Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: sancțiuni
Acțiuni ale polițiștilor pentru verificarea măsurilor impuse de autorități pentru prevenirea și limitarea efectelor pandemiei
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului...
Comunicat IPJ Botoșani – Persoane sancționate pentru încălcarea legislației electorale
Până la ora 16:00, au fost semnalate 6 evenimente ca făcând parte, posibil din sfera unor abateri de natură electorală. Dintre acestea, unul nu s-a confirmat, în două dintre cazuri au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii 208/2015 și Legii 61/1991 și într-un caz a fost întocmit dosar penal...
637 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 200.000 de lei, aplicate de jandarmi în luna noiembrie
În luna noiembrie a.c., efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoșani au executat misiuni de menţinere sau de asigurare a ordinii publice atât în sistem integrat, în cooperare cu poliţişti, cât și prin echipaje independente de jandarmi, acționând pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravenţională,...
Acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului...
Acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție. 65 de sancțiuni în valoare de 16.000 de lei
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din...
Peste 100 de sancțiuni, în valoare de 25.000 de lei, aplicate în ultimele 24 de ore pentru nerespectare măsurilor de protecție
În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul IPJ Botoșani au organizat 12 acțiuni punctuale, atât în sistem...
Acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție în judeţ. Au fost aplicate 63 de sancţiuni în valoare de 22.000 de lei
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din...
Vânătoare cu ogari sancționată de jandarmi
21000 de lei reprezintă valoarea totală a celor cinci amenzi contravenționale aplicate ieri de jandarmi pentru nerespectarea legislației în vigoare...
Acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție. 72 de sancțiuni aplicate persoanelor care nu purtau mască
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din...
Zeci de mașini controlate și amenzi de peste 5000 de lei aplicate în cadrul unei acțiuni a poliției rutiere
La data de 24 noiembrie 2020, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, pe linia...
Acțiune a polițiștilor rutieri. Au fost legitimate 56 de persoane și verificate 49 de autovehicule
La data de 23 noiembrie 2020, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, pe linia...
Acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție. Amenzi de peste 42.000 de lei
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din...
Acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului...
Amenzi de 10.000 de lei în județ, în ultima zi. 45 din 49 de sancțiuni aplicate pentru neportul măștii
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului...
Sancțiuni în valoare de aproximativ 15.000 de lei aplicate în ultima zi, în majoritate, persoanelor care nu purtau mască
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului...
Aproape 140 de sancțiuni, în valoare de 31.000 de lei, aplicate de autorități în ultimele 24 de ore, pentru nerespectare regulilor de prevenire a efectelor epidemiei
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului...
Amenzi de 42.000 de lei aplicate de autorități, majoritatea pentru nepurtarea maștii
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului...
Acțiuni ale polițiștilor pentru verificarea măsurilor impuse de autorități pentru prevenirea și limitarea efectelor pandemiei
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului...
65 de botoșăneni sancționați în ultima zi pentru că nu purtau mască
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului...
Botoșănean imobilizat, dus la poliție și sancționat cu amenda maximă. A refuzat să poarte masca și să se legitimeze
La data de 5 noiembrie a.c., în timpul unui control efectuat de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, în interiorul unei societăți comerciale a fost depistat un bărbat de 38 de ani care nu purta masca de protecție, deși acest lucru este obligatoriu în toate spațiile publice (închise/deschise)...
41 de sancțiuni, în valoare de 5500 de lei, pentru nepurtarea măștii
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului...
Acțiuni ale polițiștilor pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. 87 de sancțiuni în valoare de 10.000 de lei
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului...
Acțiune a polițiștilor din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani
...
Amenzi de peste 150000 de lei aplicate de jandarmi în octombrie
În luna octombrie a.c., jandarmii botoșăneni au aplicat 690 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 150000 de lei, mai mult de jumătate dintre acestea, respectiv 386 de amenzi și avertismente, fiind pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară, în special în ceea ce privește portul măștii în locuri publice....
267 misiuni ale pompierilor botoșăneni, săptămâna trecută
Săptămâna trecută, pompierii botoşăneni au avut 267 de misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, ceea ce înseamnă, în medie, 38 intervenții pe zi.
Activități desfășurate de polițiști pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Sars-Cov 2
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituție Prefectului Județului Botoșani, au fost desfășurate noi acțiuni de verificare, în sistem integrat, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, restaurante, terase, gări, autogări precum și în domeniul...
276 misiuni ale pompierilor botoșăneni, săptămâna trecută
Săptămâna trecută, pompierii botoşăneni au avut 276 de misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, ceea ce înseamnă, în medie, 40 intervenții pe zi.
Aproape o mie de persoane legitimate și 59 de societăți verificate, în ultima zi, cu privire la respectarea măsurilor impuse pe timpul stării de alertă. Amenzi de 12000 de lei
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituție Prefectului, au fost desfășurate noi acțiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase și mijloace de transport în comun.
Acţiuni de verificare a respectării prevederilor pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2
Poliţiştii botoșăneni împreună cu reprezentanţi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoșani, Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoșani, Direcţiei de Sănătate Publică Botoșani, reprezentanți ai Protecției Consumatorilor, Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani, pompieri și polițiști...
Controale intensificate, în ultimele 24 de ore, pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. Amenzi în valoare de 10.000 de lei
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, peste 200 de efective de polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial...
Acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectarii cu virusul Covid-19, în zonele aglomerate din județul Botoșani.
Pe fondul numărului de cazuri de Covid 19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul corona virus, sub autoritatea Instituției Prefectului polițiștii intensifică activitățile și continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței...
Acțiuni ale polițiștilor pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alert. Amenzi în valoare de 14000 de lei
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost organizate trei acțiuni punctuale de verificare a respectării măsurilor de protecție impuse în contextul prevenirii răspândirii COVID 19.
Acțiuni ale polițiștilor pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost organizate șase acțiuni punctuale de verificare a respectării măsurilor de protecție impuse în contextul prevenirii răspândirii COVID 19.
Daniel Ionașcu, PPU (s-l): „Autoritățile încalcă grav libertatea religioasă!”, cu referire la restricțiile impuse la pelerinajul de la Sf. Parascheva
Președintele executiv al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) din România, Daniel Ionașcu, critică ferm decizia autorităților de a îngrădi libertatea religioasă a românilor și solicită măsuri urgente pentru ca pelerinajul de la Sfânta Parascheva să se desfășoare în condiții responsabile în vederea prevenirii răspândirii...
Pagina 19/24  
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
506
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
465
Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier
323
Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine
320
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu
305
La un pas de dezastru. O femeie era să rămână fără casă în prag de iarnă
301
Tineri cercetați pentru constituirea unui grup în scopul comiterii de fapte antisociale. Unul dintre aceștia a fost reținut
300
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
270
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
270
FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore
268
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord