Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: Dealu Mare
Din cauza alcoolului, un american a rămas fără permis la Dorohoi
La data de 24 iulie, orele 19:30, pe D.N. 29 B, în localitatea Dealu Mare, din municipiul Dorohoi, a fost oprit un autoturism condus de M. LOUIS PORTER de 67 ani, din orașul Delano, statul Tennessee, S.U.A., care se afla sub influența băuturilor alcoolice. Fiind testat cu aparatul etilotest Drager, a indicat valoarea de 0,43 mg/l alcool în aerul...
Drumul de la Dealu Mare a fost finalizat şi oficial
Prefectul Costică Macaleţi a participat astăzi la recepţia lucrărilor de la Dealu Mare. Drumul naţional 29D, început a se realiza în 2002, a fost abia acum recepţionat din cauza surpărilor de teren apărute în 2007, imediat după finalizare.
Primăria Dorohoi-Comunicat de presă
În municipiul Dorohoi a început acţiunea de igienizare a parcurilor şi a aliniamentelor stradale, acţiune în cadrul căreia vor fi luate şi măsuri de eliminare a arborilor bătrâni ce prezintă risc de rupere şi prăbuşire, reprezentând un pericol pentru siguranţa cetăţenilor şi a bunurilor.
Se asfaltează la Dealu Mare
Prefectul Adrian Constantinescu aduce o veste bună tuturor celor care circulă pe drumul naţional 29 D, de la Botoşani spre Truşeşti şi Stânca. Sectorul de circa 360 de metri din zona Dealu Mare va fi, în sfârşit, asfaltat. Drumul surpat la scurt timp după construcţie va ajunge la forma cerută de standarde.
Asalt asupra nămeţilor
Angajaţii societăţii Servicii Publice Locale (SPL), subordonată Consiliului Local au lucrat intens în aceste zile pentru deszăpezirea străzilor...
Fără curent electric pentru o zi. Vezi cine vor fi afectaţi şi de ce
Sinistraţii din Dumbrava Roşie şi locuitorii din Dealu Mare vor rămâne fără curent electric pentru o zi. Asta din cauză că furnizorul de electricitate...
Hoţi de cupru din Dorohoi arestaţi pentru 29 de zile
În noaptea de 07 spre 08 aprilie 2011 orele 02.30, pe strada Oituz din municipiul Dorohoi poliţiştii au oprit pentru control un autoturism marca Dacia...
Pagina 4/4
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
474
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
416
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
407
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
401
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
345
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
343
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
336
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
329
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
321
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord