Rovinieta poate fi plătită de miercuri prin SMS | Şoferii pot plăti rovinieta prin intermediul serviciului de mesaje scurte (SMS) începând de miercuri, doar în reţeaua Orange, numărul de telefon alocat fiind 7500, cu un tarif de 5 eurocenţi/mesaj. |
| Secţii de votare verificate de pompieri | Aproape 90 de stări potenţiale de pericol au fost înlăturate în urma controalelor efectuate de inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani la spaţiile unde vor fi amenajate circumscripţii electorale şi secţii de votare. |
| Mesajul preşedintelui Traian Băsescu cu ocazia Zilei Naţionale: "Hai să fim solidari! Aceasta este singura noastră şansă" | Preşedintele Traian Băsescu le-a cerut "din tot sufletul" românilor să fi solidari, aceasta fiind condiţia trecerii cu bine a crizei economice, apelul făcând parte dintr-un mesaj video postat pe pagina oficială a susţinătorilor săi de pe Facebook. |
| Ziua Naţională la Dorohoi cu depuneri de coroane, discursul primarului, fasole cu cârnaţi dar şi manifestări electorale taxate de cei prezenţi | Aproape o mie de dorohoieni au participat sâmbătă, 1 Decembrie, la manifestările dedicate sărbătoririi Zilei Naţionale, organizate de Primăria Dorohoi. Ceremonia s-a desfăşurat în intersecţia din faţa clădirii primăriei, depunerile de coroane având loc la monumentul lui Valter Mărăcineanu din parcul din imediata vecinătate. Deşi... |
| |
Băsescu: Când vine la mine, Ponta e ca un pisicuţ. Ponta răspunde: Pisica blândă zgârie rău | Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că premierul Victor Ponta e ca "un pisicuţ" atunci când vine la Palatul Cotroceni, afirmând totodată... |
| Jandarmi medaliaţi şi avansaţi în grad de ministrul Mircea Duşa | Luni, 26 noiembrie a.c., ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a participat la Ceremonia de medaliere a Detaşamentului de Jandarmi care... |
| ELECTORAL: Bilet de intrare în Parlament! | Banii pun săpânire pe sufletele oamenilor, le împovărează cu griji, iar oamenii stăpâniţi de bani fac numai rele şi păcate şi devin tulburaţi.... |
| Dosar penal pentru braconaj piscicol | În urma unei acţiuni desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, poliţiştii de frontieră botoşăneni au întocmit dosar... |
| Mihăileni: Măsuri împotriva inundaţiilor luate de primărie | Primăria Mihăileni a reuşit ca într-un timp scurt să realizeze o lucrare extrem de necesară comunităţii. Este vorba de recalibrarea albiei pârâului... |
| ELECTORAL: Comunicat de presă - MESAJ DIN INIMĂ | Pentru următoarea lună de zile am ales să vă transmit săptămânal gândurile mele, soluţiile pe care eu le cred viabile în problemele dumneavoastră,... |
| Un tunisian care promova în România o mişcare afiliată ideologiei Al Qaeda va fi expulzat | Hassime Mohamed Amine, un cetăţean tunisian în vârstă de 30 de ani, a fost declarat persoană indezirabilă pe teritoriul României, pentru o perioadă... |
| Actorul Iurie Darie a fost înmormântat cu onoruri militare | Actorul Iurie Darie a fost înmormântat cu onoruri militare, duminică, în jurul orei 16.00, la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală, în prezenţa... |
|
|
| "Mergeţi la vot în număr mare!" - Manifestul către români al prof. acad. Dinu C. Giurescu | ROMÂNI!
Mergeţi la vot în număr mare, pentru că: la o prezenţă a românilor de peste 60-65% UDMR-ul (care din 22 de ani a guvernat 13,7 ani - cel mai mult) nu mai intră în parlament şi nu mai poate şantaja partidele cu care se va alia, în cazul unei prezenţe mici.
Poate ne trezim o dată pentru totdeauna şi le dăm o lecţie...!
|
|
|
| Constantin Conţac şi fiul său transferaţi astăzi la Penitenciarul Botoşani – COMUNICAT DE PRESĂ | După câteva zile petrecute în arestul IPJ Botoşani, Constantin Conţac şi fiul său Liviu au fost transferaţi joi în cadrul Penitenciarului Botoşani unde urmează să ispăşească pedeapsa de trei ani de închisoare cu executare, în urma unei sentinţe definitive şi irevocabile dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Constantin... |
|
|
| Microsoft îşi va opri serviciul de Messenger şi îl va integra în Skype | Microsoft a anunţat marţi că îşi opreşte din 2013 serviciul de mesagerie instantanee Messenger, ce va fi integrat în serviciul de telefonie prin internet Skype achiziţionat anul trecut de grupul de informatică american. |
|
|
| Preoţii, acuzaţi de agenţiile de turism că organizează ILEGAL pelerinaje externe. Câştigul pentru o excursie este de 4.000 de euro | Preoţii organizează ilegal pelerinaje cu enoriaşii în Israel şi fac concurenţă neloială agenţiilor de turism, iar câştigul pentru o excursie este de 4.000 de euro de persoană, susţin agenţiile de turism, însă reprezentanţii Bisericii spun că excursiile se fac legal, prin agenţiile Patriarhiei. |
|
|
| Fratele deputatului botoşănean Rebenciuc, implicat într-un accident la Cândeşti! | Trifan Rebenciuc, în vârstă de 42 de ani, fratele deputatului Neculai Rebenciuc, a fost implicat, vineri, într-un accident rutier pe raza localităţii Cândeşti. Acesta se deplasa la volanul unui autoturism Renault, în spatele unei autoutilitare Iveco de la Voronskaya, condusă de Ionuţ Daniliuc, în vârstă de 32 de ani.
|
|
|
| De la 1 noiembrie anvelopele trebuie să aibă afişată NOUA ETICHETĂ UE | Uniunea Europeană a impus de la 1 noiembrie 2012, o nouă etichetă care are ca scop evidenţierea prerogativelor de eficienţă şi siguranţă ale anvelopelor noi. Totuşi, experţii subliniază faptul că eticheta pune în lumină doar câteva criterii care influenţează performanţa unei anvelope. |
|
|
| Vremea impostorilor, domnia grobienilor | După ani în care am strigat din toţi rărunchii împotriva abuzurilor, a minciunii şi a jafurilor portocalii, constatăm că e loc de mai mult. Supralicitarea răului pe care o vedem astăzi ne duce cu gândul la vorba din lac în puţ.
|
|
|
| Constantin Conţac va fi transferat în Penitenciarul Botoşani | Constantin Conţac, împreună cu fiul său, Liviu Conţac, condamnaţi miercuri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 3 ani de închisoare cu executare, vor fi transferaţi în Penitenciarul Botoşani. Transferul acestora din Arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie la Penitenciar se va face de îndată ce poliţiştii vor primi mandatele... |
|
|
| Promoţie, 50.000 de euro un loc de deputat la PPDD | Ziarul Gândul a reuşit să negocieze, prin intermediul personajului fictiv Călin Pompiliu Popescu, candidatura pe listele PPDD într-un colegiu din Bucureşt, Popescu fiind sunat personal de Dan Diaconescu şi ajungând să negocieze cu şeful filialei din Capitală şi aflând că "taxa" este de 50.000 de euro.
|
|
|
| Comunicat de presă - AVERTISMENT lansat persoanelor care vor să lucreze în străinătate | Înainte de a apela la serviciile unei societăţi comerciale ce are ca activitate principală selecţia şi plasarea forţei de muncă, solicitanţii locurilor de muncă din străinătate, le recomandăm să se adreseze inspectoratului teritorial de muncă în raza căruia societatea îşi are sediul în vederea solicitării de informaţii referitoare... |
|
|
| Reţeaua "NAŞILOR" din CFR Călători: 34 din cei 45 de angajaţi duşi marţi la audieri au fost REŢINUŢI | Un număr de 34 de angajaţi ai CFR Călători, din cei 45 care au fost duşi marţi la audieri la Parchetul Tribunalului Braşov, au fost reţinuţi până în prezent de procurori, opt dintre aceştia având funcţii de inspectori în Regionala Bucureşti. |
|
|
| Legea care prevede restituirea TAXEI AUTO ÎNCASATĂ ILEGAL a intrat în vigoare. Cum îşi pot recupera şoferii banii | Legea privind restituirea taxei auto încasată ilegal a fost publicată la sfârşitul săptămânii trecute în Monitorul Oficial. Prin urmare, şoferii care au de recuperat diferenţa dintre suma plătită conform legislaţiei adoptate în iulie 2008 şi suma calculată potrivit legislaţiei intrate în vigoare la începutul acestui an pot face o... |
|
|
| Mircea Diaconu rămâne senator: Senatul A RESPINS solicitarea ANI | Plenul Senatului a respins, marţi, solicitarea ANI privind încetarea mandatului senatorului PNL Mircea Diaconu, ca urmare a deciziei definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Astfel, pentru încetarea mandatului lui Diaconu s-au exprimat, prin vot secret electronic, 23 de senatori, în timp ce 32 s-au exprimat împotriva acestui demers,... |
|
|
| Graniţele judeţului aproape stabilite. Mai sunt probleme la Vârfu Câmpului | Prefectura Botoşani a organizat astăzi ultima întâlnire pentru medierea neînţelegerilor privind graniţele de judeţ. Prefectul judeţului Suceava a fost prezent la Botoşani, împreună cu un grup considerabil de specialişti în cadastru, primari şi reprezentanţi ai Sistemului de Gospodărire a Apelor, unde s-au întâlnit cu omologii din... |
|
|
| Un avion de mici dimensiuni s-a PRĂBUŞIT în Giurgiu. Pilotul a DECEDAT | Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit, duminică, în apropierea aerodromului Comana din judeţul Giurgiu, pilotul aparatului de zbor, un bărbat de 51 de ani, fiind transportat cu răni grave la spital, unde a murit. |
|
|
| Judeţele Botoşani şi Iaşi şi-au stabilit limita teritorială fără ajutorul instanţelor | Cele 25 de hectare de teren situate între comunele Răuseni, Botoşani şi Şipote, Iaşi, care constituiau obiectul unei neînţelegeri între cele două judeţe, rămân ale botoşănenilor. Subprefecţii celor două judeţe vecine s-au întâlnit astăzi, 19 octombrie, împreună cu specialişti cadastrişti şi primarii comunelor, pentru a discuta... |
|
|
| Jandarmii vor asigura ordinea şi liniştea publică la manifestările sportive de la sfârşitul săptămânii | În perioada 19 – 21 octombrie, jandarmii botoşăneni vor executa mai multe misiuni de asigurare a ordinii şi liniştii publice la manifestările cu public numeros, organizate în judeţul Botoşani. |
|
|
| Prefectul îi invită pe magistraţi să se implice în organizarea scrutinului de pe 9 decembrie | Din datele comunicate de conducerea Tribunalului Botoşani reiese că niciun magistrat botoşănean nu doreşte să fie preşedinţe sau locţiitor la secţiile de votare în cadrul alegerilor parlamentare din acest an. De aceea, prefectul judeţului, Adrian Constantinescu. face un apel public prin care invită magistraţii să-şi pună la dispoziţia... |
|
|
| Conducerea judeţului alarmată de numărul mare de incendii casnice | Prefectul judeţului face un apel către primari şi comitetele locale pentru situaţii de urgenţă pentru ca, în perioada imediat următoare, să ia măsuri pentru prevenirea tragediilor ce ar putea să apară odată cu sezonul rece. |
|
|
| Bărbat găsit decedat în casă | Pompierii botoşăneni au fost solicitaţi, duminică, puţin înainte de ora 16.00, să intervină pentru deblocarea uşii de acces în apartamentul unui bărbat despre care vecinii susţineau că nu l-au mai văzut de câteva săptămâni. Apelantul a afirmat că nu poate intra în locuinţa acestuia, situată la etajul III al unui bloc de pe strada... |
|
|
| Incendiu generat de un fumător neglijent | Pompierii botoşăneni au intervenit, în noaptea de joi spre vineri, pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe o terasă situată deasupra sediului unei bănci de pe strada Primăverii din municipiul Botoşani. |
|
|
| Trenul Dorohoi-Iaşi a luat foc în localitatea Jijia! Cei aproximativ 50 de călători evacuaţi! | Locomotiva trenului privat Regiotrans care circula pe ruta Dorohoi - Iasi a luat foc in localitatea ieseana Jijia. Cei aproximativ 50 de călători aflaţi în tren au fost evacuaţi. |
|
|
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 504 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 455 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 413 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 353 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 321 |
| Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine | 318 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu | 304 |
| Tineri cercetați pentru constituirea unui grup în scopul comiterii de fapte antisociale. Unul dintre aceștia a fost reținut | 300 |
| La un pas de dezastru. O femeie era să rămână fără casă în prag de iarnă | 294 |
| Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) | 270 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|