Casă distrusă, parțial, în această dimineață, în urma unui scurtcircuit | | Realitatea DorohoianăData 10.12.2020 - 12:56:29 |  Local | Foto generic | | O familie din comuna Brăești, a rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu, izbucnit în această dimineață. Inițial, flăcările au cuprins o parte din bunurile depozitate într-o încăpere a casei, unde dormea un bătrân, dar s-au extins și la acoperiș. | | |
În jurul orei 05.00, fiul bătrânului a simțit miros de fum și a intrat în camera unde a izbucnit incendiul, reușind să își salveze tatăl. Solicitați să intervină, pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, au ajuns la fața locului cu două autospeciale cu apă și spumă. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit mai bine de două ore. Au ars acoperișul casei și o parte din bunurile dintr-o încăpere. S-au salvat și protejat bunurile din alte patru camere și trei holuri.
Evenimente ca cel descris anterior pot fi prevenite, dacă:
✔️ Nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;
✔️ Nu interveniţi asupra contorului electric;
✔️ Nu utilizaţi receptoare electrice neomologate;
✔️Utilizaţi doar siguranţe calibrate la tabloul electric din locuinţă;
✔️ Verificaţi periodic cablurile de alimentare ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
✔️Amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede; majoritatea accidentelor de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau în contact cu apă;
✔️Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului;
✔️Efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei de utilizare, cu personal autorizat;
✔️ Orice modificare a instalaţiei de utilizare din gospodărie poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de personal autorizat.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter |
| | Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul |
| | Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00 |
| | Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți |
| | FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore |
| | Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier |
| | Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 466 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 412 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 405 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 398 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 343 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 340 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 333 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 328 |
| Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă | 323 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord