| Reluarea proiectelor POSDRU în învăţământul botoşănean salutată de prefectul Costică Macaleţi | Un număr impresionant dse cadre didactice şi elevi din nouă judeţe ale ţării, dar şi din Republica Moldova, au participat sâmbătă dimineaţă la deschiderea oficială a unui simpozion ce face parte dintr-un proiect POSDRU implementat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani. Musafirii, sosiţi la Botoşani încă de vineri, vor asista... |
| Drumul de la Dealu Mare a fost finalizat şi oficial | Prefectul Costică Macaleţi a participat astăzi la recepţia lucrărilor de la Dealu Mare. Drumul naţional 29D, început a se realiza în 2002, a fost abia acum recepţionat din cauza surpărilor de teren apărute în 2007, imediat după finalizare. |
| Finanţări deschise pentru centrele de copii, persoane vârstnice şi persoane cu disabilităţi | Prefectul judeţului Botoşani a fost informat că Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale deschide o linie de finanţare a lucrărilor de construcţie, reabilitare şi dotare a centrelor de zi şi rezidenţiale. Imobilele ce oferă îngrijire şi servicii sanitare şi educaţionale copiilor, persoanelor vârstnice, cu disabilităţi sau... |
| Noi fonduri pentru reabilitarea drumurilor şi dotarea instituţiilor | Aflat într-o vizită de lucru la Botoşani, Iulian Matache, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, s-a întâlnit astăzi cu prefectul judeţului. Discuţiile s-au axat în principal pe finanţările pe care MDRT le va pune la dispoziţie în anul 2013 pentru proiectele întocmite la nivelul judeţelor, acestea vizând... |
| |
Prefectul: dialogul social este mai viu ca niciodată | Prefectul Costică Macaleţi a invitat sindicaliştii Cartelului Alfa, participanţi la pichetarea ce a avut loc astăzi, pentru a dialoga deschis şi... |
| Costică Macaleţi şi-a preluat atribuţiile de prefect cu emoţie şi fără învestire | Costică Macaleţi, noul prefect numit al judeţului se afla în cursul dimineţii de vineri, 9 noiembrie în biroul primului reprezentant al Guvernului... |
| Jandarmii asigură paza Biroului Electoral de Circumscripţie Botoşani | Începând cu ziua de vineri, 09.11.a.c., la solicitarea Instituţiei Prefectului a judeţului Botoşani, lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean... |
| Liderii ARD, cu Flutur, Roman dar şi dorohoianul Manuel Popa, la prefect să condamne guvernarea. Prefectura nu-i bagă în seamă | Liderii Alianţei România Dreaptă Botoşani s-au reunit joi la amiază la Prefectură. Aceştia au mers în cabinetul primului reprezentant al Guvernului... |
| Schimbare la vârful conducerii Prefecturii Botoşani. Adrian Constantinescu înlocuit cu deputatul PSD Costică Macaleţi | Prefectul judeţului Botoşani, Adrian Constantinescu, a fost eliberat din functie, în aceeaşi situaţie fiind reprezentanţii Guvernului din alte trei... |
| | Elicopter SMURD pentru botoşăneni | Prefectul Adrian Constatinescu a fost prezent duminică la Iaşi la inaugurarea elicopterului SMURD pus la dispoziţia botoşănenilor aflaţi în situaţii... |
| Primăriile din judeţ verificate de Prefectură pe registrele agricole | În urma unei situaţii solicitate de Ministerul Administraţiei şi Internelor, Instituţia Prefectului a demarat o amplă acţiune de control la toate... |
| Reprezentanţi ai romilor promit să finanţeze obiective de sprijin al etniei | Daniel Roman, reprezentant al Agenţiei Naţionale pentru Romi pe regiunea N-E, a participat marţi, 31 octombrie, la şedinţa Grupului de lucru mixt... |
|
|
| Rabia pune pe jar autorităţile judeţene | O întreagă serie de acţiuni de vânătoare şi anchete epidemiologice au fost declanşate în ultimele săptămâni în judeţ din cauza focarurilor de rabie. În luna octombrie specialiştii sanitar-veterinari au făcut analize pe probe prelevate de la animale asupra cărora erau suspiciuni ale acestei maladii, iar rezultatele de până acum au... |
|
|
| Prefectul a verificat stadiul pregătirilor pentru iarnă. El este nemulţumit de lipsa marcajelor rutiere pe drumurile naţionale | Dorind să afle informaţii direct de la surse, prefectul judeţului a vizitat astăzi o parte din unitaţile implicate în măsurile necesare sezonului rece. Adrian Constantinescu a primit astfel asigurări de la conducerea Modern Calor că sunt asigurate rezervele de păcură, iar pentru relaţia cu furnizorul de gaze naturale se aşteaptă o alocare... |
|
|
| Graniţele judeţului aproape stabilite. Mai sunt probleme la Vârfu Câmpului | Prefectura Botoşani a organizat astăzi ultima întâlnire pentru medierea neînţelegerilor privind graniţele de judeţ. Prefectul judeţului Suceava a fost prezent la Botoşani, împreună cu un grup considerabil de specialişti în cadastru, primari şi reprezentanţi ai Sistemului de Gospodărire a Apelor, unde s-au întâlnit cu omologii din... |
|
|
| Liceul Al. Vlahuţă Şendriceni: Miliarde cerute de la Guvern pentru încălzirea unităţii şcolare în această iarnă | Inspectoratul Şcolar Judeţean a înaintat o solicitare atât către Instituţia Prefectului cât şi pentru Ministerul Educaţiei în vederea alocării de fonduri pentru a fi asigurată încălzirea elevilor care învaţă la Liceul Alexandru Vlahuţă din Şendriceni.
|
|
|
| Paradă militară, oficiali şi puzderie de lume la Ziua Armatei | Cimitirul Pacea din Botoşani s-a îmbrăcat în dimineaţa zilei de 25 octombrie în straie de sărbătoare. S-a sărbătorit Ziua Armatei Române iar acţiunea a adunat în zonă oficialităţile judeţului, politicieni, cadre militare dar şi oameni de rând.
|
|
|
| Şefii judeţului vizitaţi de copii de clasa a III-a | Elevii clasei a III-a din programul step-by-step al Liceului Teoretic Nicolae Iorga au vizitat astăzi Palatul Administrativ. În cadrul programului tematic Botoşani, meleag natal, derulat de învăţătoarele clasei, copiii şi-au poropus să viziteze principalele instituţii publice din municipiu, astăzi fiind rândul Primăriei, Prefecturii şi... |
|
|
| Noi linii de finanţare pentru proiectele pe fonduri UE | Reprezentanţii autorităţilor locale, ai ONG-urilor şi ai stucturilor de dialog social au aflat zilele trecute la Prefectură că în anul 2013 se vor deschide trei noi linii de finanţare ale Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. |
|
|
| Monument al eroilor inaugurat la Icuşeni de prefectul judeţului | 126 de nume, însemnând toţi atâţia locuitori ai satului Icuşeni, au fost trecute pe monumentul eroilor inaugurat duminică în comuna Vorona. Căzuţi în cele mai mari conflicte armate în care a fost implicată România începând cu 1877, cei 126 sunt bunicii şi străbunicii celor adunaţi duminică să-i cinstească. Impresionantul monument... |
|
|
| Judeţele Botoşani şi Iaşi şi-au stabilit limita teritorială fără ajutorul instanţelor | Cele 25 de hectare de teren situate între comunele Răuseni, Botoşani şi Şipote, Iaşi, care constituiau obiectul unei neînţelegeri între cele două judeţe, rămân ale botoşănenilor. Subprefecţii celor două judeţe vecine s-au întâlnit astăzi, 19 octombrie, împreună cu specialişti cadastrişti şi primarii comunelor, pentru a discuta... |
|
|
| Prefectul îi invită pe magistraţi să se implice în organizarea scrutinului de pe 9 decembrie | Din datele comunicate de conducerea Tribunalului Botoşani reiese că niciun magistrat botoşănean nu doreşte să fie preşedinţe sau locţiitor la secţiile de votare în cadrul alegerilor parlamentare din acest an. De aceea, prefectul judeţului, Adrian Constantinescu. face un apel public prin care invită magistraţii să-şi pună la dispoziţia... |
|
|
| Conducerea judeţului alarmată de numărul mare de incendii casnice | Prefectul judeţului face un apel către primari şi comitetele locale pentru situaţii de urgenţă pentru ca, în perioada imediat următoare, să ia măsuri pentru prevenirea tragediilor ce ar putea să apară odată cu sezonul rece. |
|
|
| Sărbătoare la Alba-Iulia: Se împlinesc 90 de ani de la încoronarea primilor regi ai României Mari. Principesa Margareta, Principele Radu şi Principele Nicolae au sosit cu Trenul Regal | Câteva sute de persoane au participat la ceremonialul de primire a Trenului Regal în Alba Iulia, luni, la împlinirea a 90 de ani de la încoronarea primilor regi ai României Mari, membrii Casei Regale fiind primiţi cu urale, unii dintre participanţi strigând "Monarhia salvează România". |
|
|
| Concertul lui Bogdan Ota, eveniment de excepție! | Compozitorul Bogdan Ota le-a oferit aseară celor peste 500 de botoșăneni prezenți în sala Teatrului Mihai Eminescu întocmai ceea ce le-a promis: un spectacol de excepție, regie și costume spectaculoase, o atmosferă unică și muzică de cea mai bună calitate. Atât oamenii simpli, cât și oficialitățile au pășit pe covorul roșu la intrarea... |
|
|
| Vizita lui Valeriu Zgonea la Dorohoi - între campanie electorală şi acuzaţii din partea presei | Dorohoienii prezenţi sâmbătă seară pe pietonalul din centrul oraşului, la manifestările dedicate Zilelor Dorohoiului, au avut surprinderea să se trezească în mijlocul lor cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Acesta, însoţit de deputaţii botoşăneni Andrei Dolineaschi şi Costică Macaleţi, senatorul Gheorghe Marcu dar... |
|
|
| Până la sfârşitul anului ar putea începe transportul mărfurilor alimentare prin Vama Stâna Costeşti | În urma vizitelor efectuate în ultimele luni la punctele vamale din judeţ, prefectul Adrian Constantinescu a realizat necesitatea urgentării obţinerii unor aprobări pentru înfiinţarea unui punct fitosanitar în Vama Stânca Costeşti. Obiectiv de mare importanţă pentru dezvoltarea economică a judeţului Botoşani, tranzitul de mărfuri prin... |
|
|
| Peste 15.000 de botoşăneni au solicitat ajutorul de minimis, pentru compensarea efectelor secetei | Prefectul Adrian Constantinescu reaminteştre agricultorilor din judeţ că mai au la dispoziţie o săptămână pentru depunerea documentaţiilor necesare acordării ajutorului de minimis. Măsura Guvernului pentru diminuarea efectelor secetei din această vară a trezit până acum interesul a peste 15.000 de cultivatori din Botoşani. Cererile au... |
|
|
| Prefectul: Propunerile pentru şefii secţiilor de votare de la referendum au fost făcute de către primari | În legătură cu discuţiile apărute în presă privind procedura de stabilire a preşedinţilor şi locţiitorilor secţiilor de votare de la referendum, prefectul Adrian Constantinescu face următoarele precizări: |
|
|
| Prefectul urează profesorilor, de ziua lor, recunoştinţă şi aprecierea eforturilor lor | Adrian Constantinescu îşi exprimă dorinţa ca Ziua Mondială a Profesorilor să nu treacă neobservată la Botoşani. Prefectul judeţului îşi exprimă aprecierea faţă de cei care, de la catedră, modelează în fiecare zi noi şi noi generaţii. |
|
|
| Se asfaltează la Dealu Mare | Prefectul Adrian Constantinescu aduce o veste bună tuturor celor care circulă pe drumul naţional 29 D, de la Botoşani spre Truşeşti şi Stânca. Sectorul de circa 360 de metri din zona Dealu Mare va fi, în sfârşit, asfaltat. Drumul surpat la scurt timp după construcţie va ajunge la forma cerută de standarde. |
|
|
| Jandarmii vor asigura liniştea şi ordinea publică la Zilele Dorohoiului şi alte manifestări din judeţ la sfârşit de săptămână | În perioada 03 – 07 octombrie, jandarmii botoşăneni vor executa misiuni de asigurare a ordinii şi liniştii publice la manifestările culturale, sportive şi religioase, cu public numeros, organizate în judeţul Botoşani. |
|
|
| Prefectul: Problemele sindicaliştilor se discută deja la Bucureşti – Comunicat de presă | Instituţia Prefectului a înmânat în această dimineaţă liderilor sindicali din Botoşani documentele din care rezultă că guvernul a început o serie de discuţii cu reprezentanţii blocurilor sindicale din România, pentru soluţionarea solicitărilor venite dinspre aceştia. Două runde de întâlniri ale Consiliului Naţional Tripartit pentru... |
|
|
| Prefectul a deschis dansul la Ziua Pensionarilor | Peste 100 de botoşăneni de vârsta a treia şi-au serbătorit vineri, 28 septmebrie, ziua special dedicată lor, într-o atmosferă de dans şi bună dispoziţie. Membri ai Sindicatului Judeţean al Pensionarilor din Botoşani, aceştia au marcat astfel o nouă ediţie a sărbătorilor organizate anual cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor... |
|
|
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 502 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 454 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 413 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 409 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 352 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 349 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 332 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 321 |
| Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine | 315 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu | 302 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|