Bătăuşi cercetaţi de jandarmi | | Data 19.02.2014 - 13:04:07 | Marţi noapte, în jurul orei 22.45, în timp ce patrulau pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiul Botoşani, jandarmii au observat o altercaţie între doi bărbaţi aflaţi lângă un taxi, unul dintre ei lovindu-l pe celălalt cu pumnul în zona feţei. Bărbatul lovit a căzut în urma loviturii puternice primite şi a rămas inconştient. | | |
Jandarmii au intervenit imediat
pentru reţinerea agresorului şi au chemat ambulanţa pentru persoana aflată în
stare de inconştienţă.
Personalul medical i-a acordat
îngrijirile medicale necesare pe loc, bărbatul refuzând să fie transportat la U.P.U. a Spitalului Mavromati
pentru alte investigaţii.
Tânărul lovit, în vârstă de 32 de
ani, le-a spus jandarmilor că nu mai ştie ce s-a întâmplat, doar că s-a trezit
înconjurat de jandarmi, apoi a venit ambulanţa, iar când se va trezi din
băutură le va spune ce a păţit şi cu cine s-a bătut. Şi-a rezervat dreptul de a
depune reclamaţie împotriva celui care l-a lovit.
Agresorul, de 29 de ani, susţinea
că nu a făcut altceva decât să se apere.
Lucrătorii Jandarmeriei Botoşani au întocmit
actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte
violenţe, urmând a fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani,
pentru soluţionare.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter |
| | Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul |
| | Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00 |
| | Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți |
| | FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore |
| | Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier |
| | Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 470 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 413 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 401 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 342 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 336 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 329 |
| Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă | 325 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord