Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Căutare: minora dispăruta
Minoră în vârstă de 15 ani din Botoșani dată dispărută
Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore de 15 ani, din municipiul Botoșani, care, în noaptea de 18 spre 19 ianuarie a.c., a părăsit domiciliul, iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia.
Minoră din Botoșani dată dispărută
Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore de 14 ani, din municipiul Botoșani, care la data de 30 iulie a.c., în jurul orei 17.00, a părăsit domiciliul, iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia.
Dacă o vedeți pe Roberta, sunați la 112. Este minoră și a dispărut de acasă de două zile
La data de 8 iulie 2024, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră de 14 de ani, din municipiul Botoșani a plecat de la domiciliu la data de 6 iulie 2024 fără a mai reveni până în prezent.
O altă minoră din Botoșani a fost dată dispărută! Sunați la 112 dacă o vedeți pe Rebeca!
Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore, de 16 ani, din municipiul Botoșani, care a părăsit domiciliul în cursul zilei de 25 iunie a.c., iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia.
Sunați la 112 dacă o vedeți pe Mirabela!
Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore, de 16 ani, din municipiul Botoșani, care a părăsit domiciliul în...
Fetiță de opt ani dată dispărută vineri seară. A plecat la o rudă și nu a mai revenit acasă
Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore de 8 ani, din satul Jijia, comuna Albești, care în jurul orei 20:00...
Minora din Draxini dată dispărută a fost găsită de către polițiști
Minora în vârstă de 13 ani din Draxini, dată dispărută ieri de către familie, a fost găsită de polițiști.
Minoră din Botoșani dată dispărută. Polițiștii fac apel la populație pentru identificarea acesteia
Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore, de 14 ani, din municipiul Botoșani, care a părăsit domiciliul la data...
Minora din Vlăsinești dată dispărută a fost găsită de către polițiști în cursul nopții trecute
Polițiștii botoșăneni au identificat-o pe minora dată dispărută ieri după amiază.
Minoră din Vlăsinești dată dispărută!
Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore, de 14 ani, din satul Sârbi, comuna Vlăsinești, care, ieri, în jurul...
Minora dată dispărută a fost găsită!
Minora din Botoșani dată dispărută ieri seară a fost găsită noaptea trecută, pe o stradă din municipiul Botoșani.
Minoră din Botoșani dată dispărută. A plecată la școală astăzi dimineață și nu a revenit la domiciliu pănă acum
Polițiștii botoșăneni desfășoară activități pentru localizarea unei minore de 12 ani, din municipiul Botoșani, care astăzi, 29 martie a.c, în...
Minoră din Botoșani dată dispărută. A plecat la școală și nu a mai ajuns acasă
Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore, de 16 ani, din municipiul Botoșani.
ALERTĂ! Minoră din Cristinești dată dispărută
Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore, de 15 ani, din comuna Cristinești, care a părăsit domiciliul, astăzi, 19 octombrie, în jurul orei 15:00, iar până în prezent nu a revenit.
Minoră în vârstă de 16 ani, din Botoșani, dată dispărută
Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore de 16 ani, din municipiul Botoșani.
Minoră plecată de acasă, dată dispărută de familie
Polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră de 14 de ani, din sat Strahotin, comuna Dângeni a plecat de la domiciliu la data de 26 august 2023 fără a mai reveni până în prezent.
Minoră dispărută de la domiciliul din Dorohoi
Astăzi, 5 august 2023, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră, de 15 ani, a părăsit domiciliul, din municipiul Dorohoi, în jurul orei 12:00, iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia.
Minoră din Botoșani dată dispărută!
O tânără în vârstă de 15 ani din municipiul Botoșani esta căutată, fiind dată dispărută de către familie.
Minoră din Pomârla dată dispărută după ce a plecat de acasă în puterea nopții!
Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore de 16 ani, din comuna Pomârla, care a părăsit domiciliul în noaptea de 11 spre 12 noiembrie a.c., în jurul orei 02:00.
Minoră dispărută de acasă noaptea trecută. Familia a cerut sprijinul polițiștilor pentru a o găsi
Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru identificarea unei minore de 15 ani din comuna Curtești.
Minora dată dispărută a fost găsită de polițiști
Minora de 13 ani din satul Cotârgaci, comuna Roma, dată dispărută ieri seară, a fost găsită de către polițiști astăzi, 15 aprilie 2021, în jurul orei 08:30, pe raza municipiului Botoșani.
Minoră din Avrămeni dispărută de acasă. Este căutată de familie şi poliţie
Polițiștii efectuează verificări pentru identificarea unei minore de 13 ani din comuna Avrămeni.
Pagina 1/1
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
466
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
412
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
405
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
398
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
343
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
340
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
333
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
328
Avaria la conducta de apă a fost remediată. Reprezentanții Nova Apaserv spun că a fost o intervenție complexă
323
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord