| A fost convins să plătească 7.000 euro pentru un document fals | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de ședere fals. |
| | Autoturism radiat din circulație, descoperit la controlul de frontieră, la Stânca | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetăţenie Republica Moldova care a fost depistat, în trafic, conducând un autoturism radiat din circulaţie, care nu avea drept de circulație pe drumurile publice din România. |
| | Cetățean din Republica Moldova prins la Stânca cu carte de identitate românească falsă, cumpărată cu 100 de euro | Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un cetățean din Republica Moldova, în borseta căruia a fost descoperită o carte de identitate românească falsă. |
| | Simona Elena, poliţista de frontieră din Dorohoi, onorată de superiori pentru activitatea umanitară desfăşurată | Simona Elena, poliţista de frontieră din Dorohoi, implicată în diverse activităţi umanitare, a fost răsplătită pentru activitatea sa, simbolic, de către şefii ierarhici. Ea a primit două diplome, de Onoare şi de Excelenţă şi un Act de Recunoaştere, din partea ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela şi şefilor regionali, judeţeni... |
| |
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 466 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 410 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 404 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 398 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 342 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 339 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 333 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 328 |
| Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă | 323 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord