Adresa redacţiei: Str. Bulevardul Victoriei nr. 3-5, Email: redactie@realitateadorohoiana.ro, Telefon: 0331.402.010
Coaliţia mandatează Guvernul să îşi angajeze răspunderea pentru limitarea salariilor la profesori
Data 04.04.2011 - 12:57:24
Coaliţia a decis, în şedinţa de luni, să mandateze Guvernul să îşi angajeze răspunderea în Parlament pentru proiectul legii care limitează creşterile salariale pentru profesori, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale. Guvernul a anunţat, săptămâna trecută, că va promova în Parlament, posibil prin angajarea răspunderii, un proiect de act normativ care să plafoneze majorarea salariilor pentru profesori, considerând că economia nu poate suporta la acest moment o creştere salarială de 50%.
DISTRIBUIE           

Surse oficiale au declarat atunci agenţiei MEDIAFAX că Executivul ia în calcul angajarea răspunderii pentru proiectul de lege privind uniformizarea salarizării în învăţământ pe considerentul că asupra acestor drepturi salariale nu se poate interveni prin ordonanţă de urgenţă, după ce CC a declarat neconstituţional un act similar al Guvernului Tăriceanu.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat vineri că social-democraţii vor depune o plângere penală pentru nerespectarea unor hotărâri judecătoreşti, dacă Guvernul va promova o lege care să plafoneze creşterile salariale pentru profesori şi îşi va angaja răspunderea pentru ea.

Documentul pregătit de Guvern sub forma unui proiect de lege privind salarizarea în acest an a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, obţinut şi prezentat vineri de MEDIAFAX, conţine anexe detaliate privind salariile brute de încadrare pentru toate cadrele didactice şi întregul personal auxiliar din învăţământul universitar şi cel preuniversitar şi prevede în mod distinct că acestea vor fi menţinute până la 31 decembrie 2011.

"Prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă şi contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi în bani sau în natură care excedează prevederile legii", se arată în actul normativ.

Documentul stabileşte totodată că personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ nu va primi sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 şi nici prime de vacanţă, tichete de masă, tichete-cadou şi indemnizaţii la ieşirea la pensie, precum şi că munca suplimentară va fi compensată numai cu timp liber.

"Încălcarea dispoziţiilor legii privind stabilirea salariului de bază individual şi a celorlalte drepturi, precum şi acordarea de drepturi fără respectarea prevederilor acesteia atrag, după caz, răspunderea disciplinară, materială sau penală a persoanelor vinovate", este stabilit în document.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ susţine, în urma propunerii privind plafonarea salariilor cadrelor didactice, că se va adresa forurilor internaţionale şi cere demisia premierului Emil Boc şi a ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, "pentru iresponsabilitatea de care dau dovadă".

Federaţia precizează că sunt 7.000 de hotărâri judecătoreşti irevocabile pentru reîncadrare potrivit Legii 221/2008 şi peste 50.000 de procese pe rol, iar nerecunoaşterea acestor reîncadrări pe posturi şi a majorărilor salariale obţinute prin hotărâri irevocabile reprezintă o nerespectare a rolului pe care îl are un cadru didactic în educaţie.

Sursa: MEDIAFAX

Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News

Comentarii


Articole din aceeași categorie
UMANITAR - Un copil de 5 ani, o luptă cât o viață. David are nevoie de ajutor - FOTO
UMANITAR - La 13 ani, Bianca poartă o proteză pentru a putea merge. Are nevoie de 31.250 de euro pentru o nouă operație - FOTO
A încetat alerta aeriană. Una dintre drone a părăsit spațiul aerian al României
Ministerul Apărării Naționale - Precizări privind evoluția dronelor intrate în spațiul aerian al României - UPDATE: alerta a fost extinsă și pentru județul Suceava
Călin Georgescu rămâne în arest. Judecătorii Curții de Apel București au prelungit arestul preventiv pentru încă 30 de zile
UMANITAR - La 5 ani, Nectarie nu poate merge și nu și-a strigat niciodată mama. Recuperarea lui costă 50.000 de euro pe an
Peste 80 de locuri de muncă vacante în Uniunea Europeană
APEL UMANITAR - Alexandru are 17 ani și are nevoie de 34.000 de euro pentru operația la coloană. Poate fi ajutat printr-un SMS de 2 euro la 8832 - FOTO
Sondaj
Cele mai citite
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi
640
DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE
479
Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier
420
Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani
407
Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani
402
Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei
345
Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni
344
FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter
337
Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă
330
Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin
322
Arhiva Video
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO
ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013
COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa”
Vezi toată arhiva video
Anunţuri
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC)
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist
Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu
Acest site foloseste cookie-uri pentru o mai buna functionare. Conform reglementarilor si indrumarilor privind cele mai bune practivi, orice utilizator din UE trebuie instiintat in aceasta privinta si trebuie sa isi dea acordul privind aceasta instiintare.


Sunt de acord