Aproape 100.000 de credincioşi s-au închinat la racla cu moaştele Sfintei Parascheva. 157 de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale. Pompierii au intervenit la două incendii | Aproape 100.000 de credincioşi s-au închinat la racla cu moaştele Sfintei Parascheva la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, iar 157 de persoane care aşteptau la rând au necesitat îngrijiri medicale, în timp ce pompierii au intervenit la două incendii produse la standurile târgurilor din centrul oraşului. |
| Superstiţii şi obiceiuri de ANUL NOU: Ce să faci şi ce să nu faci pentru un 2014 perfect | Oamenii din întreaga lume au adoptat mai multe obicieiuri pe care le practică în prag de an nou şi despre care cred că le vor purta noroc, printre acestea aflându-se dansul în aer liber pentru sănătate şi noroc sau umplerea portofelelor cu bani pentru un an prosper.
|
| Adolescent coborât de pe o clădire cu ajutorul pompierilor | Un adolescent de 16 ani din municipiul Botoşani a avut nevoie de ajutorul pompierilor pentru a coborî de pe o clădire înaltă de opt metri. S-a întâmplat miercuri dimineaţă. Băiatul a urcat pe acoperişul unui punct termic de pe strada Aleea Zorilor pentru a recupera portofelul unui prieten. |
| Cercetat în stare de reţinere pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt | La data de 05.05.2013, Poliţia municipiului Botoşani a fost sesizată de către L. C. din municipiul Botoşani, cu privire la faptul că, în noaptea de 04/05.05.2013, persoane necunoscute au sustras un detector radar şi un portofel dintr-o autoutilitară parcată în municipiul Botoşani. |
| |
Suspecţi de săvârşirea unor infracţiuni de tâlhărie şi furt, reţinuţi de poliţişti | La data de 01.04.2013 poliţiştii au dispus reţinerea pentru 24 ore în arestul IPJ Botoşani a suspecţilor I. IONUŢ de 19 ani, din comuna Todireni,... |
| Tâlhari prinşi de jandarmi | Duminică, 31 martie a.c., în jurul orelor 21.20 , un echipaj de jandarmi care executa o misiune de menţinere a ordinii şi liniştii publice pe raza... |
| Hoţ de buzunare minor prins de jandarmi | Ieri, 01.11. a.c., în jurul orei 13.40, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, care executa o misiune de menţinere a... |
| Portofel găsit şi predat proprietarului, de către o angajată a jandarmeriei | Luni, 30.05.2011, în jurul orei 20.30, M. Gabriela, angajată a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, se îndrepta spre domiciliu, când în... |
|
|
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 505 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 458 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 413 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 353 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 321 |
| Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine | 318 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu | 304 |
| Tineri cercetați pentru constituirea unui grup în scopul comiterii de fapte antisociale. Unul dintre aceștia a fost reținut | 300 |
| La un pas de dezastru. O femeie era să rămână fără casă în prag de iarnă | 294 |
| Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) | 270 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord