Blaga vine la Botoşani, zi decisivă pentru filiala PDL | | Data 29.04.2011 - 09:50:30 | Contracandidaţii lui Emil Boc sosesc vineri la Botoşani în campanie electorală internă. Alexandru Paleologu şi Vasile Blaga se vor întâlni la Teatrul Mihai Eminescu, în sala de marmură, cu 105 democrat-liberali care formează Colegiul Director al filialei. Acesta este compus din Biroul Permanent Judeţean tocmai desemnat la alegerile de la jumătatea lunii, cărora li se adaugă toţi preşedinţii organizaţiilor locale. | | |
Şedinţa cu fostul ministru al Culturii este programată pentru ora 14:00 şi va fi urmată de cea cu ex-ministrul Administraţiei şi Internelor. Cei doi pretendenţi la funcţia de preşedinte al PDL îşi vor prezenta moţiunile şi vor încerca să convingă membrii să îi voteze la congresul din luna mai.
Decizia va fi una foarte rapidă întrucât imediat după ce Paleologu şi Blaga îşi vor susţine candidaturile Colegiul Director va vota persoana pe care delegaţii o vor sprijini.
Alături de cei doi în urne va mai intra Emil Boc, cel care şi-a făcut public programul cu ocazia alegerilor din PDL Botoşani.
Filiala va avea în jur de 20 de reprezentanţi la congres, aflându-se astfel la mijloc într-un clasament al tuturor organizaţiilor din ţară.
Sursa: Botosaneanul
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| O veste bună pentru sportul românesc |
| | Elisabeta Lipă: „Performanța se construiește cu pasiune, curaj, muncă și oameni care cred în ceea ce fac!” |
| | Elisabeta Lipă invivată la ianaugurarea Hilton Garden Inn Brasov |
| | Elisabeta Lipă a participat la lansarea Longevity Week, un eveniment dedicat longevității și prevenției |
| | DOROHOI - FOTOGALERIE - Sute de copii au participat la Crosul Simona Geanina Radiș și Festivalul Sportului „Sportul se joacă”, la Dorohoi și Bucecea |
| | Două zile, două orașe și aceeași misiune: sportul mai aproape de copii și de comunitate |
| | Evenimente sportive în Dorohoi și Bucecea, organizate la începutul lunii octombrie de deputatul PSD Elisabeta Lipă |
| | 17 medalii și o generație care vine frumos din urmă! |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 467 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 413 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 406 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 400 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 344 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 341 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 335 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 329 |
| Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă | 324 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord