Campania umanitară a Asociației “Salvează o inimă Noi suntem prietenii lui Mihnea! | | Data 02.12.2014 - 12:22:10 | Mihnea este un băiețel de numai patru ani, este fascinat de viață și de minunățiile ei și este foarte iubit de către părinți. La vârsta de doi ani și jumatate a fost diagnosticat de medici cu autism infantil și, începând de atunci, se străduiește zilnic să ajungă un autist … artist. Până să își îndeplinească mărețul vis, Mihnea trebuie să treacă prin șase ore de terapie ABA, cinci zile pe săptămână, logopedie (nu poate să pronunțe anumite litere precum “f și “v sau alte grupuri de sunete), merge două zile la o grădiniță de stat însoțit de un terapeut, iar progresele sunt din ce în ce mai vizibile. | | |
Băiețelul are un
vocabular de câteva zeci de cuvinte, însă folosește mult mai puține, recunoaște
culorile, poate să împartă obiecte în categorii, numără până la patru, răspunde
la câteva întrebări sociale (numele, vârsta, numele părinților etc.). Totuși,
cel mai mult îi place să picteze – cu degetele -, să deseneze și să modeleze în
plastelină.
Dincolo de aceste
îndemânări, micul artist are o calitate din ce în ce mai rară pentru oamenii din ziua de azi: este foarte iubitor și prietenos. “Ne strigă, ne caută prin casă
dacă plecăm la serviciu, ne ia în brațe, ne pupa și, rar de tot, se mai
întâmplă să ne privească în ochi. Iar in acel moment atât de prețios știm că
tot ce s-a întâmplat în acești aproape doi ani reprezintă un succes, o poveste
care poate avea un final reușit; un final în care Mihnea merge la școală, are prieteni, se joacă și
este acceptat de cei din jurâ?, mÄrturiseÈte mama baiatului.
De atunci pânÄ
acum mulÈi oameni au avut plÄcerea sÄ-i fie prieteni lui Mihnea, iar bÄieÈelul
le pregÄteÈte sÄptÄmânal acestora tot felul de surprize, pe pagina sa de Facebook - https://www.facebook.com/prieteniiluimihnea.
Pentru
ca visul pÄrinÈilor Èi al prietenilor sÄ devinÄ realitate, Mihnea trebuie sÄ
continue terapia, care costÄ 5.000 de lei pe lunÄ (coordonator, 3 terapeuÈi,
psiholog, înot, materiale pentru terapie Èi medicamente. Ãn acest sens,
Asociatia âSalveazÄ o inimÄâ? a demarat o campanie de strângere de
fonduri pentru prietenul nostru Mihnea. DonaÈiile pot fi fÄcute pe platforma de
donaÈii online a AsociaÈiei, http://salveazaoinima.ro/campaigns/mihnea-dan-chiriac/
sau în conturile bancare RO31BRDE410SV75821184100 (pentru persoane fizice â) Èi
RO44BACX0000000843775074 (pentru persoane juridice - pentru încheierea
contractelor, detaliile le aflaÈi la numÄrul 0723.349.576) Èi RO38CARP030100608635EU01
(cont în euro), deschise pe numele tatÄlul Chiriac Èerban Alexandru.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| UMANITAR - Un copil de 5 ani, o luptă cât o viață. David are nevoie de ajutor - FOTO |
| | UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO |
| | A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României |
| | Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava |
| | Călin Georgescu rămâne în arest. Judecătorii Curții de Apel București au prelungit arestul preventiv pentru încă 30 de zile |
| | UMANITAR - La 5 ani, Nectarie nu poate merge și nu și-a strigat niciodată mama. Recuperarea lui costă 50.000 de euro pe an |
| | Peste 80 de locuri de muncă vacante în Uniunea Europeană |
| | APEL UMANITAR - Alexandru are 17 ani și are nevoie de 34.000 de euro pentru operația la coloană. Poate fi ajutat printr-un SMS de 2 euro la 8832 - FOTO |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 479 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 420 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 402 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 344 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 337 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 330 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 322 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|