| Școala din Podriga, comuna Drăgușeni, afectată de un incendiu - VIDEO-FOTO | Pompierii din Săveni au intervenit ieri pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o parte din acoperișul școlii din satul Podriga, comuna Drăgușeni. |
| | Dorohoian reținut la o lună după ce a distrus o mașină cu toporul | Un tânăr de 19 ani, din municipiul Dorohoi, a fost reținut pentru 24 de ore, joi, la o lună după ce a distrus mașina unui localnic, cu toporul, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).Dorohoian reținut la o lună după ce a distrus o mașină cu toporul. |
| | Tragic. O bătrână a murit într-un incendiu. Două butelii din casă au explodat - FOTO&VIDEO | O femeie în vârstă de 86 ani și-a pierdut viața într-un incendiu care i-a cuprins locuința. S-a întâmplat în această noapte, la Silișcani, comuna Gorbanești. |
| | 1 martie – data la care vor demara lucrările la UPU | Consiliul Județean Botoșani a organizat astăzi, 17 februarie, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ o ședință de lucru în vederea găsirii unor soluții viabile pentru demararea lucrărilor de modernizare a Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Botoșani. |
| |
| Alexandra Huțu, PSD: „Decizia Guvernului Austerității Naționale de tăiere a Bugetului Sănătății este cinică!” | PSD Botoșani a anunțat astăzi prin vocea parlamentarului Alexandra Huțu, că toți social-democrații botoșăneni vor vota pentru respingerea bugetului... |
| | Actor, născut în Dorohoi, mort după o grea suferință | Un actor dorohoian a murit, astăzi dimineață, la vârsta de 53 de ani. Este vorba de Lucian Pînzaru, care a trecut la cele veșnice în urma unei boli... |
| | 15 incendii în județ, în cele patru zile de ger | În ultimele patru zile, 15 botoșăneni au avut de suferit nu numai din cauza gerului, ci și a incendiilor care le-au afectat locuințele. Majoritatea... |
| | Director de îngrijiri nou la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” | Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”, una dintre cele mai mari unități sanitare din țară, aflat în administrarea Consiliului Județean... |
| | Deputatul social-democrat Dan Șlincu a deschis birou parlamentar în municipiul Dorohoi - FOTOGALERIE | În cursul zilei de sâmbătă, a avut loc inaugurarea cabinetului parlamentar al deputatului PSD, Dan Șlincu. |
| | Toate drumurile județene au fost deblocate | Se circulă pe toate drumurile județene din județul Botoșani. Dis-de-dimineață, drumarii au scos toate utilajele pe teren pentru a lărgi drumurile... |
| | PSD a depus moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu | PSD a depus, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, notează Agerpres. |
| | Urmărit internațional de aproximativ o lună, depistat la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova căutat... |
|
|
| Păgubiți de foc din neglijență. 42 de case au ars luna trecută | Neglijența a aprins 42 de case sau anexe gospodărești, luna trecută, la Botoșani. Fie că vorbim de coșuri de fum necurățate sau neprotejate termic, de utilizarea necorespunzătoare a mijloacelor folosite pentru asigurarea confortului termic, de fumat în locuri nepermise sau de exploatarea instalaților electrice cu improvizații și defecțiuni.... |
|
|
| Punctul de vedere al conducerii Consiliului Județean referitor la situația de la Nova Apaserv | Decizia domnului Albert Tanasă de a-și încheia mandatul înainte de termen i-a aparținut în totalitate, dar din păcate a venit târziu și după ce a respins toate soluțiile de deblocare a situației de la Nova Apaserv găsite în urma negocierilor purtate cu reprezentanții Aquaterm. |
|
|
| De ce fugim după oameni stabili emoțional? - Explicaţiile psihologului | Relațiile sociale ne alimentează călătoria prin viața de zi cu zi. Unele sunt surse constante de putere, altele sunt prezente pentru anumite intervale și oferă îndrumare și ajutor direct sau indirect. |
|
|
| M Food, ofertă generoasă pentru dorohoieni. Produse naturale cu gust unic. Serviciu de livrare la domiciliu | (P) După ce mii de dorohoieni s-au bucurat de aroma deosebită a cafelelor oferită de M Caffe, a venit timpul ca cei amatori de fast-food să încerce produsele cu gust unic, oferite de M Food, în noua locație, situată în Piața Plevna. |
|
|
| Primăria Dorohoi – Sfaturi pentru părinți în contextul deschiderii, luni, 8 februarie, a unităților de învățământ din municipiu | Începând de mâine, 8 februarie 2021, școlile și liceele din municipiul Dorohoi își vor relua cursurile în format fizic, începându-și activitatea, deocamdată, conform scenariului galben. Primarul municipiului Dorohoi, ing. Dorin Alexandrescu, împreună cu directorii de școli și cadrele didactice sunt alături de părinți și elevi în... |
|
|
| Biserică din județ arsă pe jumătate în urma unui incendiu | Focul aprins în sobă pentru a încălzi biserica s-a transformat într-un incendiu care a distrus mai bine de jumătate din lăcașul de cult. Și asta după ce un jar căzut din soba a aprins materialele combustibile aflate în apropiere. |
|
|
| Tone de furaje protejate de foc, de pompierii din Dorohoi | O scânteie mecanică provenită în urma utilizării unui tocător de furaje putea să lase fără hrană animalele din gospodăria unui botoșănean. |
|
|
| O nouă investiţie, de peste cinci milioane de lei - Modernizarea Bazei Sportive din municipiul Dorohoi | Primăria Municipiului Dorohoi a început demersurile pentru modernizarea Bazei sportive de TIP 1, pe amplasamentul terenului de antrenament aferent Stadionului 1 Mai Dorohoi, de pe strada 1 Decembrie. Acest proiect se va contura în cel mai modern complex sportiv și de agrement din municipiul Dorohoi. |
|
|
| Lucian Trufin: “Lupt în continuare pentru recunoașterea, protejarea și promovarea calității și muncii producătorului român” | Vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din Senatul României, Lucian Trufin nu acceptă ca o lege votată de Parlamentul României să nu fie aplicată din moment ce a fost publicată în Monitorul Oficial. |
|
|
| 34 misiuni ale pompierilor botoșăneni, în ultimele 24 de ore | În ultimele 24 de ore, pompierii botoşăneni au avut 34 misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale. |
|
|
| Comunicat - Umaniștii devin a cincea forță politică în Capitală | Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) este al cincilea în topul preferințelor electoratului bucureștean, conform celui mai recent sondaj de opinie realizat în acest sens. |
|
|
| Permis de conducere cu însemnele autorităților din Marea Britanie fals, descoperit la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui tânăr asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere fals. |
|
|
| Comunicat: “Dezvoltarea ITI Țara de Sus pe masa miniștrilor” | Inițiatorul ADI-ului Dezvoltare Sustenabilă și Integrată în Țara de Sus, senatorul botoșănean Lucian Trufin, anunță următorii pași în concretizarea proiectului de investiții pe bani europeni prin mecanismul ITI pentru arealul aflat în Nord Estul României. |
|
|
| Bijuterie pe patru roţi indisponibilizată de poliţiştii de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați rutier au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux în valoare de 50.000 de euro, care avea un certificat de înmatriculare fals și a fost declarat ca fiind furat din Germania. |
|
|
| Autoturism de lux recuperat de proprietar datorită poliţiştilor de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați rutier au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Audi A4 Avant, care a fost declarat ca fiind furat din Germania. |
|
|
| Proiectil perforant, rămas neexplodat din timpul războiului, descoperit în județ | Descoperire mai puțin obișnuită la Stâncești, comuna Mihai Eminescu, unde un bărbat a găsit un element de muniție printre pietrișul folosit la amenajarea unui podeț. |
|
|
| Certificat de pregătire profesională fals cumpărat cu 100 de euro, descoperit la controlul de frontieră | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui tânăr, în bagajul căruia au descoperit un certificat de pregătire profesională fals. |
|
|
| Comunicat: Doina Federovici, aleasă în Congresul Puterilor Locale și Regionale din Europa | Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, a fost aleasă membru titular în cadrul Congresului Puterilor Locale și Regionale din Europa, instituție consultativă a Consiliului Europei. Alegerea Doinei Federovici a fost făcută de către membrii Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, asociație care reunește... |
|
|
| DOROHOI - Noul Centru comunitar de vaccinare inaugurat în prezența oficialităților - video&fotogalerie | Așa cum Realitatea Dorohoiană a anunțat anterior, miercuri dimineață a fost inaugurat Centrul comunitar de vaccinare, găzduit de Sala de sport al Colegiului Național ”Grigore Ghica”, de pe strada George Enescu. |
|
|
| Bărbat din Ungureni, cu arsuri grave, după ce a aprins focul cu benzină | Un bărbat de 52 de ani, din comuna Ungureni, a ajuns la spital cu arsuri de gradul II și III pe față și pe mâna stângă, după ce a încercat să aprindă focul în sobă cu benzină. |
|
|
| „Unire-n cuget și-n simțiri”, concert online pus în scenă de „Rapsozii Botoșanilor” | Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859 reprezintă una dintre bornele importante ale istoriei noastre. Chiar dacă situația epidemiologică este una dificilă, Consiliul Județean Botoșani și Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor” au decis organizarea unui spectacol special dedicat Zilei Unirii Principatelor Române. |
|
|
| Locuințe salvate de pompieri | Seria incendiilor generate de nerespectarea regulilor şi măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor la utilizarea coşurilor de fum continuă. |
|
|
Dorohoian mort înecat într-un pârâu adânc de doar câteva zeci de centimetri - VIDEO&FOTOGALERIE | 572 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 508 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 467 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 324 |
| Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine | 321 |
| La un pas de dezastru. O femeie era să rămână fără casă în prag de iarnă | 306 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu | 306 |
| Tineri cercetați pentru constituirea unui grup în scopul comiterii de fapte antisociale. Unul dintre aceștia a fost reținut | 301 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie | 272 |
| Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) | 271 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|