Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Atac militar în Libia, imediat după Summitul de la Paris
Data 19.03.2011 - 15:36:27
Începe războiul în Libia. Potrivit Reuters, citat de Realitatea.net, atacurile militare asupra Libiei vor avea loc după Summitul de la Paris şi se vor desfăşura în trei etape. Iniţial, vor ataca, pe rând, Franţa, Marea Britanie şi Canada. Apoi, vor intra în luptă şi Statele Unite. Potrivit aceleiaşi surse, în ultima etapă intră în luptă ţările arabe. Gaddafi a avertizat Parisul, Londra şi ONU că vor regreta orice intervenţie în afacerile interne ale Libiei.
DISTRIBUIE           

Zi importantă la Paris. În următoarele ore se va decide soarta Libiei. Uniunea Europeană, Statele Unite, Liga Arabă şi Uniunea Africană vor stabili când şi cum va fi iniţiată acţiunea militară împotriva regimului de la Tripoli. Surse apropiate negocierilor susţin că operaţiunile ar putea debuta chiar după încheierea reuniunii şi vor fi structurate în trei etape. În prima vor interveni francezii, britanicii şi canadienii, în cea de-a doua Statele Unite, iar în ultimă instanţă vor intra în luptă ţările arabe.

Astăzi, în jurul orei 14, au dat startul discuţiilor informale preşedintele francez Nicolas Sarkozy, premierul britanic David Cameron şi secretarul american de Stat Hillary Clinton. Cei trei s-au întâlnit la Paris pentru a discuta în spatele uşilor închise strategia pentru Libia.

În ciuda avertismentelor, liderul libian Muammar Gaddafi a transmis liderilor de la Paris, Londra şi ONU că vor regreta orice intervenţie în afacerile interne ale Libiei. În mesajul adresat preşedintelui Obama şi liderului ONU, Gaddafi afirmă: "Tot poporul libian este cu mine şi sunt pregătiţi să moară pentru mine, bărbaţii, femeile şi copiii". Occidentul i-a dat un ultimatum lui Muammar Gaddafi vineri, cerându-i să pună capăt atacurilor asupra civililor.

Intervenţia militară în Libia presupune printre altele distrugerea sistemelor de apărare antiaeriană, întreruperea comunicaţiilor şi a deplasărilor făcute de forţele lui Gaddafi pe teritoriul Libiei. "Încă o dată, Muammar Gaddafi are o alegere. Rezoluţia ONU impune condiţii care trebuie îndeplinite. Încetarea focului este iminentă. Toate atacurile asupra civililor trebuie să se oprească, Gaddafi trebuie să-şi retragă trupele care ameninţă Benghazi, să le retragă din El Adjibia, Misrata şi să reia alimentarea cu apă şi curent electric în întreaga ţară. Să fie clar, aceşti termeni nu sunt negociabili", a declarat preşedintele SUA, Barack Obama.

Marea Britanie a început redesfăşurarea avioanelor militare în Mediterana

Marea Britanie a început sâmbătă redesfăşurarea avioanelor militare în Mediterana, înainte de declanşarea campaniei militare asupra Libiei, relatează BBC, citat de NewsIn. Campania va include avioane Tornado şi Eurofighter, precum şi avioane de supraveghere Nimrod.

Armele de mare precizie ale avioanelor Tornado pot fi folosite pentru slăbirea bazelor de la sol, ca sisteme antiaeriene, sau pentru a împiedica trupele libiene să atace forţele rebele. Avioanele Eurofighter vor fi probabil superioare aparatelor libiene, dacă s-ar ajunge la o luptă aeriană. Însă nu este clar câte astfel de avioane ar putea trimite britanicii.

Sursa: Realitatea.net

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter
Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul
Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00
Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți
FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore
Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier
Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
474
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
418
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
407
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
401
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
345
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
343
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
337
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
330
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
321
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord