Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Angajații AJOFM au suspendat greva, pe perioada negocierilor cu Guvernul
Realitatea DorohoianăData 04.12.2023 - 16:00:31
Local
Foto generic - Sursa foto: monitorulbt.ro
Consiliul Național al Federației Sindicatelor din Ministerul Muncii, reunit astăzi în ședință extraordinară, a hotărât pe baza consultării organizațiilor membre suspendarea grevei începând cu data de 4 decembrie 2023, în urma negocierilor de la nivelul Guvernului României, pe perioada desfășurării acestora.
DISTRIBUIE           

Următoarea întâlnire va avea loc luni, ora 11.00, la sediul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale unde va fi stabilit calendarul în vederea soluționării revendicărilor formulate de organizația noastră, în calitate de organizație reprezentativă.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentantul sindicatului din cadrul AJOFM Botoșani, suspendarea grevei reflectă dorința sindicaliștilor de a prioritiza soluțiile constructive și de a evita orice impact negativ asupra serviciilor prestate pentru beneficiari.

„Mulțumim opiniei publice pentru înțelegere și reprezentanților mass-mediei pentru profesionalism, pentru preocuparea în vederea relatării acțiunilor noastre, cât și pentru prezența în mijlocul colegilor noștri din toată țara. Toate acestea au făcut posibil ca mesajele noastre să fie accesibile publicului larg.

Apreciem înțelegerea manifestată de toate părțile, considerăm că societatea trebuie informată corect, în acord cu valorile și principiile care ne definesc ca organizație.

Aceste dificultăți prezentate opiniei publice sunt aspecte pe care organizația noastră le cere a fi rezolvate pentru activitatea profesională, soluțiile identificate și aplicate conduc, în mod implicit, la îmbunătățirea timpului de răspuns la nevoile beneficiarilor noștri.

Vom menține transparența pe parcursul procesului de negociere.”, se mai arată în comunicatul de presă transmis de către reprezentanții sindicatului.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter
Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul
Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00
Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți
FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore
Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier
Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
466
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
410
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
404
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
398
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
342
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
338
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
333
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
328
Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă
321
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord