Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: Nicolae Iorga
13 SEPTEMBRIE – ZIUA POMPIERILOR DIN ROMÂNIA. Pompieri avansați în grad și premiați - FOTOGALERIE
Aniversată în fiecare an pe 13 septembrie, Ziua Pompierilor din România ne oferă ocazia de a rememora un episod glorios din istoria naţională - lupta purtată cu 175 de ani în urmă, pe Dealul Spirii, de compania de pompieri din Bucureşti condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu împotriva numeroasei oştiri otomane, venită să înfrângă...
FOTOGALERIE - De ziua armei, sute de botoșăneni au fost alături de pompieri
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a organizat ieri, 13 septembrie, „Ziua Porţilor Deschise”. Astfel, pentru câteva ore, porțile subunităților operative ale ISU din Botoșani, Dorohoi și Ștefănești au fost deschise pentru toți cei care au dorit să afle cu ce se ocupă pompierii.
Pompier botoșănean, eroul și prietenul unui copil spitalizat, victimă a unui accident rutier
Gabriel, un copil în vârstă de 10 ani, internat în secția de chirurgie, primea, de două ori pe zi, vizitele unui bărbat. Acesta venea uneori îmbrăcat în uniforma de pompier, alteori în haine obișnuite. Chipul lui Gabriel strălucea de bucurie în timp ce ochii bărbatului se înmuiau de emoție.
Manifestări sportive și culturale monitorizate de jandarmii botoșăneni, în acest weekend
În această după-amiază, începând cu ora 17.00, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la Maratonul Împreună Pentru Comunitate, eveniment caritabil desfășurat în municipiul Botoșani.
Ședința Colegiului Prefectural, desfășurată astăzi în Palatul Administrativ - FOTO
Sorin Cornilă, reprezentantul Guvernului în teritoriu, a prezidat astăzi Ședința Colegiului Prefectural al județului Botoșani care a avut loc în...
Tânăr depistat la volan sub influența drogurilor
La data de 18 august 2023, în jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul Rutier au oprit pentru control, pe strada...
Patru pompieri din județ, dintre care doi din Dorohoi, au plecat în misiune în Grecia
Patru pompieri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului Botoșani au plecat în misiune în Grecia pentru a...
29 de pompieri avansați în grad, la termen - FOTOGALERIE
În orice domeniu, recunoașterea muncii depuse este foarte importantă. Acest lucru l-au simțit astăzi, doi ofițeri și 27 de subofițeri care au primit...
Rețele de electricitate afectate și arbori doborâți de vânt, în 14 localități din județ - FOTO
Județul Botoșani s-a aflat aseară, între orele 20.30 - 22.00, sub un COD PORTOCALIU nowcasting de instabilitate atmosferică temporar accentuată,...
Prefectul a prezentat astăzi raportul acțiunilor de verificare la cele 68 de centre rezidențiale din județ. Au fost aplicate amenzi consistente
Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani, a prezentat astăzi în cadrul unei conferințe de presă raportul final al acțiunilor de verificare a...
Nenumărate nereguli descoperite în centrele rezidențiale din județ, la controlul efectuat ieri. Amenzi de 17.000 de lei aplicate de către instituțiile care fac parte din comisia instituită de prefect
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a convocat în această dimineață o ședință de lucru cu membrii comisiilor de verificare a centrelor rezidențiale...
Sancțiuni aplicate de către instituțiile din cadrul comisiei mixte de control, desemnată de prefectul județului, pentru nereguli constatate în 25 centre rezidențiale de stat, verificate ieri
Prefectul județului Botoșani s-a întâlnit în această dimineață cu membrii comisiilor de verificare a centrelor rezidențiale autorizate, destinate...
ALERTĂ! Cod Galben de inundații pe râul Jijia și afluenții lui
Hidrologii au actualizat prognoza și au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții lui și au instituit cod galben. Acesta este valabil de astăzi, de la ora 12:00, până mâine, la ora 12:00.
Sancțiuni aplicate în urma controalelor dispuse de către prefect, în patru centre rezidențiale pentru bătrâni din județ
În această dimineață, prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, a convocat o ședință de analiză a rezultatelor verificărilor efectuate, ieri, 10 iulie 2023, la patru centre rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, de pe raza județului Botoșani.
Prefectul Sorin Cornilă a dispus verificarea celor 68 de centre rezidențiale din județ, destinate persoanelor vârstnice, persoanelor adulte cu dizabilități și celor destinate copiilor
Prefectul județului Botoșani a dispus, prin Ordin de Prefect, verificarea centrelor rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale destinate persoanelor adulte cu dizabilități și celor destinate copiilor, de pe raza județului Botoșani.
ALERTĂ! Risc de inundații pe Jijia, Prut și afluenții acestora
Hidrologii au actualizat prognoza și au anunțat că există, în continuare, risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestora și au instituit:
Doi pompieri botoșăneni pe podium la etapa națională a concursului „Cel mai puternic pompier” - FOTO
Un subofițer din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani este cel mai puternic dintre pompierii din România, trecuți de 40 de ani.
Alertă! Cod Galben de inundații pe râurile Jijia și Prut
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestora și au instituit Cod Galben până mâine, la ora 24:00.
Sediu ISU Botoșani s-a mutat temporar într-o altă locație
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani vă informează faptul că, începând cu data de 1 iulie 2023, își desfășoară activitatea într-un nou sediu. Acesta este situat pe Calea Națională, nr. 28 A, din municipiul Botoșani.
DOROHOI - Debut în forță a celei de-a XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică populară „Mugurelul” - VIDEO&FOTOGALERIE
Cea de-a XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică populară „Mugurelul” a debutat în această după amiază, la ora 17.00, pe scena acoperită a amfiteatrului în aer liber din Parcul Brazi.
Alertă! Risc de inundații pe Jijia și alte câteva râuri din zonă. Hidrologii au instituit COD GALBEN și PORTOCALIU
Risc de inundații pe Prut, Jijia, Miletin, Bahlui și afluenții acestora, până pe 25 iunie, ora 24.00.
Festivalul Internațional „Mugurelul” 2023 – Programul complet!
De 17 ani, la Dorohoi, se organizează Festivalul-Concurs Internațional de muzică populară „Mugurelul’’. Ediția a XVII-a de anul acesta este un omagiu adus regretatului artist instrumentist Iulian Cojocaru, fost membru al Orchestrei „Mugurelul”.
COD GALBEN de inundații pe râul Prut. Vezi recomandările pompierilor
Hidrologii au actualizat prognoza și au anunțat că, în continuare, există risc de inundații pe râul Prut.
Râul Prut a depășit cota de atenție, în această dimineață, la intrarea în țară
Râul Prut a depășit cota de atenție la Oroftiana și Rădăuți Prut. Potrivit datelor furnizate de Sistemul de Gospodărire a Apelor Botoșani, la ora 09.00 la intrarea în țară, Prutul masura 405 de centimetri, cu 35 de centimetri peste cota de atenție. Tendința este de scădere. La Rădăuți Prut, râul Prut măsura la aceeași oră 337...
Risc de inundații pe râurile Miletin și Bahlui și afluenți. Hidrologii au instituit COD PORTOCALIU
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Miletin, Bahlui și afluenții acestora și au instituit Cod Portocaliu astăzi, până la ora 24:00.
ALERTĂ! Risc de inundații pe Jijia, Prut și afluenții acestora
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestora, până pe 19 iunie, ora 12.00.
FOTOGALERIE - A fost operaționalizat un nou Punct de Lucru al ISU Botoșani, în comuna Coțușca. Pompierii de aici vor deservi peste 16.000 de locuitori din cinci comune din Nord-Estul județului
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani are un nou Punct de Lucru, în comuna Coțușca. Acesta a fost operaționalizat, astăzi, în prezența autorităților centrale, județene și locale.
Întâlnire între Prefectul județului și adjunctul Inspectorului General al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență
Sorin Cornilă, reprezentantul Guvernului în teritoriu, s-a întâlnit în această dimineață cu generalul maior Benone – Gabriel Duduc, adjunct al Inspectorului General al Inspectoratului General pentru Situații de Ugență și colonelul Decebal Muraru, Inspector Șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Nicolae Iorga” al județului...
Campania „Un cămin sigur pentru copilul tău” în Tabăra Militară de Airsoft Feminin Botoșani - FOTOGALERIE
Copiii mici trebuie supravegheați în permanență. O clipă de neatenție poate determina sfârșitul tragic al unui destin aflat la început de drum, iar noi, cei responsabili de soarta lui, nu trebuie să uităm acest lucru. Acesta este principalul mesaj transmis, astăzi, femeilor aflate în Tabăra Militară de Airsoft Feminin de la Agafton, de...
Elevi dorohoieni, pe podiumul concursului „Cu viața mea apăr viața” - FOTOGALERIE
Peste 50 de elevi din județ au participat, sâmbătă, la concursul cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”, organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani și Inspectoratul Școlar Județean Botoșani.
Proiectul „Tinerii sădesc viitorul”, la a treia ediție
Marți, 25 aprilie, asociația „Scut botoșănean”, Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” și Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, în colaborare cu Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa, Ocolul Silvic Trușești și SC Admir SRL demarează lucrările proiectului de împădurire „Tinerii sădesc viitorul”, ediția a...
Exercițiu de amploare lângă Dorohoi: explozie urmată de incendiu la fabrica de mobilă de la Dealu Mare - FOTOGALERIE
21 de persoane au fost salvate de pompieri dintr-o fabrică de mobilă cuprinsă de flăcări. Incendiul s-a produs în hala de producție și de prelucrare a lemnului, în urma unei explozii ce s-a produs la centrala termică.
EXERCIȚIU: explozie urmată de incendiu la fabrica de mobilă din localitatea Dealu Mare
Mâine, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani va organiza un exercițiu cu forțe și mijloace în teren. Acesta se va desfășura în incinta unei fabrici de mobilă din localitatea Dealu Mare, începând cu ora 11.30.
COD PORTOCALIU de inundații pe râul Miletin. Localitățile amenințate sunt Flămânzi și Prăjeni
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Miletin și afluenții acestuia, până la ora 24.00. Localitățile vizate: Flămânzi și Prăjeni.
Pagina 6/34  
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
502
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
454
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
413
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
409
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
351
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
349
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
331
Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier
321
Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine
313
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu
302
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord