Andrei Dolineaschi: Nu ne vom denigra foștii aliați din USL | | Data 17.03.2014 - 12:14:29 | Președintele PSD Botoșani, Andrei Dolineaschi, a declarat că nu-i va răspunde omologului său liberal în aceeași manieră ofensatoare pe care avut-o acesta în ultima scrisoare deschisă adresată social-democraților. | | |
„Este
descalificant să-ți jignești foștii aliați alături de care ai mers în fața
oamenilor să le ceri votul. Domnul Țurcanu a spus în campania electorală din
2012 că PSD e bun și că PDL e rău. Așa ajuns președintele Consiliului Județean.
Acum spune invers, că PDL a fost bun când a tăiat salariile cu 25%, iar PSD e
rău pentru că vrea să continue proiectul USL. Alegătorii îl vor judecaâ?,
a declarat preÈedintele PSD BotoÈani, care a subliniat cÄ social-democraÈii
nu-i vor condamna pe cei care le-au fost alÄturi în USL.
âPSD nu
îÈi va denigra foÈtii aliaÈi. Noi am colaborat bine cu liberalii. Singura
problemÄ a fost domnul Èurcanu, care s-a certat cu toatÄ lumea. E la fel ca
preÈedintele BÄsescu: Èi-a denigrat toÈi aliaÈii, Èi-a înlÄturat colegii care
nu au fost de acord cu dânsul, are senzaÈia cÄ e singurul care are dreptate Èi
se crede împÄrat. Ãi mai lipseÈte o doamnÄ Udrea. Ãn rest, e leit domnul
BÄsescuâ?, a spus Dolineaschi.
Liderul
social-democrat a mai adÄugat cÄ prin ultimele ieÈiri ale preÈedintelui PNL
BotoÈani acesta a respins categoric propunerea de dialog pe care o primise din
partea PSD Èi cÄ astfel PNL a oficializat AlianÈa RÄului cu PDL. âI-am
propus public domnului Èurcanu sÄ continuÄm USL la nivelul judeÈului, aÈa cum
am promis oamenilor când le-am cerut votul. Ultimele sale reacÈii ne aratÄ cÄ
ne-a refuzat definitiv Èi cÄ AlianÈa RÄului PNL-PDL a devenit oficialÄ Ã®n
BotoÈaniâ?, a spus Dolineaschi, care a subliniat cÄ acest lucru se va
vedea în votul din Consiliul JudeÈean Èi din consiliul municipal al PrimÄriei
BotoÈani.
Referitor la
acuzaÈia cÄ social-democraÈii ar racola membrii PNL, Dolineaschi a spus cÄ
mereu când are o problemÄ, domnul Èurcanu dÄ vina pe PSD. âNoi nu am
fÄcut propuneri liberalilor. Ei vin la mine Èi-mi spun cÄ sunt nemulÈumiÈi de
maniera în care conduce domnul Èurcanu organizaÈia. Deci înainte de a acuza PSD
pentru toate problemele sale, ar fi indicat sÄ-Èi analizeze propria conduitÄ.
DacÄ Èipi, ameninÈi, înjuri Èi te cerÈi cu toatÄ lumea, e de aÈteptat ca la un
moment dat oamenii sÄ plece de lângÄ tineâ?, a spus liderul PSD.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter |
| | Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul |
| | Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00 |
| | Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți |
| | FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore |
| | Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier |
| | Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier |
|
|
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 498 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 447 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 412 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 408 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 350 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 348 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 330 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 319 |
| Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine | 312 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu | 299 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord