| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica” – Excelență și implicare la nivel național | În perioada 1-6 aprilie 2025, județul Botoșani este gazda prestigioasei Olimpiade Naționale de Matematică, un eveniment de amploare care reunește cei mai talentați elevi la această disciplină din întreaga țară. Competiția, organizată impecabil, este un prilej de celebrare a excelenței academice și a pasiunii pentru matematică. |
| | Cinci cetățeni străini și trei traficanți de migranți depistați la frontiera de est | În urma cooperării dintre poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași cu structurile de frontieră din Republica Moldova, au fost depistați, în zona de responsabilitate, cinci cetățeni care au încercat să intre ilegal în România și trei bărbați implicați în traficul de migranți. |
| | 24 – 28 martie: Săptămâna conștientizării - Activități intensificate pentru prevenirea consumului de droguri în rândul elevilor | Polițiștii Biroului Siguranța Școlară, împreună cu coordonatorul S.M.U.R.D. din cadrul I.S.U. Botoșani și Consiliul Județean al Elevilor Botoșani au organizat în săptămâna 24 – 28 martie activități de conștientizare în mai multe unități de învățământ din municipiul Botoșani. |
| | 1 Aprilie - Ziua Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani | Începând cu anul 2017, în urma completării Ordinului ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 176/2012 privind atribuirea de denumiri onorifice şi stabilirea de zile aniversare pentru unele structuri din Ministerul Afacerilor Interne, publicat în Monitorul Oficial al României, ziua de 1 aprilie a fost stabilită ca Zi Aniversară a Inspectoratului... |
| |
| Viitori voluntari botoșăneni pregătiți în cadrul programului național „Voluntari din Pasiune” - FOTOGALERIE | O nouă serie de voluntari ai programului national „Salvator din Pasiune” a început pregătirea, la sfârșitul săptămânii trecute. Este vorba... |
| | Muniție distrusă, prin explozie controlată, la poligonul militar Copălău | Astăzi, în poligonul militar Copălău au fost distruse, prin explozie controlată, trei muniții (o bombă de aruncător calibru 82 mm, un proiectil... |
| | Activități ale jandarmilor botoșăneni în acest sfârșit de săptămână | În acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la manifestările cu caracter... |
| | APEL UMANITAR - „Ajută-l pe David să trăiască fără durere”: Strigătul unui tânăr de 18 ani care luptă cu o boală rară și devastatoare | „Vreau să trăiesc fără durere. Vreau să pot respira adânc, să merg fără teamă, să simt că viitorul nu îmi este furat. Dar acum am nevoie... |
| | În atenția participanților la traficul transfrontalier! Lucrări tehnice la barajul Stânca-Costești | În perioada 27 martie - 30 martie a. c., pe barajul Stânca – Costești sunt planificate lucrări tehnice în intervalul orar 08:00 – 16:00. |
| | Copii de grădiniță în vizită la IPJ Botoșani, cu ocazia Zilei Poliției Române | Astăzi, cu ocazia Zilei Poliției Române, polițiștii botoșăneni au avut parte de un moment inedit din partea unor copii de la Grădinița nr. 26,... |
| | Țigări de contrabandă reținute cu focuri de armă la Horia, la frontiera cu Republica Moldova | Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și ridicat în vederea confiscării, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă,... |
| | Polițiștii și-au demonstrat măiestria la concursul de tir organizat în contextul Zilei Poliției Române - FOTOGALERIE&VIDEO | În contextul Zilei Poliției Române, Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani a organizat o serie de competiții dedicate polițiștilor, menite... |
|
|
| Amenzi în valoare de aproape 70.000 de lei aplicate de polițiștii botoșăneni în cadrul unei razii nocturne | În noaptea de 15 înspre16 martie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu polițiști de ordine publică, de investigare a criminalității economice, acțiuni speciale și cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi, au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale... |
|
|
| Pompierii din Dorohoi, alături de Asociația Renașterea Ieșeană și Direcția Silvică Botoșani, au plantat copaci la Cordăreni | Sâmbătă, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Nicolae Iorga" al Județului Botoșani, în parteneriat cu Asociația Renașterea Ieșeană și Direcția Silvică Botoșani, au desfășurat o acțiune de împădurire în comuna Cordăreni. Evenimentul face parte dintr-un demers mai amplu de protejare a mediului și... |
|
|
| Dorohoianul prins că fura din easybox, noaptea trecută, a fost reținut de către polițiști, împreună cu cele două rude care îl asista | Tânărul dorohoian prins de către polițiști cu focuri de armă noaptea trecută, după ce a furat produse electronice dintr-un easybox, a fost reținut de către polițiștii dorohoieni pentru 24 de ore. |
|
|
| DOROHOI - Bebeluș de o lună, în stare gravă, transporatat cu elicopterul SMURD la Iași - FOTO | Un bebeluș de doar o lună, aflat în stare gravă din cauza unor afecțiuni pulmonare, a fost transportat de urgență la Iași, cu un elicopter SMURD.
|
|
|
| Măsuri de ordine publică pentru meciul dintre F.C. Botoșani și Unirea Slobozia | Luni, 10 martie 2025, va avea loc meciul de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani și Unirea Slobozia. Partida, contând pentru ultima etapă din sezonul regulat a Superligii României, se va desfășura pe stadionul municipal din Botoșani și va începe la ora 17.00. |
|
|
| Elevi din Botoșani, Arborea și Șendriceni evacuați din școli în cadrul unui exercițiu organizat de pompieri - FOTOGALERIE | Peste 1500 de elevi, cadre didactice și personal auxiliar au fost evacuați, marți, pe timpul unor exerciții organizate la Școala Gimnazială nr. 17 Botoșani, Școala Gimnazială nr. 10 Botoșani, Școala cu clasele I - IV Arborea și Liceul Tehnologic "Alexandru Vlahuță" Șendriceni. |
|
|
| Treisprezece ani de loialitate, prietenie și devotament - FOTO | Câinele de serviciu Pih a împlinit astăzi 13 ani de când a văzut lumina zilei la Centrul Chinologic Sibiu al Ministerului Afacerilor Interne. |
|
|
| Hilișeu Horia - Evaluare: modul de gestionare a unei situații de urgență de către autoritățile locale | Un nou exercițiu de verificare a modului de gestionare a unei situații de urgență de către autoritățile locale, până la sosirea pompierilor militari, s-a desfășurat, luni, la Hilișeu-Horia. Potrivit scenariului, peste 30 de gospodării și case de pe raza localității Hilișeu-Horia au fost inundate după ce apele râului Jijia au ieșit... |
|
|
| „Împreună, mai pregătiți” – acțiuni de informare și educare preventivă la Vârfu Câmpului - FOTOGALERIE | Despre siguranță au vorbit pompierii botoșăneni, astăzi, cu elevii și cadrele didactice din comuna Vârfu Câmpului. |
|
|
| Polițiști din Botoșani apreciați pentru probitate morală și profesională | Doi polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au fost apreciați de către Direcția de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, pentru că au sesizat organele competente cu privire la faptul că un conducător auto le-a oferit o sumă de bani pentru a nu dispune măsurile legale. |
|
|
| Activități ale jandarmilor botoșăneni desfășurate în săptămâna care a trecut | În ultima săptămână, peste 220 de jandarmi au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională care pot aduce atingere siguranței cetățenilor. |
|
|
| „A plecat în Armata Pompierilor din Ceruri” - Mesaj transmis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență la decesul Angelei Francu, șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Dorohoi |
|
|
| DOROHOI - Un bărbat a amenințat că se aruncă în gol de pe acoperișul unui imobil, în această seară. Desfășurare importantă de forțe. Negociatorul poliției l-a convins să renunțe la gest - FOTOGALERIE&VIDEO | Un dorohoian a pus pe jar autoritățile din municipiu după ce, urcat pe acoperișul unui imobil, a amenințat că se aruncă în gol de la o înălțime de aproximativ patru metri. |
|
|
| Amenzi uriașe pentru doi bărbați care au incendiat vegetație uscată la Suharău | Doi bărbați au fost amendați marți după-amiază de un echipaj mixt de ordine publică, după ce s-a constatat că aceștia au dat foc vegetației uscate de pe șesul iazului din comuna Suharău. |
|
|
| Ajutoare guvernamentale, în valoare de 9500 de lei, pentru trei beneficiari din Dorohoi | Ajutoare de urgență de peste 1,71 milioane lei, au fost aprobate de Guvernul pentru sprijinirea unui număr total de 431 de familii şi persoane singure, aflate în situaţii de necesitate cauzate de incendii, inundaţii ori situaţii deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la creşterea riscului de excluziune... |
|
|
| JANDARMERIA BOTOȘANI RECRUTEAZĂ! Alege un viitor sigur în echipa noastră! Îți oferim 700 de locuri scoase la concurs! | Școlile Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni și Drăgășani au dat startul unei noi sesiuni de admitere, iar unul dintre cele 700 de locuri scoase la concurs poate fi chiar al tău. Fiecare din cele două școli îi așteaptă pe candidați cu câte 350 de locuri disponibile, din care 3 locuri pentru romi și 3 locuri pentru alte minorități.... |
|
|
| ISU Botoșani: Începe o nouă etapa de recrutare pentru Programul național „Salvator din Pasiune” | Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani organizează o nouă etapă de recrutare a persoanelor care doresc să urmeze cursurile în cadrul Programului național „Salvator din Pasiune”. |
|
|
| Actiune de informare și educare preventivă desfășurată de pompieri la Vorona - FOTOGALERIE | Peste 500 de elevi, cadre didactice, dar și simpli cetățeni din comuna Vorona s-au întâlnit, astăzi, cu pompierii în cadrul unei acțiuni de informare și educare preventivă cu tematică de protecție civilă. |
|
|
| Zilele Porților Deschise la subunitățile ISU din Dorohoi, Săveni, Ștefănești, Trușești, Flămânzi, Coțușca și Darabani | În perioada 26 februarie – 04 martie a.c., în cadrul celei de-a treia ediții a „Săptămânii Protecției Civile”, între orele 10:00 – 14:00, subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Dorohoi, Ștefănești, Trușești, Flămânzi, Coțușca, Darabani și Săveni, își vor deschide porțile pentru toți cei care... |
|
|
| 26 februarie – 4 martie – „Săptămâna Protecției Civile” | În fiecare an, Ziua Protecției Civile din România este sărbătorită pe 28 februarie. Pentru marcarea acestui moment, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență organizează, la nivel național, o serie de activități menite să dezvolte comportamentul preventiv. |
|
|
| Verificări făcute de către polițiștii de imigrări împreună cu colegii lor din cadru IPJ Botoșani și jandarmi | Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu colegii lor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani, au desfășurat o acțiune de verificare în zonele frecventate de tineri și localnici. În urma controalelor, nu au fost constatate nereguli. |
|
|
| Simpozion regional și interjudețean la Dorohoi, „Țara de sus, vatră de spiritualitate și cultură românească”, ediția a III-a - FOTOGALERIE | În data de 20 februarie a.c. a avut loc la Dorohoi, în incinta Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob”, ediția a III-a a simpozionului „Țara de sus, vatră de spiritualitate și cultură românească”, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și inclus în... |
|
|
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 498 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 447 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 412 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 408 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 350 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 348 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 330 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 319 |
| Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine | 312 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu | 301 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|