| Căutare: Înaltpreasfințitul Părinte Teofan |
| Seminarul Teologic din Dorohoi la centenar (1923 – 2023) - FOTOGALERIE | În data de 23 septembrie 2023, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi a aniversat 100 ani de la înființare și 30 ani de la redeschiderea cursurilor, moment marcat printr-o serie de evenimente festive. |
| | FOTOGALERIE - Sfântul Ioan Iacob prăznuit la Seminarul Teologic Dorohoi | Unul dintre sfinții români contemporani este Sfântul Ioan Iacob Hozevitul. Originar din localitatea Crăiniceni, Horodiștea, în nordul extrem al României, Sfântul Ioan și-a început viața monahală la mănăstirea Neamț, la vârsta de 20 de ani. Apoi, vreme de 24 de ani s-a nevoit în Țara Sfântă, în ținutul Hozeva. A trecut la cele veșnice... |
| | Mitropolitul Moldovei: „Cerem să se permită a oferi creștinilor măcar o mică mângâiere: o pâine sfințită și o lumânare aprinsă” | În Sfânta și Marea Miercuri, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a transmis public mesajul că, așa cum a sprijinit cu eficiență până în prezent lupta împotriva Covid-19, tot astfel Biserica se poate mobiliza pentru a oferi creștinilor, cu respectarea strictă a măsurilor de protecție sanitară, o mică mângâiere: o pâine sfințită... |
| | Număr record de pelerini la sărbătoarea Sfintei Parascheva, la Iaşi | Peste 30.000 de pelerini s-au rugat și au participat la Sfânta Liturghie oficiată în centrul Iașilor, culminându-se astfel sărbătoarea Sfintei Parascheva din acest an. Peste 100.000 de credincioși s-au închinat până acum la racla cu moaștele Cuvioasei, iar în această dimineață, 14 octombrie 2019, mii de pelerini au adus prinos de mulțumire... |
| |
| Început de an bisericesc bogat în evenimente religioase în judeţ - FOTOGALERIE | În ultimele cinci zile, județul Botoșani a fost gazda mai multor evenimente religioase: sfinţiri de locaşuri de cult, dar şi unele evenimente organizate... |
| | | |
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 466 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 410 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 404 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 398 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 342 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 340 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 333 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 328 |
| Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă | 323 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord