Bărbat din Dorohoi mort în condiţii suspecte | | Data 06.03.2012 - 15:35:31 | Un bărbat de 66 de ani din Dorohoi a murit în condiţii suspecte după ce a fost lovit de nepotul său în vârstă de 24 de ani. Poliţiştii criminalişti au declanşat o anchetă pentru a elucida condiţiile exacte în care a survenit decesul, medicii legişti urmând ca în urma necropsiei să stabilească dacă există o relaţie de cauzalitate între loviturile primite de bărbat şi decesul acestuia. | | |
Totul s-a întâmplat în seara zilei de luni, 5 martie, în jurul orei 22 când Florin Nicolae V. de 24 de ani, nepotul lui Mihai Timofte, a intrat în casa acestuia de pe strada Colonel Vasiliu unde a început să facă scandal. Alături de Mihai Timofte, bărbatul decedat, în casă se mai aflau două fiice ale sale, dintre care una fiind mama nepotului violent şi alte rude.
Mama tânărului povesteşte că odată intrat în casă, fiul său aflat sub influenţa alcoolului a început să facă scandal, să lovească pe toată lumea, inclusiv pe ea, spărgând geamurile şi lovind mobilierul. „L-a lovit şi pe bătrân, am văzut că îi curgea sânge din nas şi era lovit la ochi. L-am dus într-o altă cameră şi când am văzut că nu mai mişcă, un alt nepot a sunat la poliţie care a veni imediatâ? a spus mama lui Florin Nicolae V., tânÄrul violent. Mama lui Florin Nicolae V. nepotul violent
O altÄ fiicÄ a bÄtrânului, care a avut parte de acelaÅi tratament din partea nepotului spune cÄ tatÄl ei acum decedat, suferea de afecÅ£iuni cardiace Åi a avut în trecut Åi acidente cerebrale.
SosiÅ£i la faÅ£a locului poliÅ£iÅtii au declanÅat o anchetÄ pentru a stabili modul în care a survenit decesul. Trupul bÄtrânului a fost ridicat în vederea efectuÄrii necropsiei, medicii legiÅti urmând sÄ stabileascÄ dacÄ decesul a survenit în urma loviturilor primite. MÄtuÅa tânÄrului violent
Vecinii bÄtrânului sunt oripilaÅ£i de cele întâmplate, bÄtrânul fiind perceput în comunitate ca un om care, din veniturile sale modeste întreÅ£inea o întreagÄ familie, douÄ fiice Åi un ginere, aflaÅ£i la vârsta maturitÄÅ£ii Åi mai mulÅ£i nepoÅ£i. âNea Timofte era singurul cu venituri, o pensie amÄrâtÄ Åi ce mai câÅtiga din munca pe la vecini. I-a Å£inut în spate pe toÅ£i iar acum uite ce s-a întâmplatâ? a declarat o vecinÄ a bÄtrânului.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter |
| | Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul |
| | Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00 |
| | Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți |
| | FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore |
| | Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier |
| | Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 474 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 416 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 401 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 343 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 336 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 329 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 321 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord