Adormirea Maicii Domnului, sărbătorită de credincioşii ortodocşi, catolici şi greco-catolici | | Data 15.08.2012 - 16:05:10 | Credincioşii ortodocşi, catolici şi greco-catolici sărbătoresc miercuri Adormirea Maicii Domnului, marcând, potrivit tradiţiei creştine, ziua în care Fecioara Maria s-a mutat din viaţa pământească la cer. | | |
Sfânta Maria a fost înştiinţată de Arhanghelul Gavriil de trecerea ei la
cele veşnice iar ea s-a bucurat şi s-a rugat pe Muntele Măslinilor şi copacii
s-au aplecat în faţa ei.
Sărbătoarea ortodoxă a Adormirii Maicii Domnului este foarte apropiată de ceea
ce romano-catolicii numesc Înălţarea Fecioarei. În conformitate cu Sfânta
Tradiţie, Maica Domnului a murit ca orice fiinţă omenească,
"adormind", aşa cum indică şi numele sărbătorii.
Apostolii, care erau răspândiţi în lume pentru a propovădui Evanghelia la
neamuri, au fost aduşi în mod miraculos la acest eveniment, fiind cu toţii
prezenţi, cu excepţia Sfântului Toma. El a ajuns cu câteva zile mai târziu,
după ce a fost înmormântată; dorind să o vadă încă o dată, i-a convins pe
ceilalţi să deschidă mormântul Maicii Domnului. Atunci, Apostolii au descoperit
că trupul Ei nu mai era în mormânt. De aceea, Biserica Romano-Catolică preferă
să se refere la acest eveniment ca Înălţarea. Ţinând seama de dispariţia
trupului Maicii Domnului din mormânt, se consideră că Ea a fost înălţată cu
trupul la Cer.
Se spune că mormântul Sfintei Fecioare se află în Grădina Ghetsimani din
Ierusalim unde zilnic mii de credincioşi îl vizitează. În susţinerea acestei
ipoteze pledează şi prezenţa brâului Fecioarei, ţesut chiar de Ea din păr de
cămilă, dat Apostolului Toma, la Ierusalim, apoi la Constantinopol, unde a fost
aşezat într-o raclă de aur, în biserica pe care Teodosie al II-lea o construise
special în cinstea Sfintei Fecioare. Din acest brâu există astăzi un fragment
la Mănăstirea Vatopedu din Muntele Athos şi alt fragment la Mănăstirea Panaghia
Soumela din Grecia.
Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului este precedată de 14 zile de post strict,
cu excepţia Schimbării la Faţă (6 august), când este dezlegare la peşte.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| UMANITAR - Un copil de 5 ani, o luptă cât o viață. David are nevoie de ajutor - FOTO |
| | UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO |
| | A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României |
| | Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava |
| | Călin Georgescu rămâne în arest. Judecătorii Curții de Apel București au prelungit arestul preventiv pentru încă 30 de zile |
| | UMANITAR - La 5 ani, Nectarie nu poate merge și nu și-a strigat niciodată mama. Recuperarea lui costă 50.000 de euro pe an |
| | Peste 80 de locuri de muncă vacante în Uniunea Europeană |
| | APEL UMANITAR - Alexandru are 17 ani și are nevoie de 34.000 de euro pentru operația la coloană. Poate fi ajutat printr-un SMS de 2 euro la 8832 - FOTO |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 476 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 420 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 402 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 344 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 337 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 330 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 322 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord