| Zilele Nordului în atenția jandarmilor botoșăneni | Seria evenimentelor publice, specifice sezonului estival, continuă în această săptămână cu cea de-a XII-a ediție a Festivalului ,,Zilele Nordului" din orașul Darabani, manifestare cu participare numeroasă la care Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, în cooperare cu partenerii instituționali, va asigura ordinea și siguranța publică... |
| | Cinci absolvenți ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București și-au început cariera de polițiști în cadrul IPJ Botoșani | Astăzi, 31 iulie 2025, corpul ofițerilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani s-a mărit cu cinci ofițeri, absolvenți ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, promoția iulie 2025. |
| | Pompierii din Botoșani, printre cei mai buni din Moldova - FOTOGALERIE | Pompierii din Botoșani sunt vicecampionii etapei zonale a Concursurilor serviciilor profesioniste pentru situații de urgență, ediția 2025. |
| | „Dorințe îndeplinite la vârste potrivite” - Activități ale polițiștilor de Siguranță Școlară în luna iulie - VIDEO | Pe timpul vacanței de vară, polițiștii de siguranță școlară implementează Campania Națională ”𝐃𝐨𝐫𝐢𝐧𝐭̦𝐞 𝐢̂𝐧𝐝𝐞𝐩𝐥𝐢𝐧𝐢𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐯𝐚̂𝐫𝐬𝐭𝐞 𝐩𝐨𝐭𝐫𝐢𝐯𝐢𝐭𝐞” inițiată de Direcția Siguranța Școlară și Agentia Nationala Impotriva Traficului... |
| |
| Solidaritate între salvatori: Pompierii din Botoșani, alături de colegii de la ISU Suceava, în misiune la Broșteni - FOTOGALERIE | Inundațiile au lovit județul Suceava, iar localitatea Broșteni a fost grav afectată. Ploile torențiale au transformat ulițele în râuri, au spulberat... |
| | APEL UMANITAR - „Din prima linie a spitalului… în prima linie a luptei cu cancerul” – Povestea dramatică a Liliei Curosu, asistenta care are nevoie de o minune pentru a supraviețui - FOTO | Lilia Curosu are 40 de ani și este mamă, fiică, soră și, de aproape două decenii, asistentă medicală. Ani la rând, a fost sprijin pentru pacienți... |
| | "Scara de fereastră" – în plină desfășurare la Dorohoi! - FOTOGALERIE | Pompierii de la ISU Iași, ISU Botoșani, ISU Vrancea, ISU Vaslui, ISU Bacău, ISU Suceava și ISU Neamț dau dovadă de forță, viteză și precizie... |
| | Expoziția „Marginea Timpului” – Corneliu Dumitriu | Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în spațiul Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian”, expoziția „Marginea Timpului” a pictorului Corneliu... |
| | Pompieri din Dorohoi și Botoșani, au plecat în ajutorul sinistraților din Broșteni | 15 pompieri de la Detașamentele Botoșani și Dorohoi, au plecat, în urmă cu puțin timp, în sprijinul autorităților și comunităților greu încercate... |
| | Incendiu de amploare la Lișna | Un incendiu s-a produs, ieri după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Lișna. Două anexe au fost cuprinse de flăcări, cel mai probabil, din... |
| | Motocicletă în valoare de peste 21.000 euro furată din Franța, depistată la Racovăț | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor... |
| | Efecte grave produse de ploi și vântul puternic, în mai multe localități din județ. Dorohoiul a suferit cele mai mari distrugeri - FOTOGALERIE | În această seară, județul Botoșani s-a aflat sub incidența a patru avertizări nowcasting Cod Roșu și a uneia de Cod Portocaliu, emise de Administrația... |
|
|
| Un nou COD ROȘU, în această seară, pentru alte 19 localități din județ | Meteorologii au emis o nouă avertizare nowcasting tip cod roșu valabilă astăzi, între orele 21:30 - 22:30, pentru o parte din județul Botoșani.
|
|
|
| COD ROȘU pentru Dorohoi și alte localități din județ, pentru a doua oară în această seară, valabil până la ora 21:30 | Meteorologii au emis o nouă avertizare nowcasting tip cod roșu valabilă astăzi, între orele 20:20 - 21:30, pentru o parte din județul Botoșani.
|
|
|
| Atenție, Cod portocaliu de instabilitate atmosferică! | Meteorologii au emis o nouă avertizare tip cod portocaliu de instabilitate atmosferică pentru mai multe localități din județul Botoșani valabilă de astăzi, între orele 20:10 - 21:30.
|
|
|
| COD ROȘU la Dorohoi și alte 33 de localități din județ, în această seară. Sunt prognozate căderi de grindină, vijelie, ploi torențiale și descărcări electrice. Populația a fost avertizată prin sistemul RO-ALERT | Meteorologii au emis o nouă avertizare nowcasting tip cod roșu valabilă astăzi, între orele 19:35- 20:30, pentru o parte din județul Botoșani.
|
|
|
| Atenție, Cod portocaliu de instabilitate atmosferică, pentru Dorohoi, Botoșani și alte 23 de localități din județ. Sunt prognozate ploi torențiale, grindină, vânt puternic și descărcări electrice! | Meteorologii au emis o nouă avertizare tip cod portocaliu de instabilitate atmosferică pentru mai multe localități din județul Botoșani valabilă de astăzi, până la ora 00:30.
|
|
|
| Cod Galben de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia | Hidrologii au actualizat prognoza și au anunțat că există, în continuare, risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instruit Cod galben, de astăzi, de la ora 17:00, până mâine, la ora 12:00. |
|
|
| Cod galben de caniculă și de instabilitate atmosferică pentru județul Botoșani | Administrația Națională de Meteorologie a emis două atenționări cod galben, de caniculă pentru județul Botoșani. Prima este valabilă de astăzi, de la ora 10:00, până mâine la aceeași oră, iar a două de mâine, de la ora 10:00, până luni, la aceeași oră. |
|
|
| Tânăr cercetat pentru trafic de droguri - FOTO&VIDEO | Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Botoșani, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 18 ani, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic... |
|
|
| Misiuni ale jandarmilor botoșăneni în aceste zile | În acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la Zilele comunei Frumușica și la evenimentul recreativ desfășurat în satul Tudor Vladimirescu din comuna Albești. |
|
|
| Tânără din Văculești dată dispărută | O tânără de 23 de ani, din Văculești, a fost dată dispărută, după ce a plecat de acasă și nu a mai revenit. Polițiștii fac apel la cetățeni pentru orice informație care ar putea duce la găsirea ei. |
|
|
| Prinși de polițiștii din Dorohoi imediat după ce au spart un magazin - VIDEO | La data de 25 iulie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a doi tineri, din municipiul Dorohoi, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat. |
|
|
| Atenție, Cod portocaliu de instabilitate atmosferică la Dorohoi și alte 41 de localități din județ! Populația a fost avertizată prin sistemul RO-ALERT | Meteorologii au emis o avertizare tip cod portocaliu de instabilitate atmosferică pentru mai multe localități din județul Botoșani valabilă de astăzi, până la ora 20:00.
|
|
|
| APEL UMANITAR - Ene Luca Gabriel – Diagnosticat cu patru afecțiuni neurologice grave, are nevoie de noi! | La vârsta la care copiii învață să zâmbească lumii, Luca Ene, un băiețel de doar 3 ani și 9 luni, învață să reziste durerii. A fost un copil perfect sănătos la naștere. Până când, la doar șase săptămâni, a fost diagnosticat cu Covid. Nimeni nu avea să bănuiască atunci că acel virus avea să-i schimbe întreaga viață…... |
|
|
| Instalarea a patru clerici în Protopopiatul Dorohoi: continuitate în slujire și comuniune - FOTOGALERIE | În perioada 11–19 iulie 2025, patru noi preoți au fost instalați în parohii din cadrul Protopopiatului Dorohoi, în cadrul unor evenimente liturgice marcate de emoție, recunoștință și speranță. Aceste momente au reflectat fidel duhul de continuitate și slujire în Biserica lui Hristos și au evidențiat legătura profundă dintre cler... |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează registrator medical | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| Spitalul Municipal Dorohoi angajează muncitor necalificat | Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează: |
|
|
| COD GALBEN de instabilitate atmosferică, până mâine la ora 3.00 | Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică pentru județul Botoșani, valabilă, de astăzi, de la ora 12:00, până mâine dimineață, la ora 03:00.
|
|
|
| DOROHOI - Șase absolvenți ai Colegiului Național Grigore Ghica admiși la universități de medicină din țară - FOTO | Pentru majoritatea elevilor, vacanța presupune relaxare, destindere și absența obligațiilor școlare. Nu același lucru se întâmplă în cazul absolvenților noștri care își croiesc acum drumul spre învățământul superior, dând dovada pregătirii tenace din anii de liceu parcurși. Una dintre facultățile care suscită interesul tinerilor... |
|
|
| Atenție, Cod galben de ploi, pentru o parte a județului! | Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, astăzi, între orele 16:55 -18:30. |
|
|
| Mesaj de condoleanțe, la decesul lui Remus Tarînt, din partea colectivului Restaurantului Splendid |
|
|
| Cod Portocaliu și Galben de inundații pe râul Prut | Hidrologii au anunțat că există, în continuare, risc de inundații pe râul Prut - sectorul amonte Acumularea Stânca-Costești și au instituit: |
|
|
| Suceveancă reținută de polițiștii din Botoșani după ce a condus deși avea nu avea acest drept | Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unei femei de 57 de ani, din județul Suceava. |
|
|
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 505 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 459 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 413 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 353 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 321 |
| Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine | 318 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu | 304 |
| Tineri cercetați pentru constituirea unui grup în scopul comiterii de fapte antisociale. Unul dintre aceștia a fost reținut | 300 |
| La un pas de dezastru. O femeie era să rămână fără casă în prag de iarnă | 294 |
| Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) | 270 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|