Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Angajat al Direcţiei Copilului agresat de un minor instituţionalizat din Dorohoi
Data 25.10.2011 - 12:06:12
Un tânăr de 16 ani care este găzduit într-unul din centrele de plasament din Dorohoi care este subordonat Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), le dă adevărate bătăi de cap angajaţilor acestei instituţiei. Comportamentul său care pare a fi unul destul de agresiv a ajuns şi în atenţia directorului DGASPC, Liviu Rădăşanu care le-a solicitat specialiştilor găsirea unor soluţii pentru reabilitarea acestuia.
DISTRIBUIE           

M.C. are 16 ani şi a fost abandonat de propria familie de la o vârstă fragedă când la numai patru ani a ajuns în plasament la un asistent maternal profesionist. După o perioadă de timp, părintele profesional a renunţat la minorul care a ajuns într-un centru rezidenţial alături de alţi copii instituţionalizaţi.

Spre deosebire de ceilalţi, minorul a ieşit în evidenţă prin tulburări de comportament, el agresând un instructor din cadrul Complexului de Apartamente din Dorohoi dar şi prin nerespectarea oricărei reguli impusă la nivelul centrului. „Minorul este un copil cu tulburări de comportament, este în atenţia specialiştilor noştri, a asistentului social şi al psihologului, se face consiliere cu el, este implicat în fel şi fel de programe educative pentru a-l distrage de la alte activităţi care contravin regulamentului centrului. Ţinând cont de capacităţile intelectuale ale copilului, de zestrea lui genetică…el are un traseu mai anevoios. Pleacă fără voie din apartament, umblă pe străzi, vine când vrea el, merge la şcoală tot când vrea, nu se supune nici unei reguliâ€?, a afirmat Cecilia Spătaru, ÅŸef serviciu DGASPC, pentru Botoşăneanul.

Deşi a agresat şi un instructor din cadrul centrului, minorul nu poate fi tras la răspundere din punct de vedere legal, întrucât persoana vătămată nu a depus o plângere la Poliţie în acest sens.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter
Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul
Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00
Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți
FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore
Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier
Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
479
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
421
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
407
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
402
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
345
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
344
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
337
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
330
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
322
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord