| Botoșănean surprins în trafic sub influența drogurilor | La data de 16 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au oprit pentru control, pe strada Petru Rareș, din municipiul Botoșani, un autoturism, condus de către un bărbat, de 41 de ani, din municipiul Botoșani. |
| | Trei tineri reținuți pentru 24 de ore | La data de 21 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au emis ordonanță de reținere pe numele a trei tineri, cu vârste cuprinse între 23-35 de ani, cercetați pentru comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu, distrugere și lovire sau alte violențe. |
| | Șoferiță depistată la PTF Stânca cu un permis de conducere fals | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privința unei femei cu dublă cetățenie, română și R. Moldova, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals. |
| | O anexă și zece panouri solare distruse de un incendiu - FOTO | Un incendiu s-a produs, ieri după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Buimăceni, comuna Albești. O magazie a fost cuprinsă de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit. |
| |
| Atenție, Cod Portocaliu de vânt pentru județul Botoșani, mâine, între orele 12:00 - 20:00 | Sunt prognozate intensificări puternice ale vântului cu viteze la rafală de 70…90 km/h. |
| | Etapa locală în Protopopiatul Dorohoi a Concursului Național Catehetic „Familia – binecuvântare a lui Dumnezeu şi şcoală a iubirii smerite şi darnice”, ediția a XVIII-a - FOTOGALERIE | În data de 20 aprilie a.c., la sediul Protopopiatului Dorohoi s-a desfășurat etapa locală a Concursului Național Catehetic 2026, ajuns la cea de a... |
| | Recomandări privind traficul rutier pe două roți. Polițiștii prezenți în trafic - VIDEO&FOTO | Polițiștii rutieri sunt prezenți în trafic pentru siguranța tuturor participanților la trafic, precum și pentru prevenirea cauzelor generatoare... |
| | Ample acțiuni de salvare la Roma: explozie, incendiu, accident chimic | Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani va desfășura joi, 23 aprilie 2026, începând cu ora 11:00, un... |
| | ANUNȚ - Vând casă în Cordăreni |
| | DOROHOI - Mențiune la Olimpiada Națională de Filosofie - Elev de la Colegiul Național „Grigore Ghica” | Tudor Antonescu, de la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi, a obținut mențiune la faza națională a Olimpiadei de Filosofie, desfășurată... |
| | Săptămâna Bibliotecilor 2026 | Biblioteca Națională de Poezie „Mihai Eminescu” din cadrul Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează,... |
| | Percheziții la Ștefănești, la o persoană bănuită de evaziune, contrabandă și trafic de produse toxice | La data de 20 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești împreună cu alte subunități de profil din cadrul Inspectoratului... |
|
|
| FOTO - Sancțiuni aplicate de jandarmi pentru încălcarea prohibiției la pescuit | În urma unei acțiuni executate în ziua de duminică, 19 aprilie, pentru verificarea respectării normelor legale privind prohibiția la pescuit în habitatele piscicole naturale, jandarmii botoșăneni au depistat patru bărbați care pescuiau recreativ pe râul Siret, în apropierea localităților Călinești și Mândrești. |
|
|
| APEL UMANITAR - Fiecare zi contează: Sara Sofronia, are nevoie de o operație care îi poate schimba viața - FOTO | Există momente în viață când cuvintele par prea mici în fața realității. Astăzi vorbim despre Sara Sofronia, o fetiță de doar 13 ani, care luptă cu o afecțiune severă — scolioza — o deformare progresivă a coloanei vertebrale ce îi afectează nu doar postura, ci și respirația și, în timp, șansa la o viață normală. |
|
|
| Două accidente rutiere petrecute în interval de 20 de minute! | Două accidente rutiere s-au produs la un interval de aproximativ 20 de minute, în județul Botoșani, în localitățile Cerchejeni și Mănăstirea Doamnei.
|
|
|
| Comunicat - Peste 30 de permise de conducere reținute de polițiști în weekendul care a trecut - FOTO&VIDEO | Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au desfășurat, în cursul acestui weekend, activități în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale, precum și pentru menținerea unui climat adecvat de ordine și siguranță publică și siguranță rutieră. |
|
|
| Măsuri de ordine publică pentru meciul de fotbal dintre FC Botoșani și Metaloglobus | Astăzi, 20 aprilie 2026, începând cu ora 17:30, pe Stadionul FC Botoșani se va disputa partida de fotbal dintre echipele FC Botoșani și Metaloglobus, meci contând pentru etapa a 5-a a sezonului regulat 2025–2026 al Superligii României. |
|
|
| FOTOGALERIE - Finalizarea proiectului catehetic „Comoara credinței” la Catedrala Dorohoi: lecții despre credință, familie și comunitate | Perioada februarie – aprilie 2026 a însemnat pentru Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi un popas duhovnicesc deosebit, prin desfășurarea proiectului catehetic intitulat „Comoara credinței din Țara de Sus: Sfinții botoșăneni și binecuvântarea familiei creștine”. |
|
|
| Comunicat - Comerciant ambulant sancționat de către polițiștii locali dorohoieni - FOTO | În data de 17 aprilie 2026, patrula auto a poliției locale Dorohoi a fost sesizată cu privire la un cetățean care comercializează produse textile (covoare) pe strada Bulevardul Victoriei din municipiu Dorohoi îngreunând circulația pietonilor, stârnind astfel indignarea acestora. |
|
|
| O casă din Vlădeni în pericol din cauza unui incendiu | Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la acoperișul unei case din localitatea Vlădeni. |
|
|
| DOROHOI - Mobilitatea elevilor de la Colegiul Național „Grigore Ghica” în Atena – când învățarea iese din clasă și devine experiență - FOTOGALERIE | În perioada 30 martie – 5 aprilie 2026, elevii din Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi au participat la o mobilitate de tip SCH în cadrul proiectului Erasmus+ 2025-1-RO01-KA121-SCH-000333361. Activitatea s-a desfășurat în Atena, Grecia, la 1st High School of Stavroupoli, reunind elevi și profesori într-un context educațional european,... |
|
|
| „Ziua Porților Deschise” la sediul AUR Dorohoi. A fost prezent și senatorul Cătălin Silegeanu - VIDEO&FOTO | Senatorul partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), Cătălin Silegeanu, a fost prezent, astăzi, la sediul partidului din Dorohoi, în cadrul unei acțiuni numită „Ziua Porților Deschise”. |
|
|
| „Împreună spre Înviere” – program educativ-catehetic organizat de Centrul educațional al Protopopiatului Dorohoi în Postul Mare 2026 - FOTOGALERIE | În perioada 1 februarie – 5 aprilie 2026, Centrul educațional al Protopopiatului Dorohoi, în colaborare cu Biroul de catehizare al Protopopiatului și ATOR Dorohoi a desfășurat cea de-a treia ediție a programului educativ-catehetic „Împreună spre Înviere”, adresat copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani. |
|
|
| „Simbol și meșteșug în încondeierea ouălor”, ediția a VIII-a | Muzeul Județean Botoșani desfășoară, în data de 18 aprilie 2026, în intervalul orar 10.00-12.00, atelierele creative dedicate adulților intitulate „Simbol și meșteșug în încondeierea ouălor”. |
|
|
| Manifestările religioase și sportive, din acest sfârșit de săptămână, în atenția jandarmilor botoșăneni | În acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, în cooperare cu partenerii instituționali, va avea în atenție manifestările religioase și sportive cu participare numeroasă, pentru ca siguranța participanților să nu fie afectată. |
|
|
| Mâine, cod galben de vânt puternic pentru județul Botoșani | Meteorologii au emis o avertizare de tip cod galben de vânt pentru județul Botoșani, valabilă mâine, între orele 08:00 – 20:00. |
|
|
| Jandarmii botoșăneni, în sprijinul cetățenilor la Sărbătorile Pascale | În minivacanța prilejuită de sărbătorirea Paștelui ortodox, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a suplimentat zilnic efectivele aflate în misiuni în spațiul public, care au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. |
|
|
| Mobilizare exemplară pentru localizarea Ramonei, o tânără dispărută în Vârfu Câmpului | Peste 100 de polițiști, pompieri, polițiști de frontieră, jandarmi și voluntari s-au mobilizat pentru căutarea tinerei dispărute ieri dimineață, în comuna Vârfu Câmpului. |
|
|
| „Geografii literare emergente: noua voce a literaturii din Republica Moldova” cu Anita Bernacchia și Paula Erizanu ǀ Traducători și scriitori în dialog – episodul 10 | Proiectul „Traducători și scriitori în dialog”, lansat în 2024 sub auspiciile Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), este organizat în colaborare de către Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” și Muzeul Național al Literaturii Române Iași. În cadrul proiectului, un traducător... |
|
|
| 93 de intervenții ale pompierilor botoșăneni, în ultimele patru zile | În ultimele patru zile, pompierii botoșăneni au avut 93 de misiuni. Acestea au vizat: |
|
|
| Casă din Șendriceni distrusă de un incendiu. Pompierii dorohoieni au acționat aproape trei ore | O familie din localitatea Șendriceni a rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu izbucnit, astăzi, la prânz. Când s-a produs evenimentul, nu era nimeni acasă. Alarma a fost dată de vecini. |
|
|
| Accident rutier în centrul Botoșaniului. Șoferul, în vârstă de 80 de ani, a fost spitalizat | Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe strada Pacea din municipiul Botoșani. În eveniment a fost implicat un singur autoturism |
|
|
| Dorohoian reținut de către polițiști după ce a intrat cu toporul într-un local, a amenințat și a făcut scandal - VIDEO | Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 46 de ani, din Dorohoi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. |
|
|
| Nu suprasolicitați instalația electrică: pericol de incendiu! Recomandările pompierilor | Zilele acestea, în fiecare casă, gospodinele se ocupă de curățenie. Este o perioadă încărcată, în care și instalația electrică este folosită mai mult ca de obicei. |
|
|
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 502 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 454 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 413 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 409 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 351 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 349 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 331 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 320 |
| Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine | 313 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu | 302 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|