Accident rutier violent la Pădureni. Un tânăr în spital şi două maşini avariate grav-FOTOGALERIE | | Data 17.04.2016 - 13:47:28 | Un tânăr internat în spital şi două autoturisme avariate serios, sunt rezultatul unui accident petrecut astăzi, în jurul orei 11,30, în apropierea centrului localităţii Pădureni, comuna Şendriceni. | | |
Un tânăr internat în spital şi două autoturisme avariate serios, sunt rezultatul unui accident petrecut astăzi, în jurul orei 11,30, în apropierea centrului localităţii Pădureni, comuna Şendriceni. Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a petrecut pe fondul vitezei neadaptate la suprafaţa de rulare şi neatenţiei la volan. Mai exact, şoferul autoturismului Logan, înmatriculat ca taxi, care venea dinspre Dorohoi şi se îndrepta spre centru localităţii Pădureni, a intrat pe contrasens, a acţionat frâna intrând în derapaj şi a impactat puternic autoturismul Volswagen, care venea din sens invers. În urma impactului, cele două autoturisme au fost avariate serios iar şoferul din taxi, a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Municipal Dorohoi. La faţa locului au ajuns şi pompierii care au asigurat zona, au deconectat bateriile de la borne şi au verificat dacă nu sunt scurgeri de carburant. Potrivit poliţiştilor, şoferul care conducea maşina taxi, Laurenţiu Cristian I. de 22 de ani, nu era taximetrist, împrumutând probabil maşina de la proprietar. Atât şoferul din Taxi cât şi cel care conducea autoturismul Volswagen, Sorin C. în vârstă de 36 de ani, au fost testaţi cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. „În funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale şi în urma cercetărilor care vor fi efectuate, vom lua măsurile procedurale cuvenite. Deocamdată, întocmim dosar pentru vătămare corporală din culpă”, a declarat pentru Realitatea Dorohoiană, agentul şef principal Virgil Bordei, din cadrul Biroului rutier Dorohoi. Laurenţiu Cristian I.,şoferul aflat la volanul autoturismului taxi, a fost internat la Spitalul Municipal Dorohoi, pentru mai multe investigaţii. „A suferit un politraumatism, craniofacial, anterobraţ bilateral şi genunchi bilateral” a precizat Valerian Andrieş, medic de gardă în Secţia chirurgie a Spitalului Municipal Dorohoi.       
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter |
| | Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul |
| | Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00 |
| | Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți |
| | FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore |
| | Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier |
| | Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 466 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 411 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 405 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 398 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 343 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 340 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 333 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 328 |
| Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă | 323 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|