Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: ct
Bărbat din Dorohoi găsit decedat în fața blocului - VIDEO&FOTOGALERIE
Un bărbat de 42 de ani, din Dorohoi, a fost găsit fără suflare, astăzi dimineață, în fața blocului unde avea apartamentul, situat pe Bulevardul Victoriei. Bărbatul a fost găsit cu leziuni cerebrale profunde, produse, potrivit cadrelor medicale de pe ambulanță, cu un dispozitiv utilizat pentru asomarea animalelor.
DOROHOI - O veste așteptată de iubitorii de înot: Bazinul Didactic își reia activitatea
În luna copilăriei, Primăria Municipiului Dorohoi anunță redeschiderea bazinului didactic de înot din Dorohoi. După ample lucrări de întreținere, revizii și igienizare, începând cu data de 9 iunie 2026, bazinul va deservi cu succes atât cluburile sportive dorohoiene, cât și familiile care își vor dori să petreacă ore de calitate...
Instabilitate atmosferică accentuată, mâine, în județul Botoșani
Mâine, de la prânz până aproape de miezul nopții, în județul Botoșani vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Se vor înregistra averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, pe alocuri vijelii (viteze de 50-70 km/h) și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni.
Dorohoi devine capitala mișcării și a spiritului olimpic la Crosul „Anul Nadia Comăneci” 2026
Municipiul Dorohoi va găzdui, duminică, 7 iunie 2026, unul dintre cele mai importante evenimente sportive dedicate promovării sportului de masă și valorilor olimpice – Crosul Olimpic „Anul Nadia Comăneci” 2026, competiție care va reuni sute de copii și tineri din întreg județul Botoșani.
Accident rutier la Vorona Nouă. Șoferul autoturismului a fost spitalizat
Un accident rutier a avut loc, ieri, în localitatea Vorona Nouă. În eveniment a fost implicată o singură mașină.
Îți dorești o carieră în Ministerul Afacerilor Interne?
Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani desfășoară activități de selecționare a candidaților în vederea participării la concursurile de...
Sărbătoarea sportului la Dorohoi: Vino la competiția de alergare „CROS - ANUL NADIA COMĂNECI 2026”!
Municipiul Dorohoi se pregătește pentru un eveniment sportiv de excepție dedicat comunității locale: competiția de alergare „CROS - ANUL NADIA...
APIA reamintește fermierilor că termenul limită de depunere a cererilor de plată este 5 iunie 2026
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul județean Botoșani informează că se va lucra cu program prelungit pentru primirea...
Spitalul Municipal Academician Leon Dănăilă angajează asistent medical pentru CPU
Spitalul Municipal Academician Leon Danaila Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează...
FOTOGALERIE - Activități de prevenire a corupției desfășurate de ofițerii din cadrul DGA și SPIA în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca-Costești
La data de 27.05.2026, ofițerii specialiști din cadrul DGA – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au participat, alături de ofițeri specialiști...
DOROHOI - „Ziua Copilului” - Bucurie și zâmbete pentru copiii din cadrul Centrului de zi pentru copiii și tinerii cu dizabilități și Centrul de zi ”Jurjac” - FOTO
Copilăria merită să fie sărbătorită cu iubire și speranță, iar copiii din cadrul Centrului de zi pentru copiii și tinerii cu dizabilități și...
11 percheziții la un cămătar efectuate de polițiști în cadrul unui dosar penal pentru șantaj, violare de domiciliu, influențarea declarațiilor și amenințare - FOTO&VIDEO
La data de 27 mai 2026, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Botoșani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat,...
O tonă de furaje făcută scrum într-un incendiu izbucnit la Cristești - FOTOGALERIE&VIDEO
Pompierii botoșăneni intervin, de mai bine de patru ore, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins peste 200 de baloți de paie, depozitați într-o gospodărie din localitatea Cristești.
Copil de cinci ani căzut de la primul etaj al unui bloc
Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a intervenit, în urmă cu puțin timp, pe strada Grivița din municipiul Botoșani, pentru acordarea primului ajutor unui copil în vârstă de 5 ani, care a căzut de la etajul I al unui bloc.
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații!
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații și au instituit Cod galben de inundații pe râul Bahlui și afluenții acestuia, până mâine, la ora 06:00.
Vântul puternic continuă să facă pagube în Botoșani - FOTOGALERIE&VIDEO
Vântul puternic continuă să producă efecte în județul Botoșani, iar pompierii intervin pentru înlăturarea pericolelor și protejarea comunității.
Atenție, Cod Portocaliu de vânt pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 18:45
Sunt vizate localitățile: Flămânzi, Vorona, Frumușica, Albești, Trușești, Ștefănești, Bălușeni, Lunca, Tudora, Cristești, Copălău, Călărași, Hlipiceni, Coșula, Todireni, Prăjeni, Sulița, Santa Mare, Durnești, Blândești, Românești și Răuseni.
FOTO - Copaci doborâți de vânt, o șarpantă căzută de pe bloc - efectele rafalelor intense din ultimele ore, în județ
În urmă cu puțin timp, pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină în mai multe zone afectate de rafalele intense de vânt.
Primăria Dorohoi - Precizări privind începerea reparațiilor pe străzile din municipiu
ÎN COMPLETAREA COMUNICATULUI PRIVIND ÎNCEPEREA REPARAȚIILOR PE STRĂZILE DIN MUNICIPIUL DOROHOI, precizăm următoarele:
DOROHOI - Încep reparațiile pe străzile din municipiu
Primăria Municipiului Dorohoi a semnat contractul de Reparații curente şi întreţinere străzi modernizate, nemodernizate şi marcaje rutiere. Durata contractului este de maxim 4 ani, având o valoare 12.992.225 lei cu TVA.
Tineri din Dorohoi reținuți pentru că au sustras un autoturism despre care credeau că este abandonat - VIDEO
Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Vârfu Câmpului au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a doi tineri, de 26 și 22 de ani, din municipiul Dorohoi, bănuiți de comiterea infracțiunilor de instigare la furt și furt.
Cod galben de vânt și ploi, astăzi, în județul Botoșani
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis două atenționări tip cod galben de vânt și ploi pentru județul Botoșani.
Șeful Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, Tudor Turcu, a fost prezent în mijlocul elevilor Colegiului Național „Grigore Ghica”
În data de 21 mai 2026 Colegiul Național „Grigore Ghica" a găzduit o activitate educativ-preventivă dedicată siguranței rutiere la care a fost invitat domnul comisar-șef Turcu Tudor-Romulus din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, absolvent al aceleiași instituții.
DOROHOI - Ioana Amelia Marișcu aduce strălucire Colegiului Național ,,Grigore Ghica”
În luna mai s-a desfășurat etapa finală a Concursului Național de Chimie ,,Lazăr Edeleanu”. Ioana Amelia Marișcu a fost recompensată cu premiul I la etapa națională a acestui prestigios concurs, o nouă recunoaștere a talentului, muncii susținute, pasiunii și excelenței demonstrate în mod constant în acest an școlar.
Bicicliști prinși sub influența alcoolului. Sancțiunea, în asemenea cazuri, este amendă cuprinsă între 870 și 1.160 de lei
Polițiștii rutieri au desfășurat acțiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicați bicicliști, utilizatori de trotinete electrice și pietoni.
Bărbat mort într-un incendiu provocat, cel mai probabil, de o țigară uitată aprinsă
Un bărbat în vârstă de 77 de ani și-a pierdut viața în această dimineață, în urma unui incendiu izbucnit în locuința sa. Tragedia s-a produs în localitatea Ripiceni. O vecină a observat flăcările și a sunat la numărul unic de urgență 112.
Forțe speciale din România, Ungaria și Republica Moldova reunite într-un exercițiu tactic la Botoșani - Blue Guardians, ediția a III-a -FOTO&VIDEO
Începând de astăzi, 25 mai, peste 100 de polițiști și luptători din cadrul structurilor de intervenție din județele Maramureș, Satu-Mare, Suceava, Iași, Vaslui, Galați, Tulcea, Bistrița Năsăud, alături de reprezentanți ai trupelor speciale ale Penitenciarului Botoșani, jandarmi ai Inspectoratelor Județene de Jandarmi Botoșani și...
(P) ANGAJARE – TAXI SPEED DOROHOI
Echipa Taxi Speed Dorohoi se mărește! Căutăm colegi serioși, dinamici și dornici de muncă pentru a asigura servicii de transport de calitate în orașul nostru. Dacă îți place să fii la volan sau vrei un job stabil într-un mediu organizat, te așteptăm în echipa noastră!
The Urs în concert la Dorohoi, de Ziua Copiilor. Vezi cine va mai urca pe scenă
Cu prilejul celebrării Zilei Internaționale a Copilului, Primăria Municipiului Dorohoi, prin Casa Municipală de Cultură Dorohoi, organizează duminică, 31 mai 2026, un amplu spectacol dedicat copiilor și familiilor din municipiu.
Incendiu la Sarafinești, comuna Corni. Trei bărbați au avut nevoie de îngrijiri medicale
Un incendiu a izbucnit, în această după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Sarafinești, comuna Corni, unde o clădire a fost cuprinsă de flăcări. Cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit.
Accident rutier la Rediu. Șoferul, în vârstă de 80 de ani, a fost descarcerat de pompieri și transportat la spital
Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, în apropierea pădurii Rediu. În eveniment a fost implicată o singură mașină.
Noaptea Muzeelor – „O poveste, o poveste cum n-a fost nici nu mai este...”
„O poveste, o poveste cum n-a fost nici nu mai este...” este genericul pe care Memorialul Ipoteşti – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” îl propune pentru Noaptea Muzeelor din 23 mai 2026.
Dorohoian reținut după ce a lovit un tânăr! - VIDEO
La data de 21 mai 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 25 de ani, din municipiul Dorohoi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Noaptea Muzeelor, măsuri de siguranță instituite de către ISU Botoșani
În fiecare an, foarte mulți botoșăneni participă la „Noaptea Muzeelor”. Pentru ca evenimentul cultural, ce va avea loc sâmbătă, 23 mai a.c., să se desfășoare în condiții de siguranță, la nivelul instituțiilor organizatoare trebuie adoptate măsuri care să asigure:
Pagina 17/615  
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
501
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
454
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
413
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
409
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
351
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
349
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
331
Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier
320
Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine
313
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu
302
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord