| A cumpărat o mașină cu 30.000 de euro, dar s-a ales cu dosar penal | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca fac cercetări cu privire la un cetățean cu dublă cetățenie română și moldovenească, care s-a prezentat la controlul de frontieră la volanul unui microbuz ce figura ca fiind furat din Italia. |
| | Percheziții la un bărbat care obținea bani în urma unor anunțuri fictive. Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile - VIDEO | La data de 2 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Botoșani au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și abuz de încredere. |
| | Tânăr din Vorniceni reținut 24 de ore pentru că l-a bătut pe un consătean | La data de 2 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 24 de ani, din comuna Vorniceni, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. |
| | Acțiune a polițiștilor la Dorohoi pentru prevenirea infracțiunilor stradale | La data de 01 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni, nr. 4 Dorohoi și nr. 6 Pomârla au organizat o acțiune pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, precum și prevenirea infracţiunilor stradale, pe raza municipiului... |
| |
| Tânără cercetată după ce a fost prinsă de polițiști având autorizația de circulație provizorie expirată | La data de 1 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au oprit pentru control, în localitatea Cătămărești-Deal, un autoturism... |
| | Femeie plecată de acasă de 11 zile, dată dispărută. Polițiștii cer sprijinul cetățenilor pentru identificarea acesteia | Astăzi, 2 septembrie 2026, ora 15:40, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au fost sesizați cu privire la dispariția numitei LONDRIC... |
| | Doi bărbați din Ungureni reținuți după ce au agresat un consătean | Ieri, 1 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe... |
| | „SUPER-EROUL SIGUR – MISIUNEA: ALEGERI BUNE!” - O nouă campanie de prevenire dedicată siguranței elevilor | În perioada 1–27 septembrie 2026, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție... |
| | Botoșănean dat dispărut. Poliția îl caută și cere sprijinul cetățenilor | Astăzi, 2 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au fost sesizați cu privire la dispariția numitului RUSU IULIAN-DUMITRU,... |
| | Sucevean depistat pe un drum din județ în timp ce se deplasa cu 129 km/h | Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe DJ 208 C, în localitatea Joldești, au surprins... |
| | Bărbat reținut 24 de ore pentru distrugere | La data de 31 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe... |
| | UPDATE: Bărbatul a fost găsit - Alertă! Bărbat din Lozna dat dispărut - VIDEO | Ca urmare a sesizării dispariției numitului Strug Constantin, de 52 de ani, din localitatea Lozna, județul Botoșani, polițiștii din cadrul Inspectoratului... |
|
|
| VIDEO - Tineri prinși în flagrant delict de către polițiști. Au fost arestați pentru 30 de zile | La data de 30 august 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a trei tineri, de 24 și 25 de ani, din localitățile Cristești și Bălușeni, cercetați pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat. |
|
|
| UPDATE: PERSOANE CERCETATE ÎNTR-UN DOSAR PENAL PENTRU TRAFIC DE MINORI | În urma activităților desfășurate de către polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Botoșani, ieri, 25 august, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului... |
|
|
| Două fapte de dare de mită, sesizate în aceeași zi de polițiștii botoșăneni din cadrul unei patrule rutiere | La data de 23 august 2026, polițiști din cadrul IPJ Botoșani – Biroul Rutier au sesizat Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani cu privire la două fapte de dare de mită, săvârșite la un interval de aproximativ 35 de minute. |
|
|
| Acțiune a polițiștilor pentru menținerea unui climat de ordine la Dorohoi | La data de 22 august 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla au desfășurat activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică, precum și de prevenire a infracțiunilor stradale, în municipiul... |
|
|
| Bătăuși din Dersca reținuți de către polițiști | La data de 23 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a doi bărbați, de 34 și 37 de ani, ambii din localitatea Dersca, cercetați pentru comiterea infracțiunii de lovirea sau alte violențe. |
|
|
| Reținut pentru infracțiuni comise la regimul rutier | ... |
|
|
| A cumpărat un permis fals de conducere cu 750 de euro crezând că este real | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privința unui cetățean moldovean, asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere fals. |
|
|
| Armă nedeclarată, descoperită de polițiștii de frontieră din Botoșani în bagajul unui moldovean - FOTO | Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani au descoperit în interiorul unui autoturism înmatriculat în R. Moldova, ascuns și nedeclarat, un pistol de tip airsoft și muniția aferentă. |
|
|
| Amendă de 10.000 de lei, aplicată la PTF Stânca, pentru bagaje pline cu alcool ascuns şi nedeclarat | Echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca, a descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autoturism, cantitatea totală de 80 de litri de alcool, ascunsă și nedeclarată. |
|
|
| O armă confiscată în urma unor percheziții la persoane bănuite de braconaj | La data de 18 august 2026, polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Botoșani au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de braconaj, reprezentată de vânătoarea practicată de persoane care nu dețin permis de vânătoare, din comunele Avrămeni și Manoleasa.... |
|
|
| Tânăr sucevean dat dispărut | Polițiștii suceveni desfășoară activități de căutare a lui Andrei Bîndiu, în vârstă de 19 ani, domiciliat în municipiul Suceava. |
|
|
| Acțiune a polițiștilor din Dorohoi. Au fost aplicate amenzi în valoare de peste 80.000 de lei | La data de 18 august 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurale nr. 5 Mihăileni, nr. 4 Dorohoi și nr. 6 Pomârla, precum și cei ai Serviciului Rutier, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și reprezentanți ai Registrului Auto Român au organizat o acțiune... |
|
|
| Festivalul Instituțiilor de Cultură protejat de jandarmi | În perioada 19 - 21 august, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică în Centrul Istoric - Piața Carol din municipiul Botoșani, cu prilejul desfășurării celei de-a V-a ediții a Festivalului Instituțiilor de Cultură, eveniment cultural-artistic organizat de Primăria municipiului Botoșani, în... |
|
|
| Acțiune a polițiștilor din Bucecea, pentru combaterea faptelor ilegale la regimul silvic | La data de 15 august 2026, în intervalul orar 03:00-05:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au organizat o acțiune pentru verificarea respectării legislației la regimul silvic, pe raza orașului Bucecea și a comunei Vlădeni.
|
|
|
| Depistat la volanul unui autoturism fără permis de conducere | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Românești efectuează cercetări în privința unui tânăr român, depistat la volanul unui autoturism fără a deține permis de conducere. |
|
|
| Motociclete neînmatriculate confiscate de polițiștii botoșăneni de la doi ieșeni - VIDEO | La data de 16 august 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe drumul public din comuna Tudora, două motociclete, care nu aveau montate plăcuțe cu număr de înmatriculare, conduse de doi bărbați, de 50, respectiv 30 de ani, ambii din județul Iași. |
|
|
| Trotinetiștii și bicicliștii în vizorul polițiștilor rutieri | La data de 15 august 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere în care sunt implicați utilizatorii de trotinete și biciclete. |
|
|
| FOTO - Peste 200.000 de lei ridicați de polițiști din locuința unui bărbat care organiza ”tombole” ilegale | La data de 11 august 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la o persoană bănuită de comiterea infracțiunii de ”desfășurarea fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc”. |
|
|
| Sancțiuni de aproximativ 200.000 de lei și bani nefiscalizați confiscați de polițiști | În zilele de 9 și 10 august 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale în domeniul efectuării activităților de comerț cu produse alimentare. |
|
|
| Tânăr internat într-un centru educativ, ca urmare a comiterii infracțiunii de deținere de droguri în timp ce era minor | La data de 10 august 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au identificat un tânăr, de 19 ani, din orașul Săveni, pe numele căruia Tribunalul Botoșani a emis o sentință penală, fiind condamnat la măsura educativă a internării într-un centru educativ pentru o perioadă de trei ani. |
|
|
| Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție | La data de 11 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 27 de ani, din comuna Corni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție. |
|
|
| Șofer depistat la volanul unui autoturism, deşi nu avea acest drept | Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Darabani efectuează cercetări cu privire la o persoană care a fost depistată la volanul unui autoturism, deşi avea dreptul de a conduce suspendat. |
|
|
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 497 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 437 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 412 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 408 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 350 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 348 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 330 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 317 |
| Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine | 311 |
| Penitenciarul Botoșani angajează medic | 306 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|