Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: rutier
Bărbat spitalizat cu multiple traumatisme după ce a intrat cu mașina într-un cap de pod și a doborât un stâlp de electricitate
Un bărbat în vârstă de 46 de ani, a ajuns la spital după ce mașina pe care o conducea a lovit un cap de pod, apoi a rupt un stâlp de electricitate. Accidentul a avut loc ieri, în localitatea Buda, comuna Coșula.
Amenzi în valoare de 6500 de lei aplicate la Dorohoi, în cadrul unei acțiuni desfășurată de polițiști
La data de 30 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomârla și sprijinul jandarmilor au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică,...
Jandarm dorohoian, aflat în timpul liber, a intervenit pentru ajutorarea minorelor accidentate ieri pe Bulevardul Victoriei
Un jandarm aflat în timpul liber, martor la un accident rutier care a avut loc ieri, 29 septembrie, în jurul orei 12.00, pe Bulevardul Victoriei din municipiul Dorohoi, le-a ajutat pe cele două fete lovite de un autoturism pe trecerea de pietoni.
Accident rutier la Hudum. Mașină făcută praf, șoferul spitalizat - FOTO
Un tânăr, în vârstă de 28 de ani, a ajuns la spital după ce mașina pe care o conducea a lovit un cap de pod. Accidentul a avut loc, noaptea trecută, în localitatea Hudum.
VIDEO/FOTO – Accident rutier grav pe Bulevardul Victoriei din Dorohoi. Două minore au fost spitalizate după ce au fost lovite de o mașină pe trecerea de pietoni
Trei minore din Dorohoi au fost astăzi victimele unui accident rutier, petrecut pe Bulevardul Victoriei din municipiu. Două dintre minore au fost transportate...
Două persoane spitalizate în urma unui accident rutier petrecut între Dorohoi și comuna George Enescu. Șoferul a fost descarcerat de pompierii dorohoieni
Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs în această dimineață, între localitățile Dorohoi și George Enescu. În eveniment...
Vitezomanii din Dorohoi și împrejurimi vânați de către polițiști. Au fost aplicate peste 100 de sancțiuni contravenționale pentru viteză excesivă
La data de 25 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu subunitățile de profil și reprezentanți ai Registrului...
UPDATE - Carambol la intrarea în Dorohoi dinspre Botoșani, în „zona pini”. Din fericire nu au fost victime - FOTO
Un accident rutier a avut loc astăzi, cu puțin înainte de ora 12:00, la intrarea în Dorohoi dinspre Botoșani, în „zona pini”.
Bicicliștii în vizorul polițiștilor rutieri!
La data de 16 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier cu sprijinul subunităților de profil au organizat o acțiune de tip ”BLITZ”,...
Amenzi de peste 10.000 de lei aplicate de către polițiști în cadrul unei acțiuni desfășurate la Darabani
La data de 15 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliția Orașului Darabani și Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au organizat o acțiune...
Codul galben de ceață, instituit în județ, a fost prelungit. Vezi localitățile afectate
Nu scăpăm de ceață! Meteorologii au emis un nou cod galben, valabil în mai multe zone ale județului Botoșani, până la ora 11:00.
Cod galben de ceață în mai multe localități din județ
Meteorologii au emis un Cod galben de ceață, valabil în județului Botoșani, până la ora 09:00.
VIDEO/FOTOGALERIE - Controale ale polițiștilor în zona Pieței Centrale și a Centrului Vechi din Botoșani
...
Acțiune pentru verificarea mijloacelor de transport elevi, desfășurată de polițiștii botoșăneni - FOTO
La data de 11 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au desfășurat o acțiune, la nivel județean, pentru verificarea mijloacelor de transport destinate elevilor.
Peste 6000 de copii și tineri români de pretutindeni au vizitat România prin Programul de Tabere ARC 2025
6300 de copii și tineri din diaspora și din comunitățile istorice și-au petrecut o săptămână din vacanța de vară în România, prin programul de Tabere ARC, organizat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP).
COD GALBEN de ceață, pentru mai multe localități din județ, în această dimineață
Meteorologii au emis un Cod galben de ceață, valabil în mai multe zone ale județului Botoșani, până la ora 09:00.
Manifestări culturale și religioase supravegheate de jandarmi
În perioada 07 - 09 septembrie, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la manifestările cultural-artistice și religioase prilejuite de sărbătorirea Nașterii Maicii Domnului în comuna Vorona.
Comunicat - Senatorul Doina Federovici cere investiții în infrastructura rutieră a Moldovei pentru securitatea europeană - VIDEO
Județul Botoșani și Moldova joacă un rol esențial în consolidarea securității europene în contextul războiului din Ucraina. Programul SAFE (Security Action for Europe) oferă României oportunitatea integrării infrastructurii civile în planurile de apărare, sprijinind atât mobilitatea militară, cât și dezvoltarea regională.
Gest umanitar al pompierilor botoșăneni. Ei au donat sânge pentru o tânără mămică și pentru victimele accidentului rutier petrecut ieri - FOTOGALERIE
Uneori, viața unui om depinde de solidaritatea celor din jur. O singură picătură de sânge donată poate face diferența dintre viață și moarte. Și, de multe ori, cei care aleg să ajute nu îi cunosc pe cei aflați în suferință, dar o fac din pură dorință de a dărui speranță.
Trei persoane decedate într-un accident rutier extram de grav petrecut pe un drum din județ, în această dimineață. A fost activat Planul Roșu de Intervenție! - FOTO&VIDEO
Un accident rutier extram de grav a avut loc în urmă cu puțin timp pe DN 24 C, între localitățile Românești și Dămideni. În accident au fost implicate un autoturism și un microbuz.
Motociclist rănit la Vlăsinești, într-un accident rutier - FOTO
Un adolescent, în vârstă de 17 ani, a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs în localitatea Vlăsinești, ieri după-amiază. În eveniment au fost implicate o autoutilitară și o motocicletă.
Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a fost depistat în trafic sub influența alcoolului, chiar de inspectorul șef al IPJ BOTOȘANI
Inspectorul-șef al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani a scos din trafic un șofer care se deplasa cu autoturismul fiind sub influența alcoolului.
Amenzi de 100.000 de lei aplicate la Dorohoi în cadrul unei acțiuni cu efective mărite
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomârla, ai Serviciului Rutier, subunităților de profil și reprezentanți R.A.R au organizat miercuri, 27 august, o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea...
Trotinetiștii, mopediștii și căruțașii în atenția polițiștilor rutieri din Flămânzi
La data de 27 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere în care sunt implicați cei care se deplasează pe trotinete/biciclete, mopede sau atelaje hipo.
Două persoane rănite într-un accident rutier petrecut la Curtești, în această după-amiază - FOTO
Un accident rutier s-a produs în această după-amiază, la intrarea în localitatea Curtești, în care au fost implicate două autoturisme. În urma coliziunii, două persoane au suferit răni și au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Tânăr de 20 de ani mort într-un accident rutier petrecut la Manoleasa. Alte cinci victime au fost spitalizate
Un grav accident rutier a avut loc în această dimineață, pe DN 24C, în apropierea localității Manoleasa, soldat cu rănirea a cinci persoane și decesul unei alte victime.
Clarificări cerute Ministerului Finanțelor despre contractele pentru tronsoanele A7 Suceava–Pașcani
Senatorul botoșănean Cătălin Silegeanu a adresat o solicitare oficială către Ministerul Finanțelor, prin care cere explicații referitoare la blocajul semnării contractelor pentru cele două tronsoane ale Autostrăzii A7 Suceava–Pașcani, cu o lungime totală de 62 km.
Depistat de polițiști în trafic sub influența drogurilor
La data de 19 august 2025, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe strada Crinilor, din municipiul Botoșani, un autoturism, condus de către un tânăr, de 20 ani, din comuna Stăuceni.
Acțiuni ale polițiștilor botoșăneni în wekend-ul care a trecut
În weekendul care a trecut, polițiștii botoșăneni au organizat 10 acțiuni punctuale, ce au avut drept scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică și creșterea gradului de disciplină rutieră.
Senatorul Cătălin Silegeanu și-a prezentat raportul de activitate: „Nu am venit să irosesc bani publici”
Senatorul AUR Cătălin Silegeanu și-a făcut public raportul de activitate parlamentară, precizând că a intrat în legislativ fără funcții anterioare și fără susținerea unor rețele politice, ci „ca antreprenor care a ridicat de la zero o companie profitabilă și respectată”.
Acțiuni ale jandarmilor botoșăneni în acest sfârșit de săptămână
Festivalul Tradițiilor Meșteșugărești din municipiul Dorohoi, Zilele comunei Dersca, și Sfințirea bisericii cu hramul ,,Sfântul Mucenic Gheorghe" din satul Oneaga, comuna Cristești sunt trei manifestări publice cu prezență numeroasă la care jandarmii, împreună cu partenerii instituționali, vor asigura ordinea și siguranța publică...
Șofer spitalizat după ce i s-a făcut rău la volan și a provocat un accident rutier - FOTO
Pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au intervenit în urmă cu puțin timp, la un accident rutier care a avut loc pe strada Marchian, din municipiul reședință.
Razie de amploare a polițiștilor de ordine publică, în tot județul
Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu polițiști rutieri, de investigații criminale, acțiuni speciale și ai subunităților de profil, au organizat o acțiune cu efective mărite, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale și pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul...
Dorohoianul care a intrat cu mașina într-un stâlp a fost reținut și este cercetat pentru că a refuzat prelevarea de mostre de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei
La data de 19 august 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 61 de ani, din municipiul Dorohoi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz de prelevare de mostre biologice de sânge.
Pagina 7/72  
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
500
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
448
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
413
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
409
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
351
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
349
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
331
Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier
320
Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine
313
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu
301
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord