Accident de circulaţie cu doi morţi petrecut în Dorohoi | | Data 17.07.2011 - 14:39:59 | Doi tineri şi-au pierdut viaţa în noaptea de sâmbătă spre duminică în urma unui grav accident de circulaţie. Nenorocirea s-a petrecut pe strada Mihai Viteazul din Dorohoi, în dreptul fostei fabrici de săpun. Potrivit anchetatorilor, la volanul autoturismului DACIA 1310 se afla un bărbat de 27 de ani din Dorohoi care la un moment dat, pe fondul vitezei şi a consumului de alcool, a pierdut controlul volanului într-o curbă la dreapta şi s-a răsturnat în şanţul de pe partea stângă a sensului de mers. Autoturismul s-a stivit de peretele clădirii ce a adăpostit în trecut fabrica de săpun. | | |
Pe lângă şofer, în autoturism se aflau şi alţi trei
pasageri, o tânără de 18 ani din Şendriceni, aflată pe locul din faţă, care a
scăpat cu câteva zgârieturi şi doi bărbaţi din Dorohoi pe bancheta din spate.
La
faţa locului au ajuns mai multe ambulanţe şi echipa de descarcerare a ISU. Din
păcate, cei doi bărbaţi aflaţi pe bancheta din spate au decedat în urma
impactului, în ciuda eforturilor cadrelor medicale de a-i resuscita.
Şoferul a fost transportat la Spitalul Judeţean Botoşani, pentru investigaţii
de specialitate şi fata de 18 ani, pasageră pe scaunul dreapta faţă a fost
transportată la Spitalul municipal Dorohoi pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest acesta indicând
valoarea de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-au întocmit acte procedurale faţă de conducatorul auto sub aspectul
săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducerea pe
drumurile publice a unui autovehicul cu o alcoolemie peste limita legală,
urmând a se propune soluţie procedurală.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter |
| | Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul |
| | Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00 |
| | Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți |
| | FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore |
| | Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier |
| | Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 479 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 420 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 402 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 344 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 337 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 330 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 322 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord