Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: Marius Gireadă
PĂRINTELE CU GLAS ÎNGERESC – În memoriam Părintelui profesor Constantin Muha
Deși toamna ne arată multe culori minunate, totuși ne vestește sfârșitul vieții vegetale. Și noi luăm astăzi haine mai puțin colorate și ne plecăm capetele lângă mormântul Părintelui Profesor Constantin Muha, cel care a fost un iscusit dascăl și cântăreț al muzicii bizantine psaltice.
DOROHOI - „Dizabilitate și Demnitate”, la a doua ediție
După trei ani va avea loc, în parcul Cholet, ediția a doua a evenimentului ,,DIZABILITATE ȘI DEMNITATE!” Dacă la prima întâlnire am lansat a treia carte scrisă de mine, în acest an vom încerca să aflăm ce sunt spasmele musculare și tulburarea de limbaj, precum și consecințele lor și că ele nu știrbesc cu nimic nivelul intelectual...
Debut Zilele Municipiului Dorohoi - Zeci de elevi premiaţi la concursurile organizate cu ocazia sărbătorii oraşului-FOTOGALERIE
Primele manifestări din cadrul Zilelor Municipiului Dorohoi au început astăzi, la Sala Teatrului, unde au avut loc trei concursuri dedicate elevilor din şcolile dorohoiene. Este vorba de concursul Istoria Dorohoiului, în cadrul căruia s-au întrecut echipele liceelor din municipiu, concursul de creaţie literară Saşa Pană şi concursul de desene...
Pagina 1/1
Sondaj
Cele mai citite
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
496
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
437
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
412
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
408
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
350
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
346
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
330
Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier
317
Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine
311
Penitenciarul Botoșani angajează medic
306
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord