Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: ct
VIDEO/FOTO - DOROHOI - Accident rutier pe o trecere de pietoni de pe Bulevardul Victoriei. Victima a fost transportată la spital
Un accident rutier, soldat cu o victimă, a avut loc în urmă cu puțin timp pe sensul de urcare de pe Bulevardul Victoriei din Dorohoi.
Experiența polițiștilor botoșăneni, apreciată într-un proiect european de combatere a falsificării documentelor
Doi polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au participat, în perioada 7-10 octombrie, la un workshop internațional organizat în Polonia, în cadrul proiectului „Police International Cooperation – Strengthening the EU Police Capacity to Prevent and Combat Transnational Crime”.
Nu aprindeți focul folosind benzină sau alte lichide inflamabile - pericol de incendiu!
Patru persoane, cu vârste cuprinse între 63 și 80 de ani, au ajuns la spital după ce au încercat să aprindă focul cu benzină, iarna trecută. În urma acestor întâmplări și bunurile din locuințe au fost cuprinse de flăcări. Localitățile unde au avut loc evenimentele au fost: Pădureni, Dămideni și Plugari.
Comunicat Primăria Dorohoi – Reguli de comportare și măsuri de protecție în caz de dezastre
Evenimentele datorate declansarii unor tipuri de riscuri, din cauze naturale sau provocate de om, generatoare de pierderi umane, materiale sau modificări ale mediului și care prin amploare, intensitate și consecinte, ating sau depasesc nivelurile specifice de gravitate stabilite prin regulamentele privind gestionarea situațiilor de urgență poarta...
Bărbat reținut pentru săvârșirea mai multor infracțiuni la regimul rutier
La data de 11 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe...
Ateliere de pictură pe sticlă, la Muzeul Județean Botoșani
Muzeul Județean Botoșani vă invită, în perioada 18-19 octombrie 2025, în intervalul orar 10.00-13.00, la ateliere de pictură pe sticlă dedicate...
Bărbați arestați după ce au furat un tractor dintr-o fermă de la Vârfu Câmpului - VIDEO&FOTO
La data de 11 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore,...
Spitalul Municipal Dorohoi angajează medic primar, specialitatea medicină de laborator
Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea urmatorului...
Salonul Național de Arte Vizuale „Interferențe”, ediția a XIV-a
Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 11-31 octombrie 2025, în spațiul Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani, Salonul Național...
Spitalul Municipal Dorohoi angajează medic specialist chirurgie generală
Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea urmatorului...
Țigări și alcool fără acte, confiscate de polițiștii de frontieră botoșăneni
Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani au descoperit în bagajele unei persoane, mai multe pachete...
COD GALBEN de vânt în județul Botoșani. Vor fi rafale cu viteze de până la 70 km/h
Județul Botoșani va fi sub incidența unui Cod Galben de vânt mâine, între orele 09:00 - 18:00.
Primăria Dorohoi - Anunț licitație pentru închirierea unei suprafețe de teren
Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI: - teren 9 mp (domeniul privat ) CF nr. 59942
Preoții dorohoieni, aproape de pelerini în prima zi a pelerinajului la Sfânta Cuvioasă Parascheva - FOTO
Într-o atmosferă de rugăciune și bucurie duhovnicească, miercuri, 8 octombrie 2025, o delegație a Protopopiatului Dorohoi, formată din 25 de clerici, a luat parte la prima zi a pelerinajului dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași.
Mașină distrusă de flăcări, la Leorda
Un autoturism parcat în fața unei gospodării din localitatea Leorda a luat foc, în această seară. Din fericire, nu au fost persoane rănite.
Tragedie la Ștefănești, în această seară: bărbat găsit decedat în casa cuprinsă de flăcări - VIDEO
Pompierii au fost solicitați să intervină, în această seară, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o casă din orașul Ștefănești. Vecinii au observat flăcările și au sunat după ajutor.
Operaționalizarea Sistemului de Intrare/Ieșire (EES) la frontierele externe ale Uniunii Europene, începând cu 12 octombrie 2025
Duminică, 12 octombrie 2025, la nivelul Uniunii Europene va fi operaționalizat Sistemul de Intrare/Ieșire (EES), un instrument electronic modern de control la frontierele externe ale Uniunii Europene.
Senatorul Cătălin Silegeanu anunță reluarea plăților către constructorii care reabilitează școli din județul Botoșani - VEZI DOCUMENTUL
Senatorul AUR Cătălin Silegeanu a anunțat, miercuri, că Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) va relua plățile către constructorii care reabilitează unități de învățământ din județul Botoșani, în urma rectificării bugetare operate prin Ordonanța de urgență nr. 50/2025, publicată în Monitorul...
Material lemnos confiscat de către polițiștii dorohoieni la Corlăteni
La data de 6 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au oprit pentru control, pe drumul public din localitatea Corlăteni, o autoutilitară, condusă de un bărbat, de 35 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.
Comunicat Cătălin Silegeanu - Reguli noi pentru conducătorii de motociclete, aprobate în Senat
Senatorul Cătălin Silegeanu a anunțat, marți, în urma ședinței plenare a Senatului, adoptarea a patru amendamente inițiate de acesta la proiectul de modificare a Ordonanței de Urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Acțiune a polițiștilor la Dorohoi
La data de 6 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomârla, nr. 4 Dorohoi și cu sprijinul jandarmilor au desfăşurat activităţi pentru menținerea ordinii și liniștii publice și prevenirea infracțiunilor stradale pe raza municipiului...
Salvatorii botoșăneni, prezenți la competiția HERO România 2025! - FOTOGALERIE
În perioada 6 – 8 octombrie 2025, o echipă de pompieri-alpiniști din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului Botoșani participă la competiția națională de salvare la înălțime – HERO România 2025, desfășurată în județul Brașov.
Expoziția de pictură „Pictura e un fel de muzică ce alină un nu-ştiu-ce, în deşert”, la Memorialul Ipotești
Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescuˮ, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Botoşani, găzduieşte în perioada 9 octombrie – 9 decembrie 2025, în sala de expoziţii temporare „Horia Berneaˮ, expoziţia personală a artistului Mihai Nuţu, „Pictura este un fel de muzică ce alină un nu-ştiu-ce,...
DOROHOI - Elev de 15 ani lovit cu pumnul de un alt tânăr. Jandarmii dorohoieni au identificat agresorul care acum este cercetat penal
În ziua de luni, 6 octombrie, în jurul orei 14.30, un echipaj de jandarmerie, care acționa pentru siguranța școlară în municipiul Dorohoi, a fost informat de un elev în vârstă de 15 ani cu privire la faptul că a fost lovit cu pumnul în zona feței de un bărbat, cu puțin timp în urmă, după un conflict spontan izbucnit pe strada Dimitrie...
Focar de rabie la Hilișeu-Crișan. Noul prefect, Raluca Curelariu, a convocat Comitetul Local pentru Combarea Bolilor
Ieri a avut loc ședința Comitetului Local pentru Combaterea Bolilor (CLCB) Botoșani, prima ședință desfășurată în prezența noului prefect al județului, doamna prefect Raluca-Ștefania Curelariu.
Cod Galben de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia, până pe 9 octombrie
Hidrologii au actualizat prognoza și au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții aferenți sectorului aval confluență cu râul Sitna, motiv pentru care au instruit Cod galben, valabil de astăzi, de la ora 18:00, până pe 9 octombrie, la ora 12:00.
DOROHOI - Șoferi amendați, de către polițiștii locali, pentru că au oprit mașinile în apropierea trecerilor de pietoni
În perioada 3 - 5 octombrie, în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, patrula auto a poliției locale a identificat un număr de 20 de autoturisme staționate în aproprierea trecerilor de pietoni cât și a intersecțiilor situate în Municipiul Dorohoi. Conducătorii autoturismelor au fost legitimați și sancționați contravențional....
Bărbat având o alcoolemie record reținut de polițiști după ce a intrat cu mașina în șanț
La data de 5 octombrie 2025 polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Bălușeni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Mascații din Botoșani se antrenează alături de specialiștii Serviciului pentru Intervenție și Acțiuni Speciale
În perioada 6–10 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al I.P.J. Botoșani desfășoară un stagiu de pregătire specifică, în colaborare cu luptători din cadrul I.P.J. Suceava și I.P.J. Vaslui, cu participarea specialiștilor din cadrul Serviciului pentru Intervenție și Acțiuni Speciale al Inspectoratului...
Intervenții ale polițiștilor în ultimele 48 de ore. Au fost reținute aproximativ 40 de permise de conducere
În ultimele 48 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventive pe raza întregului județ, fiind organizate acțiuni punctuale, pe raza întregului județ cu sprijinul jandarmilor, în zonele de interes, în funcție de situația operativă.
Expoziția de artă plastică „Culorile verii”
Muzeul Județean Botoșani a organizat duminică, 5 octombrie 2025, la Muzeul de Etnografie, vernisajul expoziției de artă plastică intitulată „Culorile verii”.
Medic specialist geriatru, în premieră, la Spitalul Municipal Dorohoi
Spitalul Municipal Dorohoi are plăcerea de a anunţa că, începând de astăzi, 06.10.2025, doamna Dr. Balan Oana Diana, medic specialist Geriatrie şi Gerontologie s-a alăturat echipei medicale.
Neatenția i-a adus un dosar penal la doar 19 ani. Conducea o mașină cu numere provizorii expirate
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Românești au depistat în trafic un autoturism care nu avea drept de circulaţie pe drumurile publice din România.
Contrabandiști ingenioși: țigări ascunse sub bucăți de brânză și în roata de rezervă - FOTO
Echipa comună de control din cadrul PTF Stânca a descoperit și ridicat în vederea confiscării, în urma unui control, o cantitate de țigarete de contrabandă ascunsă într-un mod ingenios.
Pagina 39/615  
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
504
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
454
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
413
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
409
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
352
Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier
321
Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine
316
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu
304
Tineri cercetați pentru constituirea unui grup în scopul comiterii de fapte antisociale. Unul dintre aceștia a fost reținut
300
La un pas de dezastru. O femeie era să rămână fără casă în prag de iarnă
294
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord