| Comunicat - Proiectul USR a devenit lege, curțile școlilor vor fi deschise și după program! | Proiectul USR "Fără lacăte pe curtea școlii/Curtea școlii aparține copiilor și după program" a fost adoptată și în Camera Deputaților cu 257 de voturi pentru, trei abțineri și un singur vot împotrivă. Proiectul devenit lege obligă toate instituțiile de învățământ preuniversitar să asigure accesul liber copiilor pe terenurile... |
| | Deputaţii au votat proiectul privind amânarea plăţii chiriilor, pe perioada stării de urgenţă | Camera Deputaţilor a votat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul PSD privind amânarea plăţii chiriilor pe perioada stării de urgenţă. PNL nu a votat proiectul, spunând că se ajunge la subminarea economiei.
|
| | Camera Deputaților a adoptat proiectul deputatului PSD Mihaela Huncă de premiere a olimpicilor și profesorilor de către autoritățile locale | Deputatul PSD Mihaela Huncă a anunțat că plenul Camerei Deputaților a adoptat ieri cu 218 voturi pentru, 1 vot împotrivă și 49 de abțineri inițiativa legislativă care prevede implicarea autorităților locale în asigurarea fondurilor pentru premierea elevilor care participă la olimpiadele școlare. Ministerul Educației Naționale a completat... |
| Parlamentul a adoptat Declaraţia prin care cere DEMISIA preşedintelui Băsescu | Parlamentul a adoptat, miercuri, Declaraţia prin care se cere demisia preşedintelui Traian Băsescu, urmare a scandalului în care e implicat fratele său. Plenul comun al celor două Camere a adoptat declaraţia cu 344 voturi pentru, niciun vot împotrivă şi 17 abţineri, în condiţiile în care parlamentarii PDL şi PMP au absentat. |
| |
Deputatul Tamara Ciofu: Creditele în valută se vor putea converti în lei | Proiectul legislativ privind convertirea creditelor în moneda națională, a cărui coinițiator este deputatul PSD Tamara Ciofu a fost adoptat Mirecuri,18... |
| PNL se alătură PPE, a decis Biroul Permanent Național al partidului | Biroul Permanent Național (BPN) al Partidului Național Liberal (PNL) a decis luni afilierea la Partidul Popular European, a anunțat purtătorul de cuvânt... |
| Senatul a adoptat două propuneri legislative ale deputaților PSD Tamara Ciofu și Andrei Dolineaschi | Senatul a adoptat, ieri 18 februarie a.c. două propuneri legislative ale deputaților PSD Tamara Ciofu și Andrei Dolineaschi privind exercitarea profesiei... |
| Lansarea candidaţilor USL va avea loc pe 17 octombrie | Lansarea celor peste 400 de candidaţi ai Uniunii Social Liberale la alegerile parlamentare din 9 decembrie va avea loc pe 17 octombrie, la Bucureşti,... |
| CCR trebuie să dea avizul consultativ asupra cererii de suspendare a lui Băsescu până vineri, la 12,00 | Curtea Constituţională a României trebuie să dea un aviz consultativ privind cererea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu până vineri,... |
| Probleme în PSD-Marian Vanghelie, înlocuit de Victor Ponta la şefia organizaţiei din capitală | Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat că, "pentru perioada preelectorală", Organizaţia PSD Bucureşti va fi condusă de un Birou coordonator format... |
| | |
|
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 505 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 455 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 413 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 353 |
| Ajutor acordat de jandarmi victimelor unui accident rutier | 321 |
| Acțiune pentru siguranța elevilor. Au fost folosite echipaje canine | 318 |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează asistent medical generalist pentru Cabinetul oncologic din Ambulatoriu | 304 |
| Tineri cercetați pentru constituirea unui grup în scopul comiterii de fapte antisociale. Unul dintre aceștia a fost reținut | 300 |
| La un pas de dezastru. O femeie era să rămână fără casă în prag de iarnă | 294 |
| Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) | 270 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.
Sunt de acord