| Căutare: comuna Drăguşeni |
| A plecat de lângă noi un cunoscut profesor local, cetățean de onoare al municipiului Dorohoi. Rămas bun, domnule profesor Mandachi C. Ilarion! | S-a născut la 1 septembrie 1934 în comuna Drăguşeni din fostul judeţ Dorohoi. |
| | Bărbat dispărut în Italia. Familia şi poliţiştii l-au dat în urmărire | Un bărbat în vârstă de 31 de ani din comuna Drăguşeni a fost dat dispărut de familie după ce, plecat la muncă în Italia, la sfârşitul lunii trecute, nu a mai dat niciun semn de viaţă. |
| | Tineri reţinuţi pentru furt din locuinţe | La data de 9 februarie, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 7 Darabani au pus în executare 3 mandate de percheziţie domiciliară la locuinţele a 3 bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 29 de ani, toţi din comuna Drăguşeni, bănuiţi de comiterea mai multor infracţiuni de furt calificat. |
| | Depistaţi în trafic, deşi se aflau sub influenţa alcoolului | La 29 iulie, în jurul orei 00.30, M. I. de 20 de ani, din comuna Hilișeu-Horia, judeţul Botoşani, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe strada Dimitrie Pompeiu din municipiul Dorohoi. |
| |
Apă menajeră transportată de pompieri | Pompierii botoşăneni continuă să răspundă nevoilor cetăţenilor şi să transporte apă menajeră în localităţile afectate de seceta prelungită.... |
| | Depistaţi în trafic, deşi se aflau sub influenţa alcoolului | La data de 10 iulie, a fost oprit în trafic, pe strada Ştefan cel Mare din oraşul Săveni, un autoturism înmatriculat în Italia, condus de A. D.... |
| Familie salvată de pompieri din locuinţa inundată | Doi copii, de două luni şi jumătate şi patru ani, şi mama lor de 30 de ani, din satul Podriga, comuna Drăguşeni, au fost salvaţi de pompieri, în... |
| Accident rutier la Drăguşeni | În data de 12.02.2013, în jurul orei 17:10, B. Ioan, de 31 ani, din comuna Drăguşeni, în timp ce conducea un autoturism pe DC 21 C din localitatea... |
| Buletinele de vot pentru alegerile locale parţiale de la Drăguşeni păzite de jandarmi | La solicitarea Instituţiei Prefectului Judeţului Botoşani, în perioada 26 – 28 ianuarie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani a executat... |
| Alte trei misiuni umanitare ale elicopterului SMURD | În ultimele patru ore, elicopterul de tip EC-135 SMURD a executat alte trei misiuni umanitare în localităţile Viişoara, Havârna şi municipiul Botoşani.... |
| Daruri de la pompieri pentru fetiţa cu arsuri de la Drăguşeni | ... |
| Fetiţă cu arsuri din Drăguşeni, adusă la Botoşani cu ATV –ul pe şenile şi ATVM-ul | O fetiţă, în vârstă de 3 ani, din comuna botoşăneană Drăguşeni, cu arsuri pe 15% din suprafaţa corporală, a fost salvată, în seara... |
|
|
| Acoperiş mistuit de flăcări din cauza unui coş de fum | Un incendiu izbucnit marţi seară, în gospodăria lui Mihai R., din satul Podriga, comuna Drăguşeni, a transformat acoperişul casei într-o torţă aprinsă. Speriat că flăcările i-ar putea mistui întreaga agoniseală, proprietarul a sunat la pompieri după ajutor. |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 479 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 420 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 402 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 344 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 337 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 330 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 322 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|