Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Astăzi: 44 de ani de la cutremurul din 1977
Realitatea DorohoianăData 04.03.2021 - 13:24:53
National
Astăzi: 44 de ani de la cutremurul din 1977
Au fost suficiente 56 de secunde, timp în care pământul s-a cutremurat atât de tare încât peste 1.500 de persoane și-au pierdut viața, surprinse sub dărâmături, iar mii de oameni au fost răniți sau au rămas fără locuințe.
DISTRIBUIE           

Nimic nu avea să prevadă ceea ce se va întâmpla în acea seară liniștită, de 4 martie 1977, cunoscută în istorie ca dată la care a avut loc cel mai mare cutremur din România.

Pentru că astfel de evenimente sunt imprevizibile, fiecare persoană trebuie să cunoască regulile de comportare şi măsurile de protecţie în caz de cutremur, ce trebuie respectate, atât înainte de producerea acestuia, cât și pe timpul sau după ce mişcarea seismică a trecut.

Și pentru că nimic nu este mai important decât viața, încă din anul 2015, IGSU a lansat campania de informare a cetățenilor „Nu tremur la cutremur”, al cărei obiectiv principal este conștientizarea, informarea și pregătirea populației pentru a reacționa corect în situația producerii unui cutremur.

Un astfel de eveniment nu poate fi prevenit, însă efectele negative ale acestuia pot fi diminuate prin respectarea de către cetățeni a unor reguli simple, printre care se numără:
 

Înainte de producerea unui astfel de eveniment:

- fixaţi mobilierul de un perete sau un alt element de construcţie solid, deoarece se poate deplasa în timpul unei mişcări seismice;

- amplasaţi obiectele grele, care vă pot răni, în partea de jos a încăperilor;

- asiguraţi-vă o minimă rezervă de urgenţă formată din apă, alimente neperisabile, lanternă, aparat de radio portabil, acumulatori şi medicamente de bază (rucsacul de urgenţă);

- identificaţi locul de amplasare a întrerupătoarelor, siguranţelor electrice, a robinetelor pentru apă şi gaze, precum şi modul lor de manevrare;

- participaţi la exerciţiile de pregătire organizate la locul de muncă;

- stabiliţi cu membrii familiei un plan de protecţie în caz de cutremur. Fiecare membru trebuie să cunoască ce are de făcut în momentul declanşării mişcării seismice.

Dacă sunteți în interiorul unei clădiri:

- păstraţi-vă calmul şi liniştiţi persoanele din jur!;

- nu încercaţi să ieşiți afară, nu fugiţi pe scări, nu vă duceţi pe balcon, nu folosiți liftul;

- îndepărtaţi-vă de ferestre, pereţi exteriori sau alte obiecte care vă pot răni;

- dacă este posibil, închideţi sursele de foc cât mai repede;

- protejaţi-vă sub tocul uşii, sub o grindă, lângă un perete de rezistenţă sau sub un obiect de mobilier solid;

- dacă sunteţi pe hol, aşezaţi-vă în poziţie ghemuit, lângă un perete interior;

- evitaţi aglomeraţia, îmbulzeala și, dacă este posibil, deschideţi uşa pentru ca aceasta să nu se blocheze, iar după terminarea mişcării seismice să puteți ieși.

Dacă vă aflați la școală:

- păstraţi-vă calmul şi liniştiţi-vă colegii;

- adapostiți-vă sub pupitre și stați departe de ferestre, de pereții exteriori sau de obiectele care v-ar putea răni;

- protejaţi-vă capul şi faţa;

- nu ieșiți din clasă în timpul cutremurului;

- cadrul didactic va deschide ușa clasei și se va proteja lângă un perete de rezistență;

- veți putea ieși după terminarea seismului și verificarea căilor de evacuare.


Dacă sunteți în exteriorul clădirii:

- adăpostiţi-vă într-un loc sigur, departe de ferestre, clădiri, poduri, cabluri electrice copaci sau alte obiecte care vă pot vătăma;

- staţi la cel puţin 10 m de cablurile electrice rupte sau căzute.


Dacă sunteți într-un mijloc de transport:

- opriți autoturismul și rămâneţi în interior. După încetarea cutremurului, nu ieşiţi din vehicul dacă vedeți în jur cabluri electrice căzute;

- opriţi-vă într-un loc sigur, fără a bloca drumul, departe de poduri, viaducte şi imobile.

În urmă cu 44 de ani, în seara zilei de 4 martie 1977, România a fost afectată de un cutremur devastator. Peste 1.500 de persoane și-au pierdut viața, 11.300 au fost rănite, iar aproximativ 35.000 de locuințe s-au prăbușit.

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
UMANITAR - Un copil de 5 ani, o luptă cât o viață. David are nevoie de ajutor - FOTO
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
Călin Georgescu rămâne în arest. Judecătorii Curții de Apel București au prelungit arestul preventiv pentru încă 30 de zile
UMANITAR - La 5 ani, Nectarie nu poate merge și nu și-a strigat niciodată mama. Recuperarea lui costă 50.000 de euro pe an
Peste 80 de locuri de muncă vacante în Uniunea Europeană
APEL UMANITAR - Alexandru are 17 ani și are nevoie de 34.000 de euro pentru operația la coloană. Poate fi ajutat printr-un SMS de 2 euro la 8832 - FOTO
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
496
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
437
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
412
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
408
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
350
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
346
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
330
Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier
317
Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine
311
Penitenciarul Botoșani angajează medic
306
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord