| Copac pericol public, doborât de pompieri | Pompierii botoșăneni au intervenit, în urmă cu puțin timp, în Parcul Curcubeului din municipiul Botoșani, unde un arbore prezenta pericol iminent de prăbușire. |
| | Copac doborât de vânt pe strada A.I. Cuza din Dorohoi. Intervențiile pompierilor în județ pe timpul codului de vânt | De la intrarea în vigoare a codului portocaliu de vânt, pompierii militari și voluntari au intervenit pentru gestionarea efectelor produse de vremea severă. Primele misiuni au avut loc în cinci localități din județul Botoșani. |
| | Copac căzut pe acoperișul spitalului din Darabani. Pompierii au îndepărtat pericolul - FOTO&VIDEO | În această dimineață, pompierii au acționat în orașul Darabani pentru înlăturarea unui copac căzut pe acoperișul spitalului din localitate, după ce a fost rupt de vânt. Alarma a fost dată de angajații unității spitalicești, întrucât exista riscul spargerii geamurilor și al distrugerii aparatelor de aer condiționat. |
| | Copac doborât de vânt, în această seară, la Ionășeni - FOTO | Vântul puternic a doborât un copac pe DJ 282 A, în localitatea Ionășeni. În cădere, acesta a blocat drumul pe ambele sensuri de mers. |
| |
| Copac doborât peste două mașini - FOTO | Două autoturisme parcate pe strada Aleea Rapsodiei, din municipiul Botoșani, au fost avariate după ce un arbore s-a prăbușit peste ele. |
| | Copac doborât de vânt peste o mașină, în municipiul Botoșani | Pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au intervenit în urmă cu puțin timp pentru degajarea unui copac căzut peste un autoturism, în municipiul... |
| | Copac doborât de vânt peste două mașini. Pompierii au intervenit - FOTOGALERIE&VIDEO | În această dimineață, pompierii au fost solicitați să intervină pentru îndepărtarea unui copac căzut pe două autoturisme, care erau parcate... |
| |
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 469 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 413 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 401 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 344 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 341 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 336 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 329 |
| Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă | 325 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord