Ajutor cerut de la prefect pentru naveta cadrelor didactice | | Data 09.04.2012 - 19:56:46 | Preşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar, Maria Ţiprigan a afirmat că va solicita sprijinul prefectului Cristian Roman în vederea soluţionării unor probleme cu care se confruntă cadrele didactice din judeţ. | | |
Maria Ţiprigan susţine că a intrat deja în posesia unor hotărâri judecătoreşti favorabile pentru decontarea navetei în cazul a aproximativ 200 de cadre didactice. În acest sens, au fost câştigate procese în cazul a 10 unităţi şcolare din teritoriu, pentru plata navetei aferentă anului precedent. Unii primari însă, ar refuza în continuare plata acestor sume, sau acordarea lor în mod eşalonat în următorii ani de zile. Motiv pentru care, sindicalista va solicita sprijinul prefectului în vederea intermedierii unei întâlniri cu respectivii primari.
„Vreau să mă duc astăzi, pentru că nu mă duc pentru mine, mă duc pentru problemele grave ale învăţământului. Vreau să rezolv problemele operativ prin implicarea perseverentă, civilizată şi respectuoasă luând legătura cu organele localeâ?, a declarat Maria Å¢iprigan, preÅedintele SIP BotoÅani, citatÄ de BotoÅÄneanul.
Liderul sindical a luat legÄtura cu reprezentantul Guvernului în teritoriu în cursul zilei de luni, 9 aprilie 2012, urmând ca întrevederea sÄ aibÄ loc în aceeaÅi zi. Cu acest prilej, Maria Å¢iprigan a afirmat cÄ Ã®i va prezenta prefectului mai multe probleme pe care le întâmpinÄ cadrele didactice din judeÅ£.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Patrula Școlară - Activitate pentru siguranță în trafic - FOTO |
| | Activități de prevenire desfășurate de polițiști la Colegiul Național “Grigore Ghica” Dorohoi |
| | DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE |
| | Recomandări ale polițiștilor rutieri pentru prevenirea accidentelor și creșterea siguranței în trafic - VIDEO |
| | Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine |
| | Atelierul de pictură „Natură statică reinterpretată”, la Muzeul de Etnografie Botoșani |
| | Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași vor ajunge în Protopopiatul Dorohoi. Procesiunea misionar-duhovnicească se va desfășura în perioada 15-20 noiembrie 2026, în șase parohii din Protopopiatul Dorohoi |
| | Expoziția de pictură „Punctul. Linia. Crucea”, a artistului plastic Horea Paștina |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 475 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 419 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 401 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 343 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 337 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 330 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 321 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord