| PSD Botoșani: Senatorul Lucian Trufin anunță primele rezultate ale demersurilor sale referitoare la strategia teritoriului integrat ȚARA DE SUS | Dezvoltarea teritoriului ITI ȚARA DE SUS constituie la ora actuală prioritatea activității senatorului botoșănean Lucian Trufin și a membrilor fondatori ai acestei asociații de dezvoltare intercomunitară. În calitate de inițiator al amplului și importantului proiect prin intermediul căruia județul Botoșani și parte a Regiunii Nord-Est... |
| | ITI ȚARA DE SUS în analiza ministerului fondurilor europene! | ITI Țara de Sus, a fost reprezentat de către Doina Federovici – președintele Consiliului Județean Botoșani și de către senatorul Lucian Trufin, inițiatorul acestui proiect de dezvoltare, la prima întâlnire pe această temă, organizată la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, de către actualul ministru, Cristian Ghinea. |
| | Comunicat: “Dezvoltarea ITI Țara de Sus pe masa miniștrilor” | Inițiatorul ADI-ului Dezvoltare Sustenabilă și Integrată în Țara de Sus, senatorul botoșănean Lucian Trufin, anunță următorii pași în concretizarea proiectului de investiții pe bani europeni prin mecanismul ITI pentru arealul aflat în Nord Estul României. |
| |
|
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 498 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 447 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 412 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 408 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 350 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 348 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 330 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 319 |
| Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine | 312 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu | 299 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord