| Cod Portocaliu de ploi pentru județul Botosani | Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele ore, vizat de vremea rea fiind și județul Botoșani.
|
| | Femeie plecată de acasă, de 20 de ani, dată dispărută abia acum de către familie. Este căutată cu ajutorul poliției | Polițiștii botoșăneni au fost sesizați de către o femeie, din comuna Mihai Eminescu, cu privire la faptul că sora sa, de 43 de ani, ar fi părăsit domiciliul comun, în anul 2003, iar până în prezent nu a revenit și nici nu a contactat-o.
Aceasta ar fi încercat de mai multe ori să o caute, însă fără rezultat. |
| | Acces restricționat în Spitalul Dorohoi, până mâine la amiază, din cauza amenințării cu bombă. Polițiștii acționează pentru identificarea autorului email-ului | Accesul în Spitalul Municipal Dorohoi este restricționat pentru 24 de ore. Măsura a fost luată de către conducerea unității medicale ca urmare a amenințării cu existența mai multor bombe, transmisă astăzi prin intermediul unui email. |
| | Minoră plecată de acasă, dată dispărută de familie | Polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră de 14 de ani, din sat Strahotin, comuna Dângeni a plecat de la domiciliu la data de 26 august 2023 fără a mai reveni până în prezent. |
| |
| DAS Dorohoi - Anunț angajare | În conformitate cu dispozitiile Regulamentului cadru pentru stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzator... |
| COD GALBEN de instabilitate atmosferică, în județ, până mâine dimineață | Până mâine dimineață, ora 03:00 județul Botoșani se afla sub o atenționare meteorologică COD GALBEN. |
| | Minor din Dorohoi dat dispărut. A plecat ieri de acasă și până în prezent nu a revenit | Dacă vedeți această persoană, apelați 112 sau adresați-vă celei mai apropiate unități de poliție. |
| | Accident rutier la Ibănești, fără victime. Evenimentul a fost anunțat autorităților prin sistemul e-Call - FOTO | Un eveniment rutier produs, în urmă cu puțin timp, pe DN 29 A, pe raza localității Ibănești, a fost anunțat prin sistemul e-Call.
|
| | Jandarmii botoșăneni fac recrutări | Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani recrutează candidaţi pentru a participa la concursurile de admitere în instituțiile de învățământ... |
| | DOROHOI - Festivalul Tradițiilor Meșteșugărești la a X-a ediție. NOU în acest an - ateliere de creație unde se pot înscrie copiii din Dorohoi | Tradiția continuă cu cea de-a X-a ediție a Festivalului Tradițiilor Meșteșugărești, unicul eveniment de acest gen din Dorohoi. Primăria Municipiului... |
| | Botoșănean plecat la muncă în Germania, dat dispărut de către familie | La data de 14 august 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au fost sesizați cu privire la faptul că un tânăr, de 30 de ani,... |
| | Comunicat - Măsuri de fluidizare a traficului transfrontalier în punctele de frontieră, în perioada minivacanței de Sfânta Maria | Având în vedere că ne aflăm în plin sezon estival şi urmează minivacanța de Sfânta Maria, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de... |
|
|
| Trafic de migranți stopat de către polițiștii de frontieră ieșeni în cooperare cu cei din Republica Moldova | În urma cooperării dintre poliţişti de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi cu structurile de frontieră din Republica Moldova au fost depistate trei persoane implicate în trafic de migranţi.
Cei trei au încercat să ajute cinci cetăţeni din Bangladesh, identificaţi de poliţiştii de frontieră... |
|
|
| Minoră dispărută de la domiciliul din Dorohoi | Astăzi, 5 august 2023, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră, de 15 ani, a părăsit domiciliul, din municipiul Dorohoi, în jurul orei 12:00, iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia. |
|
|
| Senatorul Lucian Trufin anunță publicarea ghidurilor consultative pentru dezvoltarea mediului rural din Botoșani, cu bani europeni | Județul Botoșani are oportunitatea de a beneficia de fonduri europene prin Programul Național Strategic, iar senatorul Lucian Trufin îndeamnă atât administrațiile publice locale cât și cetățenii să fie informați pentru a pregăti temeinic cererile de finanțare. |
|
|
| Comunicat - Copiii din tabăra organizată de Parohia Boscoteni vizitați de către pompierii botoșăneni - FOTOGALERIE | Nerăbdători să ne întâlnească, dornici să învețe lucruri noi! Așa ne-au așteaptat, ieri dimineață, copiii înscriși la Tabăra din pridvorul satului, organizată de Parohia "Schimbarea la Față" din Boscoteni. |
|
|
| Minoră din Brăești dată dispărută! A plecat ieri de acasă și până acum nu a revenit | Astăzi, 1 august 2023, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că ȘURBULEȚ CLAUDIA, de 15 ani, din comuna Brăești, a părăsit mod voluntar domiciliul, la data de 31 iulie a.c., iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia. |
|
|
| Autoturism făcut scrum la Vorona! | Pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au intervenit în urmă cu puțin timp pentru stingerea unui incendiu ce a cuprins un autoturism în localitatea Vorona. |
|
|
| Activități de informare desfășurate de către polițiști - FOTO | Polițiștii botoșăneni continuă activitățile de informare a cetățenilor cu privire la necesitatea respectării normelor legale. |
|
|
| COD GALBEN de instabilitate atmosferică pentru județul Botoșani. Averse torențiale, vijelii, descărcări electrice și izolat grindină | Județul Botoșani se află sub o avertizare meteorologică COD GALBEN de astăzi la ora 12:00, până mâine dimineață la ora 10:00. |
|
|
| Ateliere de poezie la Memorialul Ipotești | În perioada 18-20 august, la Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție în subordinea Consiliului Județean Botoșani, se va desfășura Festivalul SERI EMINESCIENE: muzică, film, poezie și arte plastice. Evenimentul este organizat de Grupul de Acțiune Locală „Valea Bașeului de Sus” în parteneriat... |
|
|
| 2114 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani, de la începutul anului până la data de 30 iunie | În perioada ianuarie-iunie 2023, urmare a serviciilor și măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă oferite de AJOFM Botosani, 2.114 persoane au fost încadrate în muncă, dintre care 892 femei. |
|
|
| COD PORTOCALIU prelungit până la ora 10.30 | Meteorologii au emis un nou COD PORTOCALIU nowcasting de instabilitate atmosferică temporar accentuată până la ora 10.30. |
|
|
| Rețele de electricitate afectate și arbori doborâți de vânt, în 14 localități din județ - FOTO | Județul Botoșani s-a aflat aseară, între orele 20.30 - 22.00, sub un COD PORTOCALIU nowcasting de instabilitate atmosferică temporar accentuată, iar pentru alertarea populației și prevenirea unor situații de urgență, Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Nicolae Iorga" a emis un mesaj RoAlert. |
|
|
| COD PORTOCALIU de instabilitate atmosferică pentru Dorohoi și alte 33 de localități din apropiere | Meteorologii au emis în această dimineață un COD PORTOCALIU de tip nowcasting de instabilitate atmosferică temporar accentuată până la ora 09.30. |
|
|
| ATENȚIE LA ÎNȘELĂCIUNILE ÎN CADRUL TRANZACȚIILOR DE CRIPTOMONEDE | Polițiștii botoșăneni atrag atenția asupra înșelăciunilor privind tranzacționarea de criptomonede. Victimele sunt abordate prin diferite metode (mesaje email spam/mesaje pop up/mesaje pe rețele de socializare) și li se prezintă (de cele mai multe ori prin folosirea imaginii unei persoane publice) posibilitatea de a obține câștiguri importante,... |
|
|
| COD GALBEN de caniculă pentru județul Botoșani | În zilele de 25 și 26 iulie, județul Botoșani se afla sub o atenționare meteorologică COD GALBEN |
|
|
| ALERTĂ! Județul Botoșani sub Cod Galben de instabilitate atmosferică. Sunt așteptate ploi torențiale, vijelii, grindină și descărcări electrice | În intervalul 21 iulie, ora 15:00 – 22 iulie, ora 10:00 județul Botoșani se afla sub o atenționare meteorologică COD GALBEN. |
|
|
| Tânăr de 19 ani, din comuna Călărași, dat dispărut! | Polițiștii botoșăneni desfășoară activități pentru localizarea unui tânăr, de 19 ani, din comuna Călărași, care a părăsit domiciliul, în ziua de 17 iulie a.c., iar până în prezent nu a revenit. |
|
|
| Bărbat din comuna Mihai Eminescu dat dispărut. A părăsit domiciliul în urmă cu șase zile și nu a mai revenit | Astăzi, 19 iulie 2023, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 49 de ani, din comuna Mihai Eminescu, a părăsit domiciliul, în ziua de 13 iulie a.c., iar până în prezent nu a revenit. |
|
|
| Tragedie pe un drum din județ. Un tânăr și-a pierdut viața, în această seară, într-un accident rutier - FOTOGALERIE | Un tânăr de 22 de ani și-a pierdut viața, în această seară, după ce mașina pe care o conducea s-a izbit violent de un cap de pod. Tragedia s-a întâmplat pe raza localității Cerchejeni, comuna Blândești. |
|
|
| Tânăr de 16 ani dispărut în apele Prutului, în această seară. Pompierii dorohoieni îl caută și la această oră - VIDEO&FOTO | În această seară, pompierii au fost solicitați să intervină pentru căutarea unui tânăr, în vârstă de 16 ani, care a intrat în apele râului Prut, pe raza localității Rădăuți Prut și nu a mai ieșit la suprafață. |
|
|
| Femeie din Hilișeu Horia, dispărută de trei zile, căutată de familie și autorități | Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei femei, de 49 de ani, din comuna Hilișeu Horia care, la data de 11 iulie 2023, a părăsit domiciliul, iar până în prezent nu a revenit. |
|
|
| COD PORTOCALIU de vijelie în Dorohoi și alte 60 de localități din județ | Meteorologii au emis un nou cod portocaliu nowcasting de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabil până la ora 15.00. |
|
|
Dorohoian mort înecat într-un pârâu adânc de doar câteva zeci de centimetri - VIDEO&FOTOGALERIE | 662 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 517 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 467 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 324 |
| Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine | 321 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu | 307 |
| La un pas de dezastru. O femeie era să rămână fără casă în prag de iarnă | 306 |
| Tineri cercetați pentru constituirea unui grup în scopul comiterii de fapte antisociale. Unul dintre aceștia a fost reținut | 302 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie | 273 |
| Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) | 271 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|