Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: regulament
Comerciant din Piaţa centrală din Dorohoi în război cu autorităţile locale. Ameninţă că va apela la justiţie
Un comerciant din Piaţa centrală din Dorohoi a declarat război conducerii pieţii şi primarului municipiului după ce i-a fost respinsă cererea de a instala trei mese în faţa bistroului pe care îl administrează. Asta, după ce, iniţial, i se permise-se să monteze respectivele mese însă ulterior, măsura a fost revocată pe motiv că a...
Şapte premise de conducere reţinute, în cadrul unei acţiuni a poliţiei rutiere care a vizat mijloacele de transport de persoane
La data de 19 iulie 2020, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat, pe raza de competență, o acțiune pe linia verificării legalității transportului rutier de persoane, precum și pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere.
(P) Farmacia Magistra Dorohoi – Tombolă cu premii speciale
În perioada 15 iulie - 15 octombrie 2020 acumulează 500 de puncte pe cardul de fidelitate şi primeşti pe loc, la alegere, în limita stocului disponibil, unul din cele 2 cadouri!
VIDEO - Trei cetăţeni africani opriţi la Mihăileni de poliţiştii de frontieră dorohoieni. S-au tras focuri de armă pentru reţinerea traficanţilor de migranţi
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat trei cetăţeni africani care au încercat să intre ilegal în România. Cei trei urmau să fie preluaţi şi ajutaţi de doi cetăţeni români cu intenţia de a ajunge în Germania.
De mâine, se deschide piscina. Accesul condiţionat de noile reguli impuse de pandemie
Primăria municipiului Dorohoi vă aduce la cunoștință că începând cu data de 29.06.2020 se deschide Piscina semiolimpică, situată în b-dul. Victoriei,...
Zi de 13 cu ghinion pentru doi tineri ieşiţi la plimbare, la Ripiceni. Cumul de infracţiuni instrumentate de poliţiştii de frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca efectuează cercetări cu privire la doi cetăţeni români, care au săvârşit...
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean - ANUNȚ DE RECRUTARE
Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va desfășura activități de recrutare a candidaților în vederea participării la concursurile de admitere...
Lista noilor măsuri de relaxare. Printre prevederi, redeschiderea piscinelor exterioare și sălilor de fitness
Președintele Klaus Iohannis a vorbit despre noul set de măsuri de relaxare, care va intra în vigoare după data de 15 iunie.
Recrutări pentru Ministerul Afacerilor Interne. Vezi condiţiile de admitere
Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani, prin intermediul Serviciului Resurse Umane, desfăşoară în perioada 09-16.06.2020, activitatea de recrutare...
Dosar penal pentru un dorohoian care, sub influenţa alcoolului, a accidentat o femeie şi a fugit de la locul accidentului
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au fost sesizați pe data de 1 iunie, prin apel 112, cu privire la faptul că pe strada Războieni...
Elevi jandarmi au depus jurământul
În această dimineață, cei zece elevi jandarmi de la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș" Fălticeni aflați în practică la Jandarmeria...
16 şoferi botoşăneni făcuţi pietoni în două zile
În zilele 22 și 23.05. a.c., între orele 14:30-18:30, polițiștii Biroului Rutier au organizat o acțiune cu efective mărite, pe principalele artere...
Au început evaluările pagubelor produse de secetă
Având în vedere Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale privind despăgubirea fermierilor pentru pagubele produse de secetă și având la bază solicitarea Direcției pentru Agricultură Județeană Botoșani, a fost emis ordinul prefectului județului prin care s-a aprobat constituirea comisiilor de constatare și evaluare a pagubelor...
Şofer fără permis identificat de poliţişti după ce nu a oprit la semnalul acestora şi a fugit
La data de 18 aprilie, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Răchiți, în intersecția DJ 296A cu DJ296, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, al cărui conducător auto nu s-a supus indicațiilor polițiștilor, continuându-și deplasarea....
Ordonanța militară nr. 8 din 9 aprilie 2020 – Noi măsuri impuse de Guvern
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat că a fost emisă o nouă ordonanță miitară, respectiv ordonanța cu numărul 8 din 2020, care prevede noi măsuri luate de Guvern în contextul pandemiei de coronavirus.
Propunere de modificare a Regulamentului CL Dorohoi. Şedinţele să se poată ţine şi online
Un ales local a propus modificarea Regulamentului de funcţionare a Consiliului Local Dorohoi astfel încât, pe viitor, toate şedinţele să poată fi ţinute şi online.
VIDEO - Contrabandiştii nu au linişte nici în vreme de pandemie. Ţigări de contrabandă de peste 142.560 lei reţinute cu focuri de armă la Rediu, Rădăuţi Prut
Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 11.880 de pachete cu ţigări de contrabandă, în valoare de peste 142.560 de lei, ce urmau să fie introduse ilegal în România.
Loteria Română îşi suspendă activitatea
Loteria Română anunță că își suspendă, începând de azi, activitatea. Agenţiile loto vor fi închise până la o dată care urmează să fie comunicată.
Tânără pe moped accidentată de un şofer care nu i-a acordat prioritate
La data de 11.03.2020, un tânăr de 18 ani, din municipiul Bototşani, care se deplasa în calitate de conducător auto pe strada Vârnav, dinspre bulevardul G. Enescu, ajuns la intersecţia cu strada O. Onicescu, nu a respectat semnificaţia indicatorului Cedează Trecerea şi nu a acordat prioritate de trecere unui moped condus regulamentar pe artera...
DOROHOI - În atenţia solicitanţilor de locuinţe de serviciu. Vezi criteriile şi punctajele
Comisia de analiză, evaluare și întormire a listei de priorități pentru solicitările de locuințe de serviciu numită prin HCL nr.29 în data de 18.02.2020, pune la dispoziția titularilor de cereri care au solicitat o locuință de serviciu construită prin Programul ”Construcția de locuinţe de serviciu” - adresa nr.3621 din 02.03.2020...
Contrabandist de ţigări reţinut de poliţiştii de frontieră dorohoieni după o urmărire ca-n filme. Fiul contrabandistului a vrut să ia vina asupra sa
Polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 13.200 de ţigări de contrabandă în valoare de 6.400 de lei pe care un bărbat le transporta cu maşina.
Marele premiu de 1,7 milioane de euro la Loto 6/49 a fost câștigat cu un bilet de 15 lei
Loteria Română a anunțat că marele premiu la Loto 6/49 a fost câștigat la extragerea de duminică, 1 martie 2020. Câștigătorul a reușit să ghicească cele șase numere norocoase cu un bilet pe care a plătit doar 15 lei.
Tamponare din care a rezultat o victimă
La data de 27 februarie, un bărbat de 54 de ani, din comuna Răchiţi care se deplasa în calitate de conducător auto pe strada Calea Naţională din municipiul Botoşani, nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de vehiculul care circula pe aceeaşi direcţie, condus regulamentar de o tânără de 20 de ani, intrând în coliziune cu acesta....
DOROHOI - Infracţiune rutieră cercetată de poliţişti
Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dorohoi au fost sesizaţi miercuri, 26 februarie, prin apel 112, cu privire la faptul că pe strada Dimitrie Pompeiu din municipiu a avut loc un accident rutier, iar unul dintre conducătorii auto este posibil să se afle sub influenţa alcoolului.
Evenimente rutiere cercetate de poliţişti
La data de 24 februarie, poliţiştii oraşului Ştefăneşti aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe drumul naţional DN 24 C, au oprit pentru control un autoturism care nu avea montate plăcuţe cu numărul de înmatriculare.
PRIMĂRIA DOROHOI – ANUNŢ DEZBATERE PUBLICĂ privind Regulamentul traficului rutier şi pietonal pe drumurile publice din Dorohoi
Serviciul Poliţia Locală, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Dorohoi, aduce la cunoștință publică următorul PROIECT DE HOTĂRÂRE, referitor la aprobarea „REGULAMENTULUI PRIVIND TRAFICUL RUTIER ȘI PIETONAL PE DRUMURILE PUBLICE ÎN MUNICIPIUL DOROHOI”.
Accident rutier grav la Vorona. Persoane încarcerate
Un accident rutier grav s-a produs, joi dimineață, în comuna Vorona, din județul Botoșani. Patru persoane au rămas încarcerate, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat.
Accident rutier provocat de un dorohoian
La data de 13 februarie 2020, un bărbat de 39 de ani, din municipiul Dorohoi care se deplasa în calitate de conducător auto pe drumul naţional DN 29 B, pe relaţia Botoşani-Dorohoi, nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de vehiculul care rula pe aceeaşi direcţie, condus regulamentar de un bărbat de 40 de ani, intrând în coliziune cu...
Urmărire în noapte pe străzile Dorohoiului. Şoferul s-a ales cu dosar penal
La data de 11 februarie, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Dorohoi aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe Bulevardul Victoriei au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, însă conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-şi deplasarea.
Invitație a artiștilor pentru o competiție umanitară
Un concurs de promovare a valorilor luptei împotriva traficului de persoane se desfășoară la nivelul școlilor și liceelor din Botoșani. Provocarea a fost lansată de asociația ”eLliberare”, în cadrul unui proiect pe care-l desfășoară în parteneriat cu Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii, în perioada 01 Februarie - 29 Februarie....
Penultimul veteran de război din Dorohoi a fost condus pe ultimul drum, cu Garda de Onoare
Penultimul veteran de război din Dorohoi a fost petrecut pe ultimul drum, joi, 6 februarie, de către familie şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.
Accident rutier la Lozna
La data de 5 februarie, un bărbat de 36 de ani din localitatea Lozna, în timp ce conducea autoturismul pe drumul judeţean DJ 291 B din localitatea de domiciliu, a surprins şi accidentat o femeie de 46 de ani, din aceeaşi localitate, care circula neregulamentar pe mijlocul părţii carosabile.
Lecția de istorie: Astăzi, 24 ianuarie 2020, Ziua Unirii Principatelor Române
În acest an, se împlinesc 161 de ani de la unirea Moldovei cu Ţara Românească sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), acesta fiind considerat primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român. Pe 1 decembrie 1918, ţelul comun de unire a românilor într-un singur stat a fost atins, prin Unirea Transilvaniei,...
Bilanţul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani pentru anul 2019
Pentru personalul din cadrul S.T.P.F. Botoşani, anul 2019 a reprezentat o perioadă în care s-au depus eforturi deosebite pentru îndeplinirea atribuţiilor la toate nivelurile şi realizarea standardelor de calitate în domeniile ce revin Poliţiei de Frontieră: controlul frontierelor şi cooperarea poliţienească, combaterea infracţionalităţii...
Pagina 11/20  
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
502
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
454
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
413
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
409
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
351
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
349
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
331
Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier
321
Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine
314
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu
302
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord