COD GALBEN DE NINSORI ŞI VISCOL în toată ţara | | Data 20.03.2013 - 16:54:52 | Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben valabilă de vineri dimineaţa până sâmbătă dimineaţa, atenţionând că în vestul, centrul şi nordul ţării vor predomina ninsorile, în sud şi sud-est vor fi ploaie şi lapoviţă, iar la sfârşitul săptămânii vremea se va răci accentuat în toate regiunile. | | |
Potrivit Administraţiei Naţionale de
Meteorologie, înainte de intrarea în vigoare a codului galben, începând de joi,
ora 14.00 şi până vineri, la ora 8.00, va ploua în toată ţara, iar spre
sfârşitul intervalului, în regiunile vestice şi nordice ploile se vor
transforma în lapoviţă şi ninsoare.
"Local se vor cumula cantităţi
de apă de 20-25 l/mp şi izolat 35-40 l/mp, în special în jumătatea de sud a
teritoriului", a precizat ANM.
Vântul va sufla moderat, cu
intensificări temporare în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în cursul
nopţii de joi spre vineri, în sud şi sud-vest, unde rafalele vor depăşi local 50
- 60 de kilometri pe oră.
Codul galben va intra în vigoare de
vineri, ora 08.00 şi va fi valabil până sâmbătă, la aceeaşi oră, în toate
judeţele ţării.
Meteorologii au avertizat că în
vestul, centrul şi nordul ţării vor predomina ninsorile, iar vântul va avea
intensificări, cu viteze de 55 - 60 de kilometri pe oră şi la munte peste 90 de
kilometri pe oră, viscolind şi spulberând temporar zăpada.
În sud şi sud-est vor fi
precipitaţii sub formă de ploaie şi lapoviţă, iar rafalele vor depăşi local 60
- 70 de kilometri pe oră.
În Moldova, ninsorile se vor extinde
dinspre nordul regiunii, vântul se va intensifica până la 75 - 80 de kilometri
pe oră, iar spre seară şi în noaptea de vineri spre sâmbătă va fi viscol.
ANM a precizat că la sfârşitul
săptămânii vremea se va răci accentuat în toate regiunile, devenind geroasă în
cursul nopţilor şi al dimineţilor, cu precădere în nord, nord-est şi centru.
|  Urmăriţi ştirile RealitateaDorohoiana.ro si pe Google News |

| Articole din aceeași categorie |
| Traficul rutier de pe arterele de circulație din județ monitorizat din elicopter |
| | Cod galben de vânt, astăzi, în tot județul |
| | Codul galben de ceață, pentru întreg județul, a fost prelungit până la ora 2:00 |
| | Dorohoian dat dispărut. Anunțați poliția dacă îl vedeți |
| | FOTO - Incendiu de amploare la Dămileni. Pompierii dorohoieni și cei din Darabani au intervenit peste patru ore |
| | Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier |
| | Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani |
| | Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier |
|
|
Medici noi angajați la Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi | 640 |
| DOROHOI - Colegiul Național „Grigore Ghica”: MOVIE NIGHT, o poveste scrisă de adolescență - FOTOGALERIE | 473 |
| Intervenție complexă a unui echipaj de ambulanță din Dorohoi pentru salvarea unui bărbat, victimă a unui accident rutier | 416 |
| Femeie rănită într-un accident rutier petrecut în Botoșani | 407 |
| Tânăr din Corlăteni încătușat după ce a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani | 401 |
| Proiectil neexplodat descoperit în timpul unor lucrări de aducțiune a apei | 345 |
| Acțiune a polițiștilor pentru creșterea gradului de siguranță școlară, la Dorohoi și Șendriceni | 343 |
| FOTO&VIDEO - Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul. 26 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter | 336 |
| Bătrână dată dispărută găsită, după o noapte, de forțele de ordine la doi kilometri de casă | 329 |
| Femeie din Săveni atacată de mai mulți câini. Proprietarul animalelor s-a ales cu dosar penal si sancțiune pentru neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin | 321 |
|
| ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Grupul umoristic „Lunaticii”, remember la zece ani de la ultimul spectacol - VIDEO&FOTO |
| | ARHIVA VIDEO REALITATEA DOROHOIANĂ – Ovidiu Lipan „Ţăndărică”, recital incendiar la Dorohoi, în 2013 |
| | COMUNICAT & VIDEO - „Oamenii ALDE Botoşani sunt cei care fac diferenţa” |
| | Vezi toată arhiva video |
Primăria Dorohoi - Anunţ de participare la licitaţie pentru ÎNCHIRIERI teren (domeniul PUBLIC) |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează infirmieră pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Secția chirurgie |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează biochimist |
| Spitalul Municipal „Academician Leon Dănăilă” Dorohoi angajează îngrijitoare pentru Ambulatoriu |
|
|