Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: ct
Zilele Europene ale Patrimoniului la Memorialul Ipotești
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, cu prilejul Zilelor Europene ale Patrimoniului, invită publicul, pe data de 21 septembrie 2024, la câteva evenimente.
Măsuri de ordine publică la meciul de fotbal dintre F.C. Botoșani și Gloria Buzău
Vineri, 20 septembrie 2024, de la ora 18.00, pe stadionul Municipal din municipiul Botoșani se va disputa partida de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani și Gloria Buzău, meci contând pentru etapa a X-a a Superligii României.
Stagii de traducere și cercetare și rezidență pentru scriitori oferite de Memorialul Ipotești
Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, instituţie al cărei principal obiectiv este cercetarea şi promovarea operei eminesciene, oferă, în anul 2024:
Alexandra Huțu: „Rezultatele premierului Ciolacu recunoscute la nivel european prin funcțiile obținute de România în Comisia și Parlamentul UE”
„România are, pentru prima dată de la aderarea la UE, vicepreședinte al Comisiei Europene, în persoana doamnei Roxana Mînzatu, un profesionist al politicilor și programelor europene. Domeniul pe care îl va administra este unul dintre cele mai importante la nivel european - Competențe și Educație, Locuri de muncă și drepturi sociale, demografie...
Patru persoane spitalizate în urma unui accident rutier grav petrecut între Hudum și Baisa - VIDEO&FOTOGALERIE
Patru persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier care s-a produs, în această după-amiază, pe E 58, între localitățile Hudum și Baisa....
DAS Dorohoi - Anunț privind organizarea concursului în vederea ocupării a 3 posturi contractuale vacante de execuţie de medici scolari cu jumătate de norma la Cabinetele Medicale Şcolare
Comunicat CJ - Oferte depuse pentru 28 de microbuze ecologice școlare
Consiliul Județean Botoșani achiziționează 28 de microbuze școlare ecologice, 18 hibrid și 10 electrice, prin două licitații publice în cadrul...
Pompierii botoșăneni în sprijinul sinistraților din județul Galați - FOTOGALERIE&VIDEO
...
ROADPOL Safety Days - Acțiune preventivă a polițiștilor rutieri pentru reducerea numărului de accidente rutiere - FOTO
În acestă săptămână, polițiștii rutieri acționează în cadrul calendarului de activități al organizației internaționale a polițiilor rutiere...
Concurs de creație, dedicat Sfintei Parascheva, organizat în Protopopiatul Dorohoi
Protopopiatul Dorohoi și Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi, organizează în perioada 23 septembrie -15 octombrie, Concursul de creație,...
ANDRA, cap de afiș la spectacolul de Ziua Municipiului Dorohoi. Festivalul „Mugurelul” inclus în desfășurătorul manifestărilor. Vezi programul complet
Luna septembrie vine cu o mulțime de evenimente care vor păstra strălucirea toamnei. Oferta diversificată cuprinde festival de muzică populară,...
Bărbații din Gorbănești, care au bătut doi consăteni, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile
Instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus arestare preventivă pentru 30 de zile, față de doi bărbați, din...
Femeie reținută de către polițiști după ce a furat un telefon mobil
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unei femei, de 42 de ani, din municipiul Botoșani, bănuită de comiterea infracțiunii de furt.
Cod galben de ploi, pentru județul Botoșani, pe parcursul zilei de mâine
Județul Botoșani se va afla sub o atenționare meteorologică tip cod galben de averse însemnate cantitativ, mâine, între orele 03:00 - 18:00.
Doi bărbați au fost reținuți de polițiști în urma unor neînțelegeri legate de o suprafață de teren
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele a doi bărbați, de 43 și 31 de ani, din comuna Gorbănești, bănuiți de comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Peste 40 de interveții ale polițiștilor botoșăneni în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 3 acțiuni punctuale, în cadrul planului de activitate BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la 44 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.
Liceul Tehnologic „Al. Vlahuță” din Șendriceni, gazda unei noi ediții a întâlnirilor „Poeți în dialog”
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, miercuri, 18 septembrie 2024, o nouă ediție a întâlnirilor Poeți în dialog. Invitatele lunii septembrie sunt poetele Ștefania Mihalache și Cristina Ispas.
Permis de conducere fals descoperit de către polițiștii de frontieră la PTF Stânca
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cu cetățenie R. Moldova, în autoturismul căruia a fost descoperit un permis de conducere fals, cu însemnele autorităților române.
Comunicat CJ - Nodurile de descărcare a drumului de mare viteză, configurate de proiectant
Cel mai important proiect de infrastructură rutieră pentru județul Botoșani avansează într-un ritm accelerat!
Alexandra Huțu: „Conferința Globală a Tinerilor Parlamentari a fost un bun prilej de a prezenta omologilor din alte țări politicile pentru tineri pe care le avem în România!” - FOTO
La finalul săptămânii trecute, deputatul botoșănean Alexandra Huțu a reprezentat România la cea de-a zecea Conferință Globală a Tinerilor Parlamentari, care a avut loc în Erevan, Armenia și în cadrul căreia au fost dezbătute problematica educației și accesului la locuri de muncă pentru tineri.
AUR Botoșani lansează o campanie umanitară pentru sinistrații din Galați, afectați de inundațiile devastatoare
Prim-vicepreședintele AUR Botoșani, Cătălin Silegeanu, a transmis un apel emoționant la solidaritate și unitate în fața tragediei cauzate de inundațiile istorice din județul Galați. Mii de oameni și-au pierdut casele și bunurile de-o viață, iar comunitățile afectate sunt într-o situație critică.
Conferință despre voluntariat, găzduită de Protopopiatul Dorohoi - FOTO
„Nu ai cât ai ... ci ai cât dai!”(Părintele Arh. Arsenie Papacioc) În duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, cu sprijinul Protopopiatului Dorohoi, care a pus la dispoziție și locul de desfășurare, a avut loc o conferință cu tema „Voluntariatul – Cum lucrează Dumnezeu prin noi?”.
Lecții de prim ajutor oferite elevilor de către paramedicii SMURD - FOTO
Elevii claselor a VI-a A și a IX- a D de la Colegiul Național “Mihai Eminescu” din municipiul Botoșani au participat, astăzi, la o lecție de prim ajutor. Activitățile au fost organizate în cadrul Programului “Școala Altfel”, la solicitarea instituției de învățământ.
Bărbat din Havârna dispărut de la stâna la care lucra. Polițiștii cer sprijinul populației pentru găsirea acestuia
Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui bărbat, de 46 de ani, din comuna Havârna, județul Botoșani, care în data de 16 septembrie a.c. a părăsit stâna la care lucra, amplasată în extravilanul localității, iar până în prezent nu a revenit și nici nu a putut fi contactat.
DOROHOI - Strângere de bani și ajutoare, pentru sinistrații din județul Vaslui, demarată de primăria municipiului
Având în vedere situația dezastruoasă din comuna Zorleni, județul Vaslui, unde oamenii și-au pierdut agoniseala de o viață, Primăria Municipiului Dorohoi demarează strângeri de fonduri pentru ajutorarea acestora.
Facilități fiscale pentru dorohoienii, persoane fizice și juridice, cu datorii la Direcția Taxe și Impozite Locale
Ținând seama de interesul general de susținere a creșterii economice prin sprijinirea contribuabililor persoane fizice și juridice aflați în dificultate și în temeiul art. X din Ordonanța de Urgență nr. 107 din 04.09.2024, privind anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale, am considerat că este oportun să se acorde...
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical pentru Secția ATI
Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi,str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unei functii contractuale temporar vacanta în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează:
Dacă o vedeți sunați la 112! Sânziana a plecat de acasă de două săptămâni și acum este dată dispărută
Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei tinere, de 29 de ani, din comuna Avrămeni, județul Botoșani, care în data de 3 septembrie a.c. a părăsit domiciliul, iar până în prezent nu a revenit și nici nu a putut fi contactată.
În continuare, există risc de inundații pe Jijia, Prut și afluenți
Hidrologii au actualizat prognoza și au anunțat că există, în continuare, risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestora și au prelungit:
Spitalul Municipal Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Secția Pediatrie
Spitalul Municipal Dorohoi, cu sediul in municipiul Dorohoi, str. Bulevardul Victoriei nr.75, judetul Botoșani, organizează concurs pentru ocuparea unor funcții contractual vacante în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, după cum urmează:
Codul galben de ploi, pentru o parte a județului Botoșani, prelungit până după-amiază
Meteorologii au actualizat prognoza și au prelungit Codul Galben de ploi însemnate cantitativ pentru o parte dintre localitățile județului Botoșani. Acesta este valabil până la ora 16:00.
DOROHOI - LET’S DO IT, ROMÂNIA! - 21 SEPTEMBRIE 2024
Primăria Municipiului Dorohoi, în calitate de partener în cadrul proiectului „Ziua de Curățenie Națională 2024”, vă aduce la cunoştință că în data de 21 septembrie 2024, în intervalul orar 08:00 - 15:00, va avea loc acțiunea de voluntariat pentru curățarea deșeurilor din Municipiul Dorohoi şi zonele limitrofe.
Mașină rămasă blocată și subsoluri inundate, sunt câteva din efectele ploilor la care au intervenit astăzi pompierii - FOTO
În urma ploilor însemnate cantitativ din ultimele ore, pompierii au fost solicitați să intervină, în municipiul Botoșani, astfel:
Codul galben de ploi, pentru județul Botoșani, prelungit până astăzi la amiază
Meteorologii au actualizat prognoza și au prelungit Codul Galben de ploi însemnate cantitativ pentru județul Botoșani, până la ora 13:00.
Pagina 87/615  
Sondaj
Cele mai citite
Dorohoian mort înecat într-un pârâu adânc de doar câteva zeci de centimetri - VIDEO&FOTOGALERIE
802
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
517
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
470
Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier
326
Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine
321
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu
307
La un pas de dezastru. O femeie era să rămână fără casă în prag de iarnă
306
Tineri cercetați pentru constituirea unui grup în scopul comiterii de fapte antisociale. Unul dintre aceștia a fost reținut
303
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
274
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
274
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord