30 Ianuarie – TĂCEREA e tot VIOLENȚĂ! VOCEA ta e SOLUȚIA! Întâlnire între polițiștii Biroului Siguranță Școlară și liceenii din Dorohoi | | Realitatea DorohoianăData 30.01.2025 - 17:00:11 |  Educatie | | Cu prilejul ZILEI INTERNAȚIONALE A NONVIOLENȚEI ÎN ȘCOLI și respectiv în cadrul Campaniei ”TĂCEREA e tot VIOLENȚĂ! VOCEA ta e SOLUȚIA!”, astăzi – 30 ianuarie, polițiștii Biroului Siguranța Școlară, cu sprijinul partenerilor instituționali, au desfășurat activități preventiv-educative cu elevii din învățământul preuniversitar.
| | |
Municipiul Dorohoi a găzduit astăzi o întâlnire a polițiștilor de siguranță școlară cu elevi ai unităților de învățământ liceal. Activitatea s-a desfășurat cu sprijinul și cooperarea Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani, respectiv conducerilor unităților de învățământ.
Elevii Colegiului Național ”Grigore Ghica” Dorohoi și respectiv ai Liceului Tehnologic ”Regina Maria” Dorohoi au fost antrenați în discuții legate de aspecte precum:
-
implicațiile legale ale unui comportament violent
-
instrumentele și tehnicile non-violente de soluționare a unui conflict
-
reacțiile adecvate în situația confruntării cu manifestări agresive ale altor persoane
-
importanța sesizării imediate de către oricine ia cunoștință de producerea unor conflicte
-
importanța relaționării armonioase în școală, familie și societate.
La activitate au participat peste 250 de elevi și cadre didactice care învață/profesează în unitățile de învățământ menționate anterior.
Prilejuit de marcarea Zilei Internaționale a Nonviolenței în Școli, activități similare celor anterior menționate au fost desfășurate și în alte unități de învățământ din județ, prin grija polițiștilor din structurile de ordine publică, atât în mediul urban, cât și în rural.

|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Patrula Școlară - Activitate pentru siguranță în trafic - FOTO |
| | Activități de prevenire desfășurate de polițiști la Colegiul Național “Grigore Ghica” Dorohoi |
| | DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE |
| | Recomandări ale polițiștilor rutieri pentru prevenirea accidentelor și creșterea siguranței în trafic - VIDEO |
| | Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine |
| | Atelierul de pictură „Natură statică reinterpretată”, la Muzeul de Etnografie Botoșani |
| | Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași vor ajunge în Protopopiatul Dorohoi. Procesiunea misionar-duhovnicească se va desfășura în perioada 15-20 noiembrie 2026, în șase parohii din Protopopiatul Dorohoi |
| | Expoziția de pictură „Punctul. Linia. Crucea”, a artistului plastic Horea Paștina |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 466 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 410 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 404 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 398 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 342 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 340 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 333 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 328 |
| Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă | 323 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord