Ajutoare pentru agricultori deblocate sau acordate în premieră de Guvern | | Data 23.10.2013 - 10:29:03 | • Începând cu această toamnă motorina utilizată pentru lucrările agricole va fi din nou subvenţionată. Conform unei hotărâri de Guvern aprobată pe 9 octombrie, susţinerea accizei va fi de 1,399lei/litru de motorină, cu o creştere de 16% faţă de subvenţia acordată anterior. Prin respectivul act normativ, executivul premierului Ponta reia procedura de rambursare a sumelor reprezentând diferenţa dintre acciza standard şi acciza redusă, cererile pentru anul 2013 urmând a fi depuse până pe 13 decembrie, iar, pentru anul 2014, în perioada 1-31 decembrie. Se estimează că, la nivel naţional, se va aplica schema de ajutor pentru o cantitate totală de 90 mil. de litri de motorină în 2013 şi de 320 de mil. de litri în 2014. | | |
În
anul 2012 botoşănenii au solicitat subvenţie pentru aproape 5 mil. de litri de
motorină, în valoare de circa 5,9 milioane de lei.
·
Fermierii din Răuseni, Lunca
şi Hlipiceni au, în acest an, posibilitatea unui nou tip de sprijin financiar
introdus de Guvern. Crescătorii de ovine şi caprine pot solicita să fie beneficiarii „Schemei
de ajutor specific acordat
producătorilor de lapte şi de carne de ovine/caprine din zonele defavorizateâ?. Conform
specialiÅtilor APIA, cele trei comune se încadreazÄ Ã®n criteriile zonelor
defavorizate, iar cuantumul maxim ce poate fi oferit este de 6,5 euro/cap de
animal. SpecialiÅtii AgenÅ£iei de PlÄÅ£i Åi IntervenÅ£ii în
AgriculturÄ pot oferi mai multe detalii
privind condiÅ£iile de eligibilitate Åi modalitÄÅ£ile de acordare a sprijinului
oferit acum pentru prima datÄ.
· Ãn
aceeaÅi ÅedinÅ£Ä, Guvernul a aprobat Åi cuantumul plÄÅ£ilor naÅ£ionale directe
complementare în sectorul vegetal pentru anul
2013, la nivelul de 21 euro/hectar. Cultivatorii de sfeclÄ de zahÄr vor
primi Åi un sprijin suplimentar în valoare de 113,65 euro/hectar.
Ãn
judeÅ£ul BotoÅani culturile de sfeclÄ de zahÄr au atins, în acest an, o
suprafaÅ£Ä de 2.351 de hectare.
âÅtiu cÄ Ã®n aceste zile se deruleazÄ
plÄÅ£i substanÅ£iale prin APIA. Ãntreg personalul instituÅ£iei este prins în
activitate, iar Guvernul a anunÅ£at, iatÄ, alte plÄÅ£i ce se vor face în lunile
ce vor urma. Cu cât mai mulÅ£i fermieri botoÅÄneni solicitÄ aceste ajutoare, cu
atât mai bine pentru judeÅ£.â?, este comentariul prefectului CosticÄ
Macaleţi.
La
sfârÅitul anului 2012, în BotoÅani erau înregistrate 957 de ferme, 899 dintre
acestea producând în domeniul vegetal, iar 58 în cel zootehnic.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter |
| | Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul |
| | Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00 |
| | Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți |
| | FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore |
| | Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier |
| | Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 466 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 410 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 404 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 398 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 342 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 339 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 333 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 328 |
| Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă | 323 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|