O intrebare ale carei raspunsuri tin de intimitatea duhovniceasca a fiecaruia dintre noi, cei care am luptat cu orice chip sa o tinem pe Alexandra aici. Sute, mii de oameni s-au unit in acest an, au dat din banutul lor mult sau putin, s-au rugat pentru Alexandra, au cantat, au confectionat felicitari, podoabe de Craciun, au vandut margelute si au desenat ingerasi… Au batut la usi, au plans, au indraznit ceea ce pentru ei insisi nu ar fi indraznit niciodata. Si-au dat vesti unul altuia, si-au marturisit propriile nevointe. Eu insami am cunoscut oameni speciali care, fara indoiala, imi vor fi alaturi toata viata si vom sti mereu ca ne uneste Alexandra.

De ce ne mor copiii, Doamne? Prunci nevinovati, fara greseala, fara patimi si pacate. Suflete ingeresti, luminoase in chip si stralucitoare in suflet. Si, mai ales, cine ingaduie atata suferinta?

Un an intreg de chin, de zbucium cumplit, de durere insuportabila, de strigat mut in fata neputintei…

Da, este omeneste sa credem ca nu e drept! Pentru ca am luptat, am cerut, ne-am rugat. Si am asteptat ca Dumnezeu sa ne vada, sa ne asculte.

Si cu toate acestea, Alexandra, dupa suferinte cumplite, a trecut in lumea fara durere...

Cititi integral pe Stiri Botosani