Aderarea României şi Bulgariei la Schengen a fost aprobată de Parlamentul European | | Data 08.06.2011 - 15:16:29 | Raportul europarlamentarului Carlos Coelho privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen a fost adoptat, miercuri, de plenul Parlamentului European, cu 487 voturi "pentru", 77 de voturi "împotrivă" şi 29 abţineri. Verificarea îndeplinirii tuturor cerinţelor Schengen de către noii membri (control de teren, frontiere maritime şi aeriene, eliberarea vizelor, cooperarea poliţienească, conectarea şi utilizarea Sistemului de Informaţii Schengen şi de protecţie a datelor) este o precondiţie pentru ca, în urma consultării PE, Consiliul de Miniştri să decidă eliminarea controalelor la frontierele interne cu statele membre. | | |
"Schengen reprezintă una dintre cele mai mari realizări ale UE, pe care nu avem voie să o distrugem cu decizii pripite. Sistemul Schengen oferă cele mai înalte standarde pentru managementul frontierelor. România şi Bulgaria îndeplinesc aceste criterii - în consecinţă, nu trebuie să amânăm integrarea lor . Solicit Consiliului să urmeze recomandările votului exprimat azi de o mare majoritate a Parlamentului European", a declarat preşedintele PE, Jerzy Buzek, conform unui comunicat, citat de MEDIAFAX.
Dezbaterea raportului întocmit de europarlamentarul PPE, Carlos Coelho, a avut loc marţi seară în plenul PE, reunit la Strasbourg, iar votul pozitiv a fost anticipat de preşedintele de şedinţă, vicepreşedintele PE Stavros Lambrinidis, care la finalul discuţiilor a adresat anticipat "calde felicitări" României şi Bulgariei pentru reunşită.
În cursul discuţiei au fost însă exprimate şi opinii contrare.
Raportul eurodeputatului portughez, votat la 2 mai în Comisia de specialitate - LIBE - a PE, este favorabil integrării celor două state.
Ultimul cuvânt în privinţa aderării îl vor avea cele 25 de state membre ale Spaţiului Schengen, care trebuie să aprobe în unanimitate.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| UMANITAR - Un copil de 5 ani, o luptă cât o viață. David are nevoie de ajutor - FOTO |
| | UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO |
| | A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României |
| | Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava |
| | Călin Georgescu rămâne în arest. Judecătorii Curții de Apel București au prelungit arestul preventiv pentru încă 30 de zile |
| | UMANITAR - La 5 ani, Nectarie nu poate merge și nu și-a strigat niciodată mama. Recuperarea lui costă 50.000 de euro pe an |
| | Peste 80 de locuri de muncă vacante în Uniunea Europeană |
| | APEL UMANITAR - Alexandru are 17 ani și are nevoie de 34.000 de euro pentru operația la coloană. Poate fi ajutat printr-un SMS de 2 euro la 8832 - FOTO |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 476 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 420 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 402 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 344 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 337 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 330 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 321 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord