Cercetat în stare de reţinere pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul armelor | | Data 10.12.2013 - 17:09:23 | Ieri, 09 decembrie a.c., poliţiştii au dispus reţinerea pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani, faţă de Ș. IOAN DANIEL de 30 ani, din comuna Albești, judeţul Botoşani, persoană faţă de care se desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii a cinci infracţiuni, respectiv: | | |
-
deținerea sau portul fără drept de armă neletală, supusă
autorizării,
-
transferul sau tranzitul armelor de foc, pe
teritoriul României din teritoriul unui alt stat, dacã autoritãţile competente
române sau autoritãţile competente din acel stat nu autorizeazã aceste
operaţiuni, -
ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și
liniștii publice,
-
lovire sau alte violențe, -
amenințare.
În aceeaşi cauză, se
desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare şi
deținerea sau portul fără drept de armă neletală, supusă autorizării, faţă de L.
EUGEN-ȘTEFAN de 30 ani, din comuna Albești, judeţul Botoşani.
Î n fapt, în ziua de
08.12.2013, cei doi, împreună cu P. ANDREI-ILIE de 20 ani şi cu alte persoane,
toate din comuna Albeşti, au consumat alcool într-un bar din localitatea Ionășeni,
comuna Trușești, judeţul Botoşani.
În acest context, pe fondul
unui conflict spontan, între Ș. IOAN DANIEL şi P. ANDREI-ILIE, a avut loc o
altercație, moment în care, primul a scos din buzunarul interior al hainei cu
care era îmbrăcat, un pistol neletal, cu aer comprimat ( armă supusă autorizării
), cu care l-a amenințat pe tânărul de 20 de ani, ulterior aplicându-i mai
multe lovituri cu pumnii, în zona feței.
Ca urmare a scandalului provocat şi a
ameninţărilor proferate de Ș. IOAN DANIEL, toți clienţii au părăsit localul.
Ulterior, Ș. IOAN DANIEL și L.
EUGEN-ȘTEFAN au părăsit și ei barul, iar în timp ce se deplasau pe un drum
public din localitatea Ionăşeni, s-au întâlnit cu A. M. de 53 ani, din municipiul Botoşani, pe
care L. EUGEN-ȘTEFAN, fără motiv, l-a amenințat cu același pistol.
Cercetările efectuate în
cauză au stabilit că arma a fost introdusă în România, fără drept, de către Ș.
IOAN DANIEL, în data de 06.12.2013, când acesta s-a întors din Italia.
Totodată, la locuinţa
acestuia, poliţiştii au depistat şi ridicat, alte patru arme, respectiv trei
pistoale neletale, supuse notificării și o replică air-soft, care au fost ridicate în vederea continuării
cercetărilor.
Verificările efectuate de
poliţişti au stabilit că atât Ș. IOAN DANIEL, cât și L. EUGEN-ȘTEFAN nu sunt deținători legali
de arme.
Astăzi, 10.12.2013, Ș. IOAN
DANIEL a fost prezentat la
Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, cu propunere de
arestare preventivă.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter |
| | Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul |
| | Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00 |
| | Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți |
| | FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore |
| | Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier |
| | Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 476 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 420 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 402 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 344 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 337 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 330 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 322 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|