Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
“De tine depinde viitorul lor – spectacol caritabil
Data 13.11.2014 - 16:28:04
Asociația “Salvează o inimă organizează, în parteneriat cu Liceul de Artă “Ștefan Luchian din Botoșani, vineri, 21 noiembrie 2014, începând cu ora 18.00, spectacolul caritabil “De tine depinde viitorul lor, susținut de elevii liceului.
DISTRIBUIE           

Evenimentul, organizat la liceul botoșănean, are menirea de a strange fonduri pentru salvarea gemenilor Yanis și Rareș, diagnosticați de medici cu retinopatie de prematuritate stagiile 4 și 5. Intervențiile chirurgicale se pot face numai în Statele Unite ale Americii, la Clinica William Beaumont din Detroit.

Până la ora actuală, în cadrul campaniei umanitare “Gemenii vor să vadă zâmbetul mamei!â€?, organizată de AsociaÈ›ia “Salvează o inimăâ€?, s-au strâns peste 3000 de Euro, care vor acoperi costurile pentru controalele medicale de la Clinica di Cura San Domenico din Roma, iar restul banilor donaÈ›i de dumneavoastră vor fi folosiÈ›i pentru costurile intervenÈ›iilor chirurgicale din S.U.A. Lui RareÈ™, doctorii din România au reuÈ™it să-i recapete parÈ›ial vederea la ochiul drept, însă în cazul lui Yanis, complicaÈ›iie sunt mai mari È™i nici un doctor din România nu îl poate opera, singura sa È™ansa fiind operaÈ›ia în Statele Unite ale Americii.

Spectacolul caritabil va fi susținut de elevii Iacob Dayana, Mahu Alexandra, Eduard Sandu, Rusu Mădălina, Ailoaei Larisa, Fabian Anania, Buliga Robert, Lascarache Vali, Anton Daniel. Invitatul special este Ana Maria Bucsa, concurentă la “Vocea României� și spectacolul va fi prezentat de Gabriel Șobachi.

“Ne bucurăm nespus că această campanie inițiată de Asociația “Salvează o inimă� a avut un așa mare ecou în mass-media și în sufletele oamenilor. Cu atât mai mare este bucuria noastră, cu cât s-a alăturat initiative noastre și conducerii Liceului de Artă “Ștefan Luchian� din Botoșani. Va fi un spectacol susținut de copii extrem de talentați și dorim să le mulțumim, în nume personal și în numele Asociației, pentru tot sprijinul pe care ni l-au oferit�, a declarat Ana-Maria Moraru, director coordonator evenimente al Asociației “Salvează o inimă�.

Donațiile pot fi făcute pe platforma de donații online a Asociației, http://salveazaoinima.ro/campaigns/ianis-si-rares/ sau în conturile bancare RO14RNCB0047127259210004 (Ron), RO68RNCB0047127259210002 (Euro), RO41RNCB0047127259210003 (USD), deschide la BCR Sucursala Trusești (județul Botoșani).

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter
Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul
Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00
Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți
FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore
Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier
Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
466
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
411
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
405
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
398
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
343
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
340
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
333
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
328
Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă
323
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord