| Cinci locuințe, un depozit de materiale de construcții și o spălătorie auto, salvate din calea flăcărilor de către pompieri | Cinci locuințe, un depozit de materiale de construcții și o spălătorie auto au fost salvate de pompieri din calea flăcărilor, în această după-amiază. |
| | Codul portocaliu de caniculă prelungit în județul Botoșani. Pentru ziua de mâine sunt prognozate și furtuni | Meteorologii au prelungit avertizarea Cod portocaliu de caniculă pentru județul Botoșani până vineri, la ora 10:00. În această perioadă, temperaturile maxime vor atinge 35 – 38°C, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Nopțile vor rămâne tropicale, cu minime cuprinse între 20 și 24°C. |
| | „Dorohoiul, în Sărbătoare!” – trei zile dedicate tradițiilor, culturii și comunității Trei tradiții. Un singur eveniment. O singură sărbătoare! | Primăria Municipiului Dorohoi, prin Casa Municipală de Cultură, în parteneriat cu Asociația „Mugurelul”, Clubul Copiilor Dorohoi și Asociația Meșterilor Populari din Moldova – Iași, invită întreaga comunitate să participe, în perioada 28–30 august 2026, la evenimentul „Dorohoiul, în Sărbătoare!”. |
| | Polițiști botoșăneni, apreciați de conducerea Ministerului Afacerilor Interne pentru curaj și profesionalism | Cornel, adjunct al Poliției municipiului Dorohoi, Ovidiu, negociatorul poliției, și Răzvan din cadrul Poliției Orașului Saveni au fost apreciați pentru curajul, profesionalismul și devotamentul manifestate în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, precum și pentru modul exemplar în care și-au îndeplinit misiunea față de cetățeni și... |
| |
| Codul portocaliu de caniculă pentru județul Botoșani a fost prelungit | Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a prelungit codul portocaliu de caniculă, val de căldură persistent și intens,... |
| | Flăcări printre morminte. Incendii în cimitire stinse de pompieri | Pompierii au intervenit, ieri după-amiază, pentru stingerea a două incendii produse în cimitirele din localitățile Strahotin, comuna Dângeni, și... |
| | Trei incendii de vegetație uscată în județul Botoșani. Pompierii au salvat o locuință și mai multe culturi agricole | Ieri, pompierii botoșăneni au intervenit pentru stingerea a trei incendii de vegetație uscată, reușind să împiedice extinderea flăcărilor către... |
| | Foști angajați ai primăriei Dorohoi decedați la diferență de o zi. Una dintre persoane a trecut la cele veșnice chiar în ziua când a împlint 69 de ani | Doi foști angajați ai primăriei municipiului Dorohoi au decedat în ultimele două zile. |
| | Cod portocaliu de caniculă pentru județul Botoșani, de marți până miercuri. Vor fi temperraturi de până la 39 de grade Celsius | Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a emis un cod portocaliu de caniculă, val de căldură persistent și intens, disconfort... |
| | Prefectul județului Botoșani solicită anchetă și face demersuri pentru donarea de trombocite direct la Botoșani în cazul adolescentului din Tudora | Prefectul județului Botoșani, Raluca Curelariu, a inițiat de urgență demersuri pentru clarificarea cazului celor 10 botoșăneni care s-au deplasat... |
| | Comunicat Primăria Dorohoi - Două parcuri din municipiu vor fi modernizate prin fonduri europene | Echipa administrației locale a Municipiul Dorohoi, prin domnul primar ing. Dorin Alexandrescu, a semnat Contractul de finanțare pentru proiectul „Modernizare... |
| | Codul galben de caniculă pentru județul Botoșani a fost prelungit | Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a prelungit codul galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, discomfort... |
|
|
| FOTO - Un pompier din Botoșani, cel mai bun din Moldova la „Pista cu obstacole”. Lotul ISU Botoșani, pe podium la etapa zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență | Un pompier din Botoșani este cel mai bun din zona Moldovei la proba „Pista cu obstacole”. Plutonierul Andrei Baltag, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, a câștigat proba individuală din cadrul etapei zonale a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență,... |
|
|
| Pompieri avansați în grad, la termen - FOTOGALERIE | În orice domeniu, recunoașterea muncii depuse este foarte importantă. Acest lucru l-au simțit astăzi, șapte ofițeri, un maistru militar și 51 de subofițeri care au primit noile grade. Ofițerii, maistrul militar și subofițerii au fost avansați în gradele de: |
|
|
| Hramul de vară al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi | Seminarul Teologic din Dorohoi serbează în zilele de 4 și 5 august hramul de vară, Sărbătoarea Sfântului Ioan Iacob. |
|
|
| Cod galben de caniculă, în județ. Temperaturile vor atinge 37 de grade Celsius | Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a emis un cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, discomfort termic accentuat și nopți tropicale, valabil pentru județul Botoșani, de mâine, de la ora 10:00, până duminică, la aceeași oră. |
|
|
| FOTOGALERIE - "Vacanță în siguranță” pentru peste 180 de copii din comuna Hilișeu-Horia | Cum pot preveni incendiile, inundațiile sau accidentele casnice, ce trebuie să facă dacă se află în pericol și cum pot lua cele mai bune decizii pentru a-și salva viața și a-i ajuta pe cei din jur au aflat, astăzi, peste 180 de copii, cu vârste cuprinse între 4 și 18 ani, de la pompierii botoșăneni, în cadrul activității de informare... |
|
|
| Expoziția personală „Iregular” a artistului Cătălin Sebastian Iurian se deschide la Memorialul Ipotești | Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” invită publicul joi, 30 iulie, la ora 12:00, în Sala „Portalurilor”, la vernisajul expoziției personale de pictură „Iregular”, semnată de artistul clujean Cătălin Sebastian Iurian și curatoriată de Marusia Niță. |
|
|
| ACADEMIA MICILOR POLIȚIȘTI LA RĂUSENI - FOTOGALERIE | Marți, 28 iulie, Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, prin Biroul Siguranță Școlară, a organizat activități educativ-preventive în cadrul Taberei „Vara pe Uliță” organizat la Școala Primară nr. 2 Doina, din localitatea Răuseni. |
|
|
| Prima lecție din campania „Pregătiți pentru inundații, pregătiți pentru viață!” – peste 100 de copii au învățat cum să se protejeze în cazul inundațiilor - FOTOGALERIE | După lansarea oficială a campaniei de informare și educare preventivă „Pregătiți pentru inundații, pregătiți pentru viață!”, mesajele despre prevenirea riscului la inundații au ajuns, marți, la primii beneficiari. Peste 100 de copii, participanți la tabăra de vară organizată la Biserica „Sfântul Nicolae” din municipiul Botoșani,... |
|
|
| Imaginile trecutului, lecțiile viitorului: ISU Botoșani, România și DSE Bălți, Republica Moldova lansează campania „Pregătiți pentru inundații, pregătiți pentru viață!” - FOTOGALERIE | Ape revărsate, oameni evacuați din propriile locuințe, case distruse și comunități izolate. Acestea au fost primele imagini pe care participanții la conferința de lansare a campaniei „Pregătiți pentru inundații, pregătiți pentru viață!” le-au urmărit într-un film documentar realizat din imaginile surprinse în timpul inundațiilor... |
|
|
| 120 de ani de Ambulanță în România. 120 de ani de evoluție, profesionalism și solidaritate | În seria postărilor dedicate acestui moment aniversar, continuăm să prezentăm echipamente care contribuie la creșterea calității intervențiilor noastre și care au ajuns în dotarea Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani datorită unor parteneri care cred în valoarea vieții. |
|
|
| Cod galben de vânt, mâine, pentru județul Botoșani | Metorologii au actualizat prognoza și au emis cod galben de vânt, valabil pentru județul Botoșani, mâine, între orele 10:00 – 20:00. Sunt prognozate intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50…70 km/h. |
|
|
| Accident rutier la Stăuceni | Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe DN 29D, în apropiere de Stăuceni. În eveniment au fost implicate două autoturisme. |
|
|
| Bărbat condamnat la închisoare pentru tentativă de omor | Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Botoșani au pus în aplicare joi, 23 iulie, un mandat de executare a pedepsei, emis de către Tribunalul Botoșani, pe numele unui bărbat, de 43 de ani, din municipiul Botoșani. |
|
|
| Mesaj de condoleanțe din partea CAR a Pensionarilor Dorohoi |
|
|
| Ziua Poliției de Frontieră Române, sărbătorită astăzi la ITPF Iași - FOTOGALERIE&VIDEO | Astăzi, 24 iulie, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași a marcat Ziua Poliției de Frontieră Române prin organizarea unei ședințe festive, la care au participat conducerea inspectoratului, reprezentanți ai autorităților publice și ai instituțiilor partenere. |
|
|
| VIDEO - Bărbat reținut în urma perchezițiilor de ieri. La locuința sa au fost găsite o parte din aurul furat | Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au emis ieri ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 37 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat. |
|
|
| Rezultatele selecției în cadrul programului cultural „Atelierele FILIT pentru traducători”, ediția a XII-a, 2026 | În urma apelului de înscriere și a selecției desfășurate în cadrul programului cultural Atelierele FILIT pentru traducători, organizat în parteneriat cu Memorialul Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, cincisprezece traducători din limba română într-o limbă străină vor participa la întâlnirile profesionale de la Ipotești... |
|
|
| Colegiul Național „Grigore Ghica”: 150 din cele 168 de locuri scoase la concurs, ocupate în cadrul primei etape de admitere | Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi anunță rezultatele primei etape de admitere la liceu pentru clasele a IX-a, anul școlar 2026-2027: din cele 168 de locuri scoase la concurs, 150 au fost ocupate, ceea ce înseamnă o proporție de 90% din planul de școlarizare realizat încă din prima etapă de înscriere. |
|
|
| Bărbat spitalizat în urma unui accident rutier petrecut la Pădureni | Un bărbat în vârstă de 48 de ani a ajuns la spital, în această seară, în urma unui accident rutier produs în localitatea Pădureni, comuna Șendriceni. În eveniment au fost implicate două autoturisme. |
|
|
| Acțiune amplă a polițiștilor la Dorohoi. Au fost legitimate peste 300 de persoane, verificate 280 de autoturisme, fiind aplicate 195 de sancțiuni contravenționale | La data de 21 iulie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu alte subunități de profil din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani și un specialist din cadrul Registrului Auto Român Botoșani au desfășurat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea... |
|
|
| Ateliere de interpretare a textului CreativLit, organizate de Memorialul Ipotești | Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează ediția a VIII-a a atelierelor de interpretare a textului CreativLit, care vor avea loc în perioada 27-30 iulie 2026. |
|
|
| Incendiu de vegetație uscată lângă Știubieni - FOTO | Pompierii din cadrul Stației Săveni, sprijiniți de membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Știubieni, au intervenit ieri după-amiază pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în apropierea localității Știubieni. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 472 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 414 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 401 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 343 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 336 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 329 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 318 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|