Ansamblu rutier cu documente false oprit la Stânca din drumul spre R. Moldova | | Realitatea DorohoianăData 16.03.2021 - 07:39:26 |  Infractional | Ansamblu rutier cu documente false oprit la Stânca | | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un cetăţean moldovean, care a prezentat la controlul de frontieră documente false pentru ansamblul auto la volanul căruia se afla. | | |
În data de 14 martie a.c., în jurul orei 06.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, un cetăţean moldovean, în vârstă de 32 ani, la volanul unui ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă, ambele înmatriculate în Germania.
”La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate, colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că semiremorca figurează ca radiată din circulaţie de către autorităţile din Germania, iar certificatul de înmatriculare prezintă urme de ştersături mecanice şi adăugiri de text la ştampila ITP. De asemenea, colegii noştri au constatat că asigurarea tip carte verde este falsă”, a precizat comisarul Minodora Răcnea, purtător de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Botoșani.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi tractarea unei remorci neînmatriculate/neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
 
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Femeie înșelată cu peste 4000 de lei prin intermediul unui mesaj text pe telefonul mobil |
| | Tineri arestați pentru 30 de zile pentru violențe, amenințare, șantaj, instigare la lovire sau alte violențe și influențarea declarațiilor |
| | VIDEO - Bolid de lux în valoare de peste 80.000 de euro, furat din Elveția, descoperit în județul Botoșani |
| | Deranjat cum arbitrează un meci de fotbal, un tânăr l-a agresat pe arbitru. Acum s-a ales cu dosar penal |
| | Tineri cercetați pentru constituirea unui grup în scopul comiterii de fapte antisociale. Unul dintre aceștia a fost reținut |
| | Talon de inspecție tehnică periodică fals descoperit la controlul de frontieră, la Racovăț |
| | Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani |
| | Bărbat din Coțușca reținut după ce a fost depistat la volan având o alcoolemie de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 466 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 411 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 405 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 398 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 343 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 340 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 333 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 328 |
| Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă | 323 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord