Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
„Răsărit-a primăvara” – Concert de pricesne și cântări bisericești la Dorohoi
Realitatea DorohoianăData 27.03.2026 - 15:54:56
Educatie
Marți, 31 martie 2026, de la ora 17.00, Sala Teatrului din Dorohoi va găzdui concertul intitulat „Răsărit-a primăvara”, un eveniment dedicat Postului Mare și praznicului Învierii Domnului. Organizat de Protopopiatul Dorohoi, concertul aduce în fața publicului pricesne și cântări bisericești, într-o seară de rugăciune și emoție duhovnicească.
DISTRIBUIE           

Evenimentul reunește peste 15 coruri și grupuri vocale din Dorohoi și localitățile învecinate, oferind publicului un program variat, în care se împletesc tradiția psaltică bizantină, cântarea corală și pricesnele specifice perioadei Patimilor și Învierii.

Programul serii va fi deschis de corurile Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi – Haris și Agnus – care vor interpreta „Sfinte Dumnezeule” în limbile română, greacă și slavonă, după tradiția lui Petru Lampadarie.

Vor urca apoi pe scenă Grupul „Brădulețul” și Corul de copii al Catedralei Dorohoi, pregătiți de profesoara Lavinia Ștefania Gorgan, cu pricesne din Săptămâna Patimilor, alături de soliști.

Corul Parohiei „Învierea Domnului” Dorohoi, dirijat de Ionuț Clompei, și Corul Parohiei „Sfântul Nicolae” Mihăileni, dirijat de Sebastian Marius Hrinciuc, vor aduce în fața publicului cântări corale și pricesne precum „Doamne, strigat-am”, „Să se îndrepteze” și „Sub cruce cad, Iisuse”.

Parohia „Sfântul Petru și Pavel” Dersca va fi reprezentată de trei soliste – Aiordachioaie Anamaria, Tănăsele Patricia și Romanescu Paula Andreea – care vor interpreta pricesne tradiționale.

Un moment aparte va fi oferit de Trupa de teatru „Sfântul Stelian” a Centrului educațional al Protopopiatului Dorohoi, coordonată de profesoara Ana Maria Onofrei, care va susține un recital de poezii cu tematică pascală.

Corul Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” din Sinăuți, dirijat de Antica Cristian, și Corul Parohiei „Înălțarea Domnului” Dorohoi, dirijat de Ionuț Andrei Bașchir, vor completa programul cu rugăciuni în cânt, printre care se numără „Iată Mirele”, „Cu noi este Dumnezeu”, „Cămara Ta” și o selecție de strofe din Prohodul Domnului.

Cimbrișorul și Corul „George Enescu”, pregătite de profesoara Gheorghina Gușulei, vor interpreta cântece cunoscute precum „Se-aude clopotul bătând”, „Iartă-mă, Dumnezeul meu” și lucrări de Ciprian Porumbescu și Dimitrie Bortneanschi.

Grupul Vocal „Cordăreanca”, coordonat de profesoara Mirela Dumitraș, va aduce în fața publicului pricesne tradiționale din folclorul românesc.

Seara se va încheia cu Corul Ecclesia al Protopopiatului Dorohoi, dirijat de profesorul Răzvan Gabriel Sarafim, care va interpreta atât lucrări corale precum „Înnoiește-te, Noule Ierusalime” de Gavriil Musicescu și „Tatăl Nostru” în aranjamentul lui Nicu Moldoveanu, cât și cântări psaltice bizantine reunite într-o triadă a pocăinței, tânguirii și învierii.

Concertul „Răsărit-a primăvara” este organizat de Protopopiatul Dorohoi și face parte din seria evenimentelor dedicate Postului Mare și pregătirii duhovnicești a Sărbătorii Învierii Domnului. Intrarea este liberă, iar organizatorii îi invită pe toți credincioșii și iubitorii de muzică bisericească să ia parte la această seară de bucurie sufletească.

Pentru informații suplimentare, cei interesați se pot adresa Protopopiatului Dorohoi la telefonul 0747 260 847 sau pe pagina de Facebook: www.facebook.com/search/top/?q=protopopiatul%20dorohoi.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Patrula Școlară - Activitate pentru siguranță în trafic - FOTO
Activități de prevenire desfășurate de polițiști la Colegiul Național “Grigore Ghica” Dorohoi
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
Recomandări ale polițiștilor rutieri pentru prevenirea accidentelor și creșterea siguranței în trafic - VIDEO
Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine
Atelierul de pictură „Natură statică reinterpretată”, la Muzeul de Etnografie Botoșani
Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași vor ajunge în Protopopiatul Dorohoi. Procesiunea misionar-duhovnicească se va desfășura în perioada 15-20 noiembrie 2026, în șase parohii din Protopopiatul Dorohoi
Expoziția de pictură „Punctul. Linia. Crucea”, a artistului plastic Horea Paștina
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
466
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
409
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
404
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
398
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
342
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
338
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
333
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
328
Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă
321
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord